Prima pagină » Puterea Gândului » Filofteia, Veronica, Victoria…

Filofteia, Veronica, Victoria…

S-a făcut dreptate și - culmea - a făcut-o chiar Justiția

Mi-a scris cineva, în dimineața aceasta, reamintindu-mi de un text pe care l-am publicat la 15 ianuarie 2008. (L-am intitulat Prașila Break – era la modă serialul Prison Break). Omul care mi-a scris m-a întrebat dacă mai știu ceva despre eroinele mele. I-am răspuns că nu mai știu nimic. Și, de când i-am răspuns, m-a toropit o tristețe subțire și cețoasă, ca o ninsoare pe Marte… (LM, 25 iunie, 2012)

Prașila Break

S-a făcut dreptate și – culmea – a făcut-o chiar Justiția! Mafia terenurilor tocmai a primit o grea lovitură. Trei infractoare periculoase din Argeș – Filofteia, 78 de ani, Veronica, 69 de ani și Victoria, 58 de ani, au fost încarcerate în penitenciarul de maximă siguranță Colibași, unde le e locul. Cele trei, cu sape profesionale, cu sânge rece, prășesc în formă continuată, de 11 ani, 4 pogoane care aparțin prin hotărâre judecătorească unei femei din Tulcea, tulburată de posesie.

Recidivistele au mai fost atenționate, li s-a dresat și amendă, au fost chiar condamnate cu suspendare, dar s-au ținut de coada sapei cu îndârjire, până au fost luate cu duba. (Nu li s-au trimis mascații, pentru că ar fi crezut femeile că sărbătoresc cei de la crimă organizată Anul Nou pe stil vechi). Filofteiei i s-a permis chiar să-și ia punga cu medicamente (un truc vechi al pârnăiașilor, să se îmbolnăvească subit). Păi, la 78 de ani, femeia e mai sănătoasă decât combina Gloria, dacă a putut să sape în cârdășie cu inculpatele atâta amar de pogoane.

Ce-au crezut latifundiarele din Valea Danului? Că pe-acolo, pe la ele, e ca pe la noi, în Valea Banului? Pui de-o furăciune și hop în top 300? Te pomenești că, dacă ar fi stat mai aproape de București, puneau sapa pe Parcul Bordei. Sau pe Satul Francez. Am văzut ce zace și în Veronica, la picanta vârstă de 69 de ani: un Gigi Becali, dacă ar fi băgat-o în seamă Armata. Când o să găsească într-o bună zi vreun celular în ciorba de varză, Filofteia e în stare să ia legătura cu Moustafa Tartoussi, s-o scoată ăla din țară. Dar, atenție, numita a fost arestată și în ”92 pentru furt calificat de animale! Așa că, odată îmbarcată pe „Iman T”, îl lasă pe sirian fără berbecuți până-n primul port.

Ce șanse au cele trei? Prima ar fi să ne țină cu sufletul la gură, ca în „Prison Break”. Dați-le o cazma și profesionistele deschid un coridor, ca la prașila a treia, între Colibași și Colorado. A doua șansă ar fi ca președintele Traian Băsescu să-și reverse grația asupra lor și să dea un decret care să le scoată mai repede. Problema e că delincventele se întorc la sapă, pe tarla. Arată ciudat Justiția, pe milioanele de pogoane cât are România profundă, a Filofteiei, Veronicăi și Victoriei – ce curat, ce frumos susură numele acestea, ca un izvor de munte care se prăbușește la vale. Justiția acolo e dezlegată la ochi, cineva i-a luat năframa și i-a pus-o în cap, înnodându-i-o sub bărbie. Poartă balanța pe umăr, ca pe o cobiliță – pe un taler are un pumn de pământ, pe celălalt s-a cocoțat o sfrijită, care ține la ciorapul tetra o coasă mică, bine ascuțită.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atacul lui Radu Oprea la adresa lui Miruță: „Se laudă nevoie mare cu vrednicia lui de la UM Sadu”
Digi24
Un politician vrea să organizeze o petrecere cu sex chiar în sediul primăriei
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
Ioana Timofeciuc a luat decizia! A plecat din România după Florinel Coman
Adevarul
Strategia câștigătoare pentru a-i avea alături pe americani. Expert: „Securitatea nu se cerșește”
Mediafax
Rusia poate prelua active fizice și financiare după atacurile Ucrainei. Decretul, semnat de Putin
Click
De ce a decis un român invitat la nunta vărului să scoată bani din plicul pentru dar: „Ei m-au chemat, eu sunt oaspetele”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Soția bogătașului Don Pepe cere în instanță bani de la EX: ”Anturajul în care ne învârtim este unul de oameni de afaceri înstăriți”
Ce se întâmplă doctore
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
A fost pus în funcțiune radarul care vede tot: Știe dacă ai telefonul în mână sau dacă nu porți centura
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Soţia: – Am luat 200 de euro din buzunarul de la vestă
Descopera.ro
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor