Generație cu cheia de gât, ți-ai luat țara înapoi! Dar cum o vei lăsa moștenire copiilor tăi?

La alegerile ce tocmai au trecut românii și-au arătat puterea. Au transformat într-o singură zi ceea ce părea pierderea sigură a unui drept fundamental în fața unei mașinării de partid într-un triumf al oamenilor asupra sistemului. Foarte mulți dintre cei care și-au luat țara înapoi fac parte din generația cu cheia de gât, dintre cei care și-au trăit copilăria în comunism, tinerețea într-o democrație originală și s-au trezit, în anii maturității, într-o Românie bizară în care, de această dată, trebuie să-și crească ei înșiși copiii. Au obținut o victorie importantă: au arătat că peste un drept fundamental nu se trece, au dat dovadă de solidaritate și implicare, le-au arătat guvernanților cât de scump pot plăti atunci când decid să-i trateze pe cetățeni fără cea mai mică umbră de respect. Dar trăiesc ca niște oameni cu adevărat liberi, le pot lăsa copiilor lor drept moștenire libertatea?

Am crescut în locul în care nu aveai voie să vorbești neîntrebat, în grădinițe în care dacă voiai să spui ceva riscai să-ți fie lipit un leucoplast pe gură, în care dacă nu-ți țineai, cuminte, mâinile la spate, îți erau legate cu cordonul de la șorț. În locul în care era o crimă să-ți spui părerea și o nesimțire să nu termini tot din farfurie. În școlile în care elevii aduceau, deseori, de acasă, creta, buretele și bățul cu care erau bătuți la palmă, iar bățul se rupea des. Într-un sistem de învățământ în care umilirea elevilor era ridicată la rang de strategie educațională de necontestat. Am trăit într-un loc în care „a te descurca” era o valoare supremă, în care trebuia să fii nebun la cap să-ți spui părerea, în care șeful are întotdeauna dreptate, indiferent cine e șeful. Un sistem în care să nu înveți bine lecția duplicității înseamnă să fii amenințat cu extincția, precum speciile care au picat examenul evoluției. Am avut, da, libertatea de a ne juca ore nesfârșite în fața blocului, am fost independenți în atât de multe privințe, dar nu am fost crescuți nicio secundă pentru a deveni oameni liberi.

EXCLUSIV Gândul publică celebra Anexa 3 care i-a încăierat pe Bogdan Ivan și Ilie Bolojan – lista celor 300 companii vizate de deconectarea de la curent în caz de forță majoră. Coloșii industriali sunt primii vizați, dar nici companiile mici nu scapă

15:07

COMUNICAT CNAS organizează, în data de 22 septembrie 2026, concurs pentru directorii caselor de sănătate

15:05

Indiferent de cât de frumoși și valoroși suntem ca ființe umane, cât de mult am învățat și ne-am autoeducat, ce oameni minunați am avut în jur, aceste lucruri nu pot fi șterse din istoria noastră personală. Chiar dacă nu cu toții am avut parte de exact aceste experiențe, cu toții ne-am format într-un sistem opresiv, în care tentativele de a gândi liber erau, dacă nu brutal înăbușite, măcar ferm descurajate.

La sfârșitul săptămânii trecute a ținut o conferință la București Alfie Kohn, unul dintre cei mai cunoscuți cercetători și scriitori în materie de parenting și comportament uman din SUA. A vorbit într-o sală plină de părinți din generația cu cheia de gât, cărora le-a pus o întrebare ce apare și într-una din cele mai cunoscute cărți ale sale, „Parenting necondiționat”. „Dacă ar fi să tragi cu urechea și să-i auzi pe profesori vorbind despre copilul tău, ce ți-ar plăcea să auzi? Ți-ar plăcea să-i auzi spunând „Acest copil face absolut tot ce i se spune?”” Firește că nu. Atunci de ce mare parte din ceea ce înseamnă creșterea și educarea copiilor se concentrează pe „cumințenie”, în fapt pe obediență, pe supunerea în fața ordinelor adultului? O altă întrebare pusă de Kohn este ce fel de om ai vrea să ajungă copilul tău la maturitate? Și câte dintre lucrurile pe care le faci ca părinte conduc către acest scop? Când îi ceri, de fapt, unui copil să fie supus, când îi arăți că obediența este o valoare nu faci decât să îl vulnerabilizezi în fața unui lung șir de oameni care vor încerca să îl domine pe parcursul vieții, fie că aceștia sunt profesori abuzivi, prieteni mai puternici sau șefi discreționari. Kohn dă, în cărțile și în conferințele sale, exemplul unei mame care se plângea că fiul său adolescent a ajuns de nerecunoscut – se comporta odios, se îmbrăca oribil, nu se ținea de școală. „Era un copil atât de cuminte, făcea tot ce îi spuneai”, povestea mama supărată. „L-ai învățat să asculte de alții și asta face și acum. Însă acum nu mai ascultă de tine, ci ascultă de prietenii săi”, a argumentat cercetătorul.

Un critic acerb al pedepselor, Alfie Kohn a arătat, folosind numeroase studii în domeniul psihologiei, că acestea sunt toxice din foarte multe puncte de vedere: scad interesul copilului față de acele activități pe care este obligat, sub amenințarea pedepsei trebuie să le ducă la bun sfârșit, erodează relația părinte-copil, scad în timp influența pe care părintele o poate avea asupra celui mic. La fel de nocive sunt, în opinia lui, și recompensele care îl fac, între altele, pe copil să se concentreze pe obținerea unui avantaj și nu pe sarcina pe care o are de dus la bun sfârșit. „În momentul în care îl faci pe un copil să se concentreze pe nota pe care o primește și nu pe lecția pe care trebuie să o învețe, l-ai pierdut în ceea ce privește capacitatea de învățare și de gândire”, crede Kohn.

Însă poate unul dintre cele mai nocive efecte ale unui sistem de educație bazat pe ideea că un copil, fie că acesta este un fiu sau un elev, trebuie să se conformeze este că îi răpește șansa de a învăța să ia decizii, să evalueze critic oameni și situații, de a-și găsi propriul drum în viață. Și le mai arată ceva: le arată că este absolut în regulă să fie dominați de cei puternici și să-și impună voința asupra celor mai slabi. „În multe dintre culturile de astăzi, un copil „bun” este doar unul liniștit și obedient, „bine crescut”. Această obediență este adesea obținută cu un cost substanțial pentru sănătatea psihologică a copilului. Pentru a crea ființe umane împlinite, și prin extensie, o societate democratică prosperă, trebuie să îi ajutăm pe copii să devină indivizi sofisticați din punct de vedere moral, rebeli care să gândească cu mintea lor și care sunt capabili să pună la îndoială lucrurile fără sens.  Amenințările și mitele și dorința părinților și profesorilor de a-i determina pe copii să facă ceea ce li se spune sunt mai susceptibile să creeze indivizi nefericiți și o societate totalitară”, spunea autorul într-un interviu pentru Gândul.

În câteva rânduri, în timpul conferinței de sâmbătă, Kohn a amintit de mai multe ori că românii înșiși au trăit experiența totalitarismului și că știu cel mai bine ce efect devastator poate avea asupra unui om. Și a mai vorbit despre un episod din istoria noastră recentă, alegerile prezidențiale, în care oamenii au dovedit forța pe care o au asupra guvernanților. Însă democrația, spunea el, nu înseamnă doar alegerile pe care le facem o dată la cinci ani. Ci alegerile pe care le facem zilnic.