Fost-am omu” pădurii, azi sunt omu” peșterii sau cum s-a făcut PSD coadă de topor

Ca și când n-ai fi, deja, îngrozit de consecințele crimei de defrișare a pădurilor românești, care se practică, feroce, de aproape 25 de ani; ca și când nu ți-ar da lacrimile, la propriu, traversând munții, prin văile plângerii, care te duc cu gândul la apocalipsa Tunguskăi siberiene, vreo 38 de deputați USD au ticluit o serie de amendamente pentru modificarea Codului Silvic, aflat în vigoare.

Ce vor acești inși, care consideră țara un fel de obor în dosul propriei bătături?! Ei bine, să radă tot, să culce la pământ păduri milenare, pe sistemul infam „după mine potopul”, să dea liber unor inconștienți – așa cum s-a văzut că există – la spintecat și retezat, sub pretextul „construirii în zonele defrișate a resorturilor, pensiunilor, terenurilor de recreere, în scopul dezvoltării turismului montan…”.

Acestor beneficiari ai credulității electorale – 10 dintre semnatari fiind, ei înșiși, proprietari de pădure – nu le mai ajunge. Vor mult mai mult decât prevede actuala legislație, gândită în limitele bunului simț, și care dă posibilitatea proprietarilor „să scoată definitiv din fondul forestier parcele de maximum cinci la sută din suprafața terenului, dar nu mai mari de 200 de metri pătrați”.

Ei bine, mizeria de proiect semnat de cei 38 de „țapinari” prevede că proprietarii pot scoate din fondul forestier, deci defrișa, până la 100 la sută din suprafață.

„Suprafața care poate face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier, incluzând construcția, accesul și împrejmuirea, poate fi de 100 la sută din suprafața proprietății forestiere” sună amendamentul propus.

Odată prinși cu mâța-n sac, pădureții se grăbesc să se spele pe mâni. „Eu nu am scris așa; 100 la sută din suprafața construită, nu suprafața forestieră. E o prostie dacă scrie așa. 200 metri pătrați e foarte puțin. Nu poți să pui limită de suprafață, dar poți să treci acolo niște chestiuni ca să nu se poată tăia decât ceea ce este necesar pentru construcțiile de turism, nu pentru altceva”, a bâlbâit-o Cătălin Rădulescu, inițiatorul proiectului.

„Eu am avut obiecții de la început. Când permiți ceva, trebuie să pui și condiții. Este nevoie de o dezbatere publică pe legea Codului Silvic. Trebuie să găsim un echilibru între dezvoltare economică și protecția mediului, trebuie văzute și avantajele și dezavantajele”, spunea, siderat, co-inițiatorul proiectului, Ninel Peia, când a citit textul, ca și când nu el l-ar fi semnat, ci o rudă de pe Lună.

„Nu am văzut amendamentele finale, am citit doar expunerea de motive. Eu doar susțin acest amendament în ideea pe care mi-a spus-o colegul meu, că el contribuie la protejarea fondului silvic, care a fost lăsat după 1990 pradă unor indivizi și societăți, asta e ideea principală. Materializarea a făcut-o el cu amendamentele respective”, adăuga, bulversat, și Anghel Stanciu, un alt deputat care a semnat „blind”, ca la poker, când e masa cu moț.

De la sine, că totul este doar un pretext. Speriați de iminența monitorizării transportului de lemn, din pădure până în depozite, metru cu metru, oamenii cu interese din teritoriu încearcă să facă lege pentru a putea exploata, în continuare, material forestier cu capul gol. Bașca să-și mai trântească, ici-colo, „resorturi” și viloaie scutite, eventual, de taxe, declarate ca fiind imobiliare în regim turistic.

Dincolo de bâlbâielile penibile ale primilor semnatari ai inițiativei, inșii emană și comportament de vătafi pe moșie. Răspunsul lor bădărănos la adresa ministrului Apelor, Pădurilor și Pisciculturii, Doina Pană, care a anunțat că se opune modificării regimului forestier actual, cu scopul de a permite construcția de imobile în pădure, „indiferent din ce partid fac parte inițiatorii”, dovedește, pe lângă aroganța individului apucător, și lipsa sa de cultură și educație.

„Ea habar n-are despre ce vorbește. Îi explicăm noi cum stă treaba, și să se ducă în Sahara să locuiască. Dar și în Sahara au fost oameni deștepți care au creat oaze”, i-a răspuns Rădulescu, bântuit de umorul involuntar al lui „Dorel” Zgonea, colegul lui Mihai Viteazul.

Păi bine, domnu” Zgonea, dacă v-ar fi prins colegul dumneavoastră că vreți să radeți pădurile și să le vindeți la metru, nu credeți că v-ar fi dat și barda lui?!