Frica lui Crin de baronii din vecini

Atacurile liderului liberal, Crin Antonescu, la adresa partenerilor de guvernare, inclusiv la aceea a premierului Ponta, se întețesc. Această observație nu este una tendențioasă, ci un fapt lesne de remarcat. În fond, nu văd de ce ar trebui să ne facem că nu vedem asta, ascunși în dosul ochelarilor de cal, din dorința de a nu fi catalogați drept „băsiști nemernici”, într-un context în care Traian Băsescu nu are niciun chichirez.

Cu siguranță, nu spunem vreo noutate afirmând că în viscerele liberale se simt deja, fluturând, colicii premonitorii ai „înaltei trădări pesediste”. În „lipsa mea” de morală politică, văzută de peste două decenii, în România și nu numai, mă întreb cu toată sinceritatea: de când un partid pragmatic (PSD) și structurat pe principiile formațiunii din care și-a tras seva și cadrele (PCR), deținător al principiului „ori cu noi, ori împotriva noastră”, ar putea lupta cu abnegație și tărie întru înscăunarea la Cotroceni, în 2014, a unui președinte liberal, în mandatul căruia se vor organiza alegerile din 2016, pe când PSD și PNL vor fi deja regrupate în tabere opuse?!

JUSTIȚIE Aproape 22.000 de oameni au semnat o petiție pentru Viorel Pașca. Toate bunurile familiei, puse sub sechestru de autorități

09:37

SOCIAL Care este presiunea optimă în roți, dacă pleci la drum lung

09:30

Sigur, cuvântul lui Ponta dat lui Antonescu poate constitui o garanție morală – deși relativă -, în măsura în care liderul pesedist suferă atunci când nu-și poate ține promisiunile făcute – vezi pactul de colaborare parlamentară și guvernamentală, semnat cu UDMR. Cu toate astea, este dovedit de același exemplu că, dacă partidul și baronii săi nu vor, atunci rămâne cum vor ei, indiferent de semnăturile din acte.
În consecință, pe acest fond al politicilor pragmatice, romantismul camaraderesc va deveni, în scurt, o glumă pitorească. Apoi, nu poate fi pusă la îndoială nici manevra de prestidigitație politică realizată de miniștrii PSD, în urma căreia miniștrii PNL au rămas fără fonduri, fără ceasuri, fără curele la pantaloni, în schimb, cu toate guvernele „problemă” în joben. Fapt care a generat, în disperarea de a face rost de bani, bâlbe neliniștitoare – impozitul forfetar, sistarea deconturilor pentru clinicile private -, implicit câteva minusuri în dreptul PNL.

Aceste adevăruri – precum și o anumită lipsă de colaborare în parlament, între grupurile celor două formațiuni – l-au făcut pe Antonescu să renunțe la diplomație și să afirme despre „unii” pesediști că „simt o mare mâhnire în suflet, pentru că mai există și alții la guvernare”.

O nesiguranță, tot mai accentuată, îl „asmute” împotriva lui Ponta, pe care îl ironizează cu privire la semnarea unui „pact caraghios”, ulterior, avertizându-l că este esențial să nu se lase îndepărtat de social-democrații săi de la linia principială a conducerii guvernului.
„În măsura în care Ponta va înțelege că e premierul unui guvern de mare coaliție, nu ca președinte PSD, PSD își va trage destul profit electoral, dacă guvernarea iese bine. Temele de agendă guvernamentală nu sunt cum încap pe scaune PSD, PNL și conservatorii, care nu sunt lipsiți de ambiții și anvergura aspirațiilor. Faptul că premierul e din PSD, iar candidatul la președinție va fi liberal, nu e deloc un temei” de a abandona această line, probabil că vrea să spună Antonescu.

Atare perspectivă, coroborată cu știința sa despre „viața și existența baronilor PSD”, l-au pus pe jar pe liberal. „Vorbim, toți, despre baroni. Eu, trăind mult printre pesediști în această vreme, am cercetat tema. În PSD avem acest fenomen. (…) Ce știu este că ei sunt campionii constanți la întrecerile electorale…”.
Corect, coane „Fănică”, de ei și numai de ei depinde soarta dumitale. Iar pe baronii PSD e greu să-i convingi că e în folosul lor să facă din politică o fată mare, la bătrânețe, iar ei să renunțe la pragmatismul care i-a făcut și ținut baroni până în zilele noastre și după.