Geniul stabil – față cu istoria perșilor

Pentru președintele Donald J. Trump diplomația e un business, făcut așa cum ne învață chiar el în „Arta negocierii”, al cărei titlu ar fi trebuit să fie – am mai spus-o – „Arta cacialmalei”.

Cel mai puternic lider al lumii se dovedește a fi, în situații-limită, cel mai slab. Și nu e vorba doar despre întâlnirea de la Helsinki cu Vladimir Putin. Relația cu Coreea de Nord a gestionat-o cu amenințări apocaliptice, ridicându-l pe micuțul Kim Jong Un la nivelul său, proferând amenințări apocaliptice, apoi, la întâlnirea din Singapore – laude patetice.

În privința Iranului (ca în problema palestiniană), Trump e ucenicul lui Benjamin Netanyahu, fascinat de-a dreptul de prezentările geopolitice ale acestuia. Îi stau alături aprigii și nevricoșii Mike Pompeo (Secretarul de Stat) și John Bolton (consilierul pe probleme de Securitate Națională).

FLASH NEWS Teheranul strânge controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Navele care ignoră rutele impuse de Iran vor primi un „răspuns ferm”

10:58

EXCLUSIV Doru Bușcu, dezvăluiri despre scandalul Georgescu-Alexandrescu: „Dacă a plecat idolul cade altarul”

10:49

Cel dintâi de străduiește de ceva vreme (mentalitate de fost director CIA) să influențeze o schimbare de regim în Iran, încurajând mișcările de stradă, fără să înțeleagă un adevăr elementar: că orice intervenție a Statelor Unite va uni poporul, oricât de dezbinat și de nemulțumit ar fi de regimul ayatollahilor.

După ce s-a retras unilateral și cu multe adjective din acordul nuclear cu Iranul, președintele Trump a amenințat cu sancțiuni fără precedent, amenințându-și și aliații care, în afara Chinei și Rusiei, au rămas în acord – Germania, Franța, Marea Britanie, Uniunea Europeană și pe oricine s-ar gândi să facă afaceri cu guvernul de la Tehran.

Ultima idee a „geniului stabil”, pentru care – cum obișnuiește – probabil se felicită singur, e să blocheze exporturile de petrol iraniene. Replica Ayatollahului Khamenei și a președintelui Hassan Rouhani a venit cât se poate de previzibil: vor bloca strâmtoarea Ormuz, creând dificultăți și marilor parteneri strategi ai Americii din Golful Persic.

Mai mult, ieri, la o întrunire cu experții ministerului de Externe, președintele Rouhani (aflat la al doilea mandat, succesorul compulsivului Ahmadinejad), altminteri un personaj echilibrat, a avertizat că un conflict cu Statele Unite ar putea fi „Mama Războaielor” (iar o relație amiabilă – „Mama Păcii”), atrăgându-i atenția lui omologului său că nu ar trebui „să se joace cu coada leului” (retorică persană).

Tocmai asta a făcut, după declarația lui Rouhani, în viul nopții, @realDonaldTrump, tweetuind cât l-au ținut tastele, pentru prima oară, din câte îmi amintesc, cu majuscule:

„Președintelui Rouhani: NICIODATĂ SĂ NU MAI AMENINȚAȚI STATELE UNITE, ALTFEL VEȚI SUPORTA CONSECINȚE PE CARE PUȚINI LE-AU SUPORTAT VREODATĂ ÎN ISTORIE. NU MAI SUNTEM O ȚARĂ CARE SĂ TOLEREZE VORBELE VOASTRE DEMENTE DESPRE VIOLENȚE ȘI MOARTE, AVEȚI GRIJĂ!”.

(Pentru acest mesaj, premierul Israelului a ținut imediat să-l omagieze).

Problema Iranului e una foarte complicată, într-o regiune în care o politică americană falimentară i-a permis să se înfiltreze mai peste tot – în Irak, în Siria, în Yemen. Va fi însă imposibil pentru America să aducă liniștea în Orientul Mijlociu plecând urechea exclusiv la marii dușmani ai regimului șiit de la Teheran, Arabia Saudită și Israelul.

Apropo de istoria invocată de Trump: istoria Iranului e istoria perșilor.