Prima pagină » Puterea Gândului » Frica lui Crin de baronii din vecini

Frica lui Crin de baronii din vecini

Frica lui Crin de baronii din vecini
Atacurile liderului liberal, Crin Antonescu, la adresa partenerilor de guvernare, inclusiv la aceea a premierului Ponta, se întețesc. Această observație nu este una tendențioasă, ci un fapt lesne de remarcat.

Atacurile liderului liberal, Crin Antonescu, la adresa partenerilor de guvernare, inclusiv la aceea a premierului Ponta, se întețesc. Această observație nu este una tendențioasă, ci un fapt lesne de remarcat. În fond, nu văd de ce ar trebui să ne facem că nu vedem asta, ascunși în dosul ochelarilor de cal, din dorința de a nu fi catalogați drept „băsiști nemernici”, într-un context în care Traian Băsescu nu are niciun chichirez.

Cu siguranță, nu spunem vreo noutate afirmând că în viscerele liberale se simt deja, fluturând, colicii premonitorii ai „înaltei trădări pesediste”. În „lipsa mea” de morală politică, văzută de peste două decenii, în România și nu numai, mă întreb cu toată sinceritatea: de când un partid pragmatic (PSD) și structurat pe principiile formațiunii din care și-a tras seva și cadrele (PCR), deținător al principiului „ori cu noi, ori împotriva noastră”, ar putea lupta cu abnegație și tărie întru înscăunarea la Cotroceni, în 2014, a unui președinte liberal, în mandatul căruia se vor organiza alegerile din 2016, pe când PSD și PNL vor fi deja regrupate în tabere opuse?!

Sigur, cuvântul lui Ponta dat lui Antonescu poate constitui o garanție morală – deși relativă -, în măsura în care liderul pesedist suferă atunci când nu-și poate ține promisiunile făcute – vezi pactul de colaborare parlamentară și guvernamentală, semnat cu UDMR. Cu toate astea, este dovedit de același exemplu că, dacă partidul și baronii săi nu vor, atunci rămâne cum vor ei, indiferent de semnăturile din acte.
În consecință, pe acest fond al politicilor pragmatice, romantismul camaraderesc va deveni, în scurt, o glumă pitorească. Apoi, nu poate fi pusă la îndoială nici manevra de prestidigitație politică realizată de miniștrii PSD, în urma căreia miniștrii PNL au rămas fără fonduri, fără ceasuri, fără curele la pantaloni, în schimb, cu toate guvernele „problemă” în joben. Fapt care a generat, în disperarea de a face rost de bani, bâlbe neliniștitoare – impozitul forfetar, sistarea deconturilor pentru clinicile private -, implicit câteva minusuri în dreptul PNL.

Aceste adevăruri – precum și o anumită lipsă de colaborare în parlament, între grupurile celor două formațiuni – l-au făcut pe Antonescu să renunțe la diplomație și să afirme despre „unii” pesediști că „simt o mare mâhnire în suflet, pentru că mai există și alții la guvernare”.

O nesiguranță, tot mai accentuată, îl „asmute” împotriva lui Ponta, pe care îl ironizează cu privire la semnarea unui „pact caraghios”, ulterior, avertizându-l că este esențial să nu se lase îndepărtat de social-democrații săi de la linia principială a conducerii guvernului.
„În măsura în care Ponta va înțelege că e premierul unui guvern de mare coaliție, nu ca președinte PSD, PSD își va trage destul profit electoral, dacă guvernarea iese bine. Temele de agendă guvernamentală nu sunt cum încap pe scaune PSD, PNL și conservatorii, care nu sunt lipsiți de ambiții și anvergura aspirațiilor. Faptul că premierul e din PSD, iar candidatul la președinție va fi liberal, nu e deloc un temei” de a abandona această line, probabil că vrea să spună Antonescu.

Atare perspectivă, coroborată cu știința sa despre „viața și existența baronilor PSD”, l-au pus pe jar pe liberal. „Vorbim, toți, despre baroni. Eu, trăind mult printre pesediști în această vreme, am cercetat tema. În PSD avem acest fenomen. (…) Ce știu este că ei sunt campionii constanți la întrecerile electorale…”.
Corect, coane „Fănică”, de ei și numai de ei depinde soarta dumitale. Iar pe baronii PSD e greu să-i convingi că e în folosul lor să facă din politică o fată mare, la bătrânețe, iar ei să renunțe la pragmatismul care i-a făcut și ținut baroni până în zilele noastre și după.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SHOW de forță la Belgrad! MII de oameni, în arenă pentru candidatura lui Vucic la funcția de premier
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Cum pierzi mii de euro cu o mașină fără să-ți dai seama. Modelele care se depreciază cel mai rapid în România
Mediafax
INCREDIBIL! Cum a reușit un câine jucăuș să-i provoace stăpânului său o PAGUBĂ de 112.000 de euro
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!