Huawei – un fel de Nord Stream 2 al tehnologiei 5G

În fapt, este vorba despre un mănunchi de știri din același registru. Tot la sfârșitul lunii ianuarie, premierul Boris Johnson a declarat că nu renunță la amenzile pe care plănuiește să le aplice, începând cu luna aprilie, giganților americani din domeniul tehnologic. Iar pe 26 ianuarie, Departamentul de Comerț al SUA a anunțat că renunță la unele reglementări care ar fi sporit controlul asupra exporturilor dintre gigantul chinez Huawei și companii americane. Potrivit Wall Street Journal, renunțarea la aceste reglementări mai stricte s-a făcut ținând cont de obiecțiile Pentagonului: „Pentagonul este preocupat de riscul ca, în cazul în care nu pot continua exporturile cu Huawei, companiile americane vor pierde o sursă-cheie de venit și nu vor mai putea aloca resurse pentru cercetare-dezvoltare, resurse necesare pentru a rămâne în cursa tehnologică”.

În mai puține cuvinte, obiecțiile Pentagonului se bazează pe un tip de pragmatism relativ simplu de înțeles: considerentele economice au mai întotdeauna întâietate în fața celor strategice/ de securitate. Sunt două aspecte spectaculoase în legătură cu acest balet între considerentele economice și cele strategice/ de securitate. În cazul britanic, spectaculos este faptul că deciziile-gemene vin într-un moment delicat pentru Marea Britanie, când iese din UE și se pregătește să negocieze un nou acord comercial cu SUA. O așteptare rezonabilă ar fi fost ca argumentele strategice să aibă întâietate, dată fiind și presiunea explicită din partea administrației Trump. În cazul Pentagonului, nu mai puțin spectaculos este faptul că îmbrățișarea premiselor economice vine din partea unei instituții preocupate în mod structural, prin fișa postului, am putea spune, de premisele strategice.

„Putem supraviețui fără Statele Unite”, afirmă fondatorul Huawei

Cum am putea explica aceste știri venite în cascadă, care au în centru gigantul chinez Huawei și tehnologia 5G?

În spațiul public românesc, discuția este frecvent expediată în termenii „ceva cu telefoane mobile care vor fi ascultate de către comuniștii chinezi”. Vorbim, evident, despre ceva mult mai complex de atât. Termenul de „tehnologie 5G” se referă la noua generație a tehnologiei mobile wireless care, prin capacitatea mult sporită de stocare, compresie și transmitere a datelor, promite o revoluție în ceea ce privește industria micro-procesoarelor, telecomunicațiile, biotehnologia și Inteligența Artificială. Deci, nu este vorba despre „net rapid la priză” – aparent singura dorință clară a românilor, cel puțin potrivit reclamei; sau despre dispozitive mobile a căror performanță crescută să ne ajute să descărcăm mai repede video-uri amuzante cu pisici sau să urmărim seriale în sistem de streaming; ci despre domenii descinse direct din filmele SF – roboți mai mult sau mai puțin umanoizi, călătorii de durată în spațiul cosmic, inclusiv pe planeta Marte, organe „tipărite” la imprimantă, complexe intervenții chirurgicale realizate de medici aflați la mii de kilometri distanță.

În mijlocul acestor evoluții spectaculoase, aflate de abia la început, se află compania Huawei, un gigant global în domeniul telefoniei mobile și al rețelelor de telecomunicații necesare pentru a pune la lucru tehnologia 5G. Ne place sau nu, Huawei este simbolul cel mai palpabil al străpungerilor chineze în domeniul tehnologic, un instrument de soft power al Chinei. Să ne amintim că, la sfârșitul anului 2018, Meng Wanshou, directoarea financiară a Huawei, chiar fiica lui Ren Zhengfei, fondatorul companiei, a fost reținută la Vancouver de către autoritățile canadiene; reținerea a avut loc la solicitarea autorităților americane, sub acuzația că tranzacțiile gigantului tehnologic chinez încalcă regimul sancțiunilor impus Iranului. Iar în mai 2019, administrația Trump a impus un regim de sancțiuni privind relațiile comerciale cu Huawei, menit să restricționeze accesul acesteia pe piața americană; regim completat și de o campanie globală prin care aliații strategici ai Americii – din Europa și din regiunea Asia-Pacific – au fost îndemnați să adopte același tratament privind Huawei.

