Fericiți cei cărora li se rupe

Redactor:
Florin Negruțiu
Fericiți cei cărora li se rupe
În România se poate trăi destul de confortabil dacă ți se rupe. Am câțiva prieteni fericiți. Merg la job, în clădirile de sticlă ale orașului, și la hypermarket, unde-și umplu coșul până la refuz.

În România se poate trăi destul de confortabil dacă ți se rupe. Am câțiva prieteni fericiți. Merg la job, în clădirile de sticlă ale orașului, și la hypermarket, unde-și umplu coșul până la refuz. Nu se uită la televiziunile de știri, nu citesc niciodată ziarele. Noutățile și le iau de pe Facebook sub formă de statusuri ale prietenilor care semnalează oferta zilei de la Wu Xing, coadă la Carrefour, coloană pe Valea Prahovei sau vreme bună la Mamaia. Acasă, trăiesc în realitatea Vplay, în ținuturile din Game of Thrones, știu toate dedesubturile politicii din House of Cards și sunt la curent cu ultimele operații din Grey”s Anatomy sau Dr. House. Așteaptă tot anul cele două săptămâni de concediu, în care merg la ai lui, la ai ei și o săptămână în Grecia, unde marea e curată, manelele rare și unde-și încarcă bateriile pentru încă un an de muncă. Se simt OK și safe în lumea lor métro-boulot-dodo, în coconul lor corporatist care-i izolează de micile mizerii ale statului român.

Middle class-ul mulțumit de sine și de ce a realizat își permite o masă bună la sfârșit de săptămână în Centrul Vechi, care funcționează ca un digestiv la gândul că mai are de plătit încă 30 de ani la creditul pentru apartamentul construit pe vremea lui Ceaușescu. Spre deosebire de românii cei mulți care trăiesc zilnic la limita atacului de cord și a exploziei nervoase, prietenii mei fericiți își consumă violența în etapa de atac a dietei Dukan, în sângeroase înfruntări din World of Tanks sau în documentare color despre Hitler difuzate de History Channel.

Nu-i interesează politica, n-au votat niciodată și-i privesc cu condescendență pe cei care se uită în gura lui Băsescu sau Ponta. Și poate că aceasta este o cauză a stării lor de bine: că au decis să nu mai fie stresați de politicieni și să ignore tot ceea ceea ce înseamnă „realitate socială și politică” în România. Pentru că sunt convinși că României li se rupe de ei, și lor li se rupe de România și, prin urmare, și-au creat salvări individuale. Evadând! Ei sunt o categorie nouă de „fugiți”: în urmă cu 25-30 de ani se fugea în Vest, acum se fuge în cuburile de sticlă din Pipera.

Participarea lor la așa numitul țesut social tinde spre zero, exasperarea ta nu-i contaminează, să faci cu ei o revoluție este exclus.

În același timp, mă gândesc că și ei au probleme: cu jobul, cu șefii, cu educatoarea copiilor, cu cozile de la Carrefour, cu bateria de la smartphone sau cu chelnerii de la restaurant; sau, ridicând puțin miza, cu banca, cu asigurarea de viață, cu pașapoartele, cu taxele, cu salariul din care nu reușesc să pună deoparte nimic la sfârșitul lunii, după ce-și plătesc toate angaralele. Dar, spre deosebire de restul lumii, prietenii mei fericiți nu se plâng: asta ar fi o cădere din middle class, o revenire brutală pe Pământ, în România părinților lor pensionari, umiliți de Guverne, în țara celor exasperați de stat, de politicieni și de micile mizerii ale vieții cotidiene.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK

Inchide