Prima pagină » Puterea Gândului » Hemingwayul Twitterului – cu carabina la tâmplă

Hemingwayul Twitterului – cu carabina la tâmplă

Hemingwayul Twitterului - cu carabina la tâmplă
A fost săptămâna stranie a Administrației Trump.

Întâi, demiterea directorului FBI. Ar fi avut tot dreptul s-o facă –   FBI e parte a puterii executive și răspunde în fața președintelui – dar, firește, nu în interes propriu. Dând impresia că-l demite ca scape de presiunea investigației asupra amestecului Rusiei în campania electorală, a suflat în pânzele celor care au comparat înlăturarea fără preaviz a lui James Comey cu „masacrul de sâmbătă seara” al lui Nixon – debarcarea  procurorului Cox.

Când, a doua zi, jurnaliștii prezenți la Casa Albă ca să relateze despre vizita ministrului rus de Externe (însoțit de ambasadorul Serghei Kislyak, „capul răutăților”) n-au fost primiți, iar apoi în Biroul Oval au dat peste Secretarul de Stat al lui Richard Nixon, vulpoiul Kissinger, fandacsia – gata:  „Watergate!”, „Impeachment!”. De ce se afla nonagenarul în proximitatea lui Trump? Fiindcă (v-am atras atenția de multă vreme), îl consiliază pe președintele Americii, iar în mod special în relația cu Putin face oficii de intermediar. 

Între timp, reprezentanții Casei Albe se încurcau în minciuni, deși adjunctul Procurorului General, Rod Rosenstein, produsese cea mai solidă și altruistă motivație a demiterii: manipularea publică de către șeful FBI a anchetei privitoare la contul privat de e-mail și serverul doamnei Clinton, în campania electorală. 

Apoi a intervenit însuși Donald J. Trump, contrazicându-se de trei ori în trei zile. A urmat interviul de 31 de minute acordat lui  Lester Holt de la NBC. Acolo, Hemingway-ul Twitter-ului, cum îi place să-și spună, și-a dus carabina la tâmplă. Întrebat dacă se află sub investigație, a recunoscut că l-a întrebat în trei rânduri despre asta pe James Comey iar acesta ar fi negat. N-a scăpat ocazia să-l facă pe șeful FBI fanfaron, dar și să declare efuziv: „I am a big fan of the FBI! I love the FBI!”. A ținut și să se audă: „N-am investiții în Rusia, nici una. N-am vreo proprietate în Rusia. Mulți au crezut că dețin clădiri de birouri în Moscova. N-am…”.

Și fiindcă îi place să acționeze în stil mare, Donald J. Trump și-a mai pus o dată carabina la tâmplă, cu câteva ore în urmă, pe Twitter, amenințându-l public pe demis: „James Comey ar trebui să spere că nu există înregistrări ale conversațiilor dintre noi înainte de a începe să sifoneze către presă”.

(Analiștii politici ai lui Dughin au dat năvală să arate că demiterea intempestivă a lui James Comey a amânat… lovitura de stat pregătită de serviciile secrete!).

Pentru demiterea directorului FBI, președintele Statelor Unite nu poate fi pus sub acuzare. În principiu, e greu de pus sub acuzare, cu Congresul majoritar republican. (Dacă s-ar ajunge la suspendare, ar însemna ca măruntul vicepreședinte Pence să îi ia locul până la alegerile din 2020).

Însă, prin reacțiile autoincriminatoare post-demitere, Donald Trump își apropie periculos degetul arătător de trăgaci.   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
NU renunța la cafea! Un studiu amplu schimbă tot ce știam până acum
Digi24
Ce voia, de fapt, să anunțe Pete Hegseth la reuniunea NATO de la Bruxelles. Planul a picat după ce i-a fost prezentat lui Marco Rubio
Cancan.ro
Singura școală din București unde toți elevii au luat sub 5 la Evaluarea Națională 2026
Prosport.ro
Ce imagini! Cum arată la 25 de ani „cea mai frumoasă fată din lume”: s-a căsătorit!
Adevarul
Contradicții între declarațiile lui Bolojan și rapoartele CJ Bihor în dosarul azilelor ilegale: „Am avut o colaborare bună” apare în documente
Mediafax
ATENȚIE, dacă stai pe scaun peste 30 de minute! Ce au descoperit cercetătorii în 12 ani de studiu
Click
Toți au crezut că i-a furat soția lui Bordea. Acum, Spike rupe tăcerea. Adevărul despre relația cu Livia: „Ți-ai făcut o carieră pe numele ei”
Digi24
Ucraineanca Anastasia Berezovska, căutată de Interpol în cazul exploziei din Monaco
Cancan.ro
DOLIU în lumea radioului! A murit Anne-Marie Ionescu
Ce se întâmplă doctore
Gina Pistol, apariție spectaculoasă în costum de baie. Imaginea care a atras toate privirile fanilor
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta
Descopera.ro
În care religie NU ai voie să bei cafea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Descopera.ro
Ceva incredibil se întâmplă cu ovarele după menopauză