Generația miserupistă. Am picat bacul și am ajuns primar

Mă gândeam zilele astea, la fel cum o fac an de an în aceeași perioadă, la numărul mare de tineri care pică examenul de bacalaureat. Și, an de an, toată lumea începe să acuze. Că-s profesorii de vină, că elevii nu au învățat, că sistemul e defect și de aceea rata de promovare este atât mică, iar absenteismul din ce în ce mai mare. Numai că, dureros nu e faptul că avem din ce în ce mai mulți tineri care nu reușesc să treacă de examenul de maturitate, ci că tocmai lipsa de maturitate, într-un fel, este pasul spre noi generații în picaj. Acea generație miserupistă.

Peste 40% dintre cei care au susținut examenul de bacalaureat nu au promovat. În plus, aproape o treime dintre cei care ar fi trebuit să susțină cele șase probe au fost prea puțin interesați de examen. Și, implicit, de diploma obținută după.

SPORT Kennedy Boateng e aproape să semneze NOUL contract cu Dinamo. Anunțul lui Andrei Nicolescu

16:02

EXCLUSIV Povestea incredibilă a îmblânzitorului de cai din Parlamentul României. Deputatul a mers călare 350 km până la Alba iulia

15:49

Într-adevăr, în România diplomele de studii nu prea îți dau de mâncare. Sunt extrem de mulți tineri cu diplome de bac, de licență și chiar de masterat, luate pe bune, de la universități de stat, și care se chinuie să-și găsească un loc de muncă decent. De aceea și mulți aleg să se reprofileze, să se angajeze aproape oriunde, numai să facă ceva pentru viața lor pe termen scurt.

În rândul absolvenților de liceu, cam aici e problema. Că nu se gândesc ce vor ei de la viață. Că nu sunt conștienți de realitatea care îi înconjoară și că nu se gândesc la soluții să se adapteze la ea. Și că li se rupe de tot.

Bun, să spunem că am terminat acum liceul și, fie nu am luat bacul, fie am ales să nu dau doi bani pe examen. Ce fac mai departe? Caut să mă angajez, mă lovesc de absența diplomei de bac, așa că accept să fiu o simplă vânzătoare. Sau ospătar. Acum, la 19 ani, merge. Și o să mai meargă un an, doi, trei, hai încă maximum 10 ani. Și după? O să mă trezesc parcă lovită cu capul de un zid și fără diplomă de bacalaureat, și fără perspective de angajare pe termen lung. Cu alte cuvinte, o să aștept ajutor de șomaj sau o să mă mulțumesc cu job-uri trecătoare și prost plătite. Și care nu mă ajută cu nimic pe viitor.

Dacă excludem varianta căsătoriei din interese financiare, a prostituției și a videochatului, nu mai am decât o alternativă. Iau în calcul plecarea în străinătate, la cules de căpșune, castraveți sau menajeră pe la vreo familie din Germania sau Italia.

Aici e adevărata problemă. Nu faptul că atâția tineri nu au luat examenul de bacalaureat. Ci lipsa lor de orizont, de perspectivă, dezinteresul, lipsa unei strategii personale pentru viitor. Copii care nu au dat niciodată un răspuns la întrebarea „ce vrei să te faci când o să fii mare?”. Și care dacă l-au dat, nu au luptat pentru visul lor, pentru viitorul lor. Care nu au simțit și nu vor simți niciodată satisfacția de a reuși ceva pentru care ai muncit. Copii pentru care satisfacția și fericirea se numără în bancnote și atât.

Pe câți dintre cei care nu au o diplomă de bac i-ați auzit să aibă un plan de rezervă? Să facă niște cursuri profesionale din care, eventual, să-și construiască o mică afacere după? Să aibă habar pe ce planetă trăiesc și care să aibă o strategie pe termen lung? Pe câți îi vedeți în stare să răspundă la eternele întrebări de la interviurile de angajare, „unde te vezi peste 5, 10 ani”? Prea puțini, aproape deloc.

P.S. Un răspuns la dezastrul anual de la examenul de bacalaureat: modelele absolvenților. De ce i-ar păsa unui elev să ia bacul dacă vede că nici băiatul senatoarei PSD Gabriela Firea nu l-a luat? Sau când există în România cel puțin un individ, care, la 36 de ani, a luat nota 1 la limba română, dar care a ajuns primar? Sau altul care a luat bacul tot la aproape 40 de ani, iar acum e deputat?