În pofida sancțiunilor, compania chineză a înregistrat succese notabile de-a lungul anului 2019. Vânzările la nivel global au crescut cu 20%, compania urcând pe locul al doilea, imediat după Apple, la vânzările de dispozitive smart. Principala explicație pentru această creștere robustă este mărimea pieței interne, unde Huawei deține o cotă de 40%. Realizarea cea mai semnificativă – judecând pe fond, dar și în contextul regimului de sancțiuni și de interdicții – este aceea că, în decembrie 2019, Hauwei a început să comercializeze telefoane smart realizate cu propriul sistem de operare, fără nici o componentă americană.

Faptul că sistemul de operare autonom realizat de Huawei se cheamă „Armonie” este o mostră de exprimare metaforică tipic asiatică. Cert este că performanța Huawei de a se autonomiza în raport cu puternica industrie americană de micro-procesoare a adeverit profeția fondatorului companiei, Ren Zhengfei, profeție lansată într-un interviu acordat Wall Street Journal: „putem supraviețui fără Statele Unite„. Pentru a nu lăsa loc de interpretări răuvoitoare, de care suntem adesea tentați în spațiul public românesc, iată și felul în care, și în calitate de părinte, Ren Zhengfei, își precizează sentimentele față de America: „venerez în continuare America, în ciuda faptului că America m-a atacat. De acolo au deprins toți antreprenorii mei spiritul >, acea stare care nu le lasă să dormi noaptea”. Zhengfei avea cu siguranță dreptate în privința unui lucru: Silicon Valley nu este un punct pe hartă, ci o stare de spirit, o adevărată mentalitate.

Am văzut decizia Marii Britanii. Urmează Germania?

Așa cum am arătat, decizia Marii Britanii de a restricționa, nu de a interzice, accesul Huawei la eforturile de edificare a infrastructurii 5G din această țară a fost luată în condițiile Brexit-ului. Proces care, teoretic, o aduce și mai aproape de SUA.

Ce va face Germania? Deocamdată, Germania oscilează și caută să extragă cât mai multe foloase de pe urma poziției sale pragmatice: promovează legături economice bune cu toată lumea, dar mai ales cu piețele emergente. Potrivit datelor Destatis, China reprezintă principalul partener comercial al Germaniei, cu un raport echilibrat între exporturi și importuri. SUA continuă să reprezinte prima piață de export pentru Germania (8,78%) dar, dacă facem abstracție de exporturile intra-comunitare, următoarea mare piață de desfacere este China (7,2%).

Ar fi hazardat să anticipăm ce va face Berlinul, confruntat cu alegeri extrem de dificile. Deocamdată, constatăm un fel de strategie „mix & match”, prin care se situează de partea SUA pe un set de probleme (preponderent strategice) și de partea Chinei, pe alt set de probleme, mai ales de natură comercială. Într-unul dintre rarele interviuri acordate în timpul lungului mandat de cancelar, Angela Merkel declara: „Europa trebuie să evite să ajungă sub presiunea încrucișată a Americii și Chinei”, subliniind că „izolarea completă față de China nu poate constitui un răspuns”; ideea de „decuplare” sugerată insistent de Washington este respinsă, subliniindu-se că „este greșit să excludem pur și simplu pe cineva fără nici un motiv”.

Interviul din Financial Times este, după știința noastră, unul dintre cele mai explicite acordate vreodată de actualul cancelar german. Un eventual argument potrivit căruia nu este relevant deoarece Angela Merkel oricum s-ar apropia de sfârșitul carierei politice este aproape copilăresc; mai mult, se poate estima că succesorul Angelei Merkel – o pro-europeană și atlantistă convinsă – va consolida trendul pe care aceasta doar îl anunță.

În sfârșit, o eventuală decizie privind Huawei este calitativ diferită față de cea referitoare la Nord Stream. Domeniul energiei este, fără îndoială, esențial pentru o țară precum Germania și pentru Uniunea Europeană în ansamblu. Dar domeniul tehnologic prezintă o morfologie diferită. Actuala competiție tehnologică – având în epicentru Inteligența Artificială și fluxul de date care alimentează această inteligență – creează un ecosistem de tipul „câștigătorul-ia-tot”; este de natură să favorizeze doar giganții, super-starurile, mega-jucătorii (statali sau economici). Idee reiterată în discursul de la Davos de Yuval Harari: „tehnologia creează o linie de demarcație între câteva elite foarte bogate și o puzderie de colonii digitale [„data colonies” în original] exploatate de către primele”.

Cu cine se va combina Germania astfel încât să nu retrogradeze, ca de altfel întreaga Uniune Europeană, la un eventual statut de „colonie” exploatată de cele două metropole pe care le prefigurează actuala revoluție tehnologică?