Prima pagină » Puterea Gândului » Grozave „pălmi”, grobieni oameni

Grozave „pălmi”, grobieni oameni

Grozave „pălmi
E incredibil ce se întâmplă în fotbalul românesc. Iar aici, nici măcar nu e vorba de fotbal, în sine, jocul acela cu bășica, pe care îl știm noi de copii, pe care l-am practicat sau nu, pe care l-am iubit sau nu, pentru care am trăit sau nu, ci de circul, scandalul și grotescul care îl însoțesc, ca o garnitură de varză bavareză.

Eu nu cred că e posibil ca, într-o țară civilizată, europeană, democratică, cum s-ar spune, unde se presupune că există decență și bun-simț, ca să nu mai vorbim de legi și regulamente, să vină un antrenor – cică temperamental și implicat, trăsături clamate ca scuză a mitocăniei agresive – și să lovească cu palma peste față un jucător al echipei sale, aflat pe banca de rezerve. Indiferent ce ar fi făcut el, mai puțin să te fi atacat, iar tu să fii în legitimă apărare.

Cum e posibil ca un astfel de individ, antrenor/mister/nea, pe deasupra, „personalitate” de la care se presupune că se poate învăța câte ceva în viața asta derutantă, pe care o iau tinerii direct în piept, cu bunele și cu relele lor, cu împliniri și frustrări, cu fițe și aroganțe.

Cum să-i spargi buza unui copil că te-ai enervat tu, antrenor isteric, pe marginea terenului, pentru că n-a executat omul, întocmai și la timp, indicațiile tale de nea-mister?

Iar acest gest, extrem de grav, și nu primul de acest fel – recunoscut ca atare chiar de antrenorul-mardeiaș și grozav (cu nume predestinat, Leo Grozavu de la Botoșani), prin faptul că și-a cerut scuze, public, și a demisionat de la echipă – să fie scuzat de tot felul de indivizi indecenți, lipsiți de morală și de simțul măsurii?

Printre aceștia din urmă: președintele asociației – „Leo rămâne antrenorul meu”; foști oficiali ai forurilor fotbalistice, diverși antrenori – unul dintre ei, grobianul „Nea Ionuț Popa”, mărturisind, cu mândrie și eroism, în încercarea de „a explica” gestul lui Grozavu, că el însuși a bătut trei jucători, în vestiar, de i-a rupt, după care, „bătuții” i-au mulțumit -, ba chiar și de alți practicanți ai sportului sus-menționat, „colegi” de echipă cu jucătorul lovit, care își susțineau profesorul de violențe, fluturând „pancarte” de cârpă, gen „Leo nu pleca!”, în imediată apropierea a victimei.

Nu, sincer, chiar am luat-o razna, cu toții? Chiar nu se sesizează nimeni? Chiar a devenit acest fenomen, fotbalul, stat în stat?

Dacă reclami nereguli grave la tribunalul civil, vin „oamenii de fotbal” și te exclud din Ligă, te desființează, te falimentează, te trimit în șomaj.

Dacă ai parte de un antrenor nevricos, îți iei bătaia, după care ești vinovat că ai făcut valuri, în loc să-ți înghiți, în tăcere, sângele țâșnit din carnea ruptă, bătăușul fiind scuzat de colegii săi, alți bătăuși.

Iar tribunele se amuză…

Așa se face sport în țara românească, sub „bagheta” antrenorilor cu vocație: cu palma și cu nuiaua – vezi și cazuri întâmplate în celelalte sporturi, notoriu fiind acela din gimnastică -, pentru frăgezirea caracterului și căpătarea curajului.

Și mai interesant este faptul că autoritățile se fac că plouă în cazuri de genul celor mai sus menționate, în care are loc „dresura” violentă a tinerilor sportivi.

În alte cazuri de dresură violentă, autoritățile s-au implicat ferm și imediat. Și foarte bine au făcut!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...