Iată cum și pe cine să alegi!

„Ce rost are să merg la vot? Sunt prea mic, alegerea mea nu contează!”.

„Eu nu merg la vot! Nu mă las păcălit, manipulat de jocul ăsta murdar. Am demnitatea mea!”.

„Nu! Nu mă interesează alegerile! Eu sunt sigur că nimeni nu merită votul meu. De prea multe ori m-am lăsat amăgit”.

„Dar ce sunt eu? Un individ dintr-o turmă împinsă la urne? Ca oaia la strungă? Am dreptul meu să nu votez!”.

„N-am niciun chef să mă bag în asta. A, dacă iese ceva, cât de puțin, mai stăm de vorbă!”.

„La vot? Ce să caut? Țara asta e varză. Și, oricum, sunt în trecere. În trei zile mă-ntorc în Europa. Alegeți voi și pentru mine, săracilor!”.

SPORT FCSB – Dinamo 0-0 | Gigi Becali: „Mingea doar la ei! Noi ne-am apărat bine”

00:41

EXTERNE Pentagonul a cerut Europei să preia până în 2027 majoritatea capabilităților NATO, altfel SUA ar putea ieși din unele mecanisme de coordonare

00:03

Gândește-te că o treime din populația cu drept de vot poate gândi la fel ca tine: egoist, egocentric, bântuit de câte-un complex absurd – sunt prea mic, sunt prea păcălit, sunt prea deștept, sunt prea uns cu toate alifiile! Gândește-te că acesta poate deveni, dacă nu este deja, un modus vivendi: ezitant, fricos, paralizat de teama infectă de a nu fi luat de prost, de a nu face parte, cumva, dintr-o masă de manevră!

Poate că te simți în largul tău atunci când ceilalți nu-ți pot reproșa nimic. Într-o siguranță relativă, întrucât nu poți fi acuzat de ceva: nu ai spus și nu ai făcut nimic. Atunci când, mai ales, tu însuți n-ai ce-ți reproșa, simțindu-te descărcat de vină. Trăitor, umil, al unui destin croit fără propria-ți implicare.

„Asta ne e soarta, ce poți să faci?! Eu unul n-am ce-mi reproșa. Am stat în banca mea. Alții au făcut pe deștepții. Au făcut războaie, au făcut revoluții, au făcut și desfăcut guverne, au pus președinți… Treaba lor, ei să dea socoteală!”, spunea, odată, cineva, aranjându-și pedant bagajul cu care urma să plece pe front…

Ce-ți pot spune eu este inversul părerii tale despre vină. E grozav de bine să-ți dai curajul de a spune ce gândești. Să ai opinie, să ai păreri, să alegi! SĂ ALEGI! Chiar dacă, după ce vei alege, toți cei care n-au avut acest curaj, din motivele pe care ți le-am enumerat mai sus – păreri ale multor români care mi-au vorbit despre ei – te vor critica, te vor înjura, te vor apostrofa.

Când e de ales, alege! E posibil să mai și greșești, dar nimeni nu-i perfect. La vot nu ești cu turma, acolo ești doar tu însuți, cu bunele și cu relele tale, cu fricile și cu demnitatea ta, cu trecutul și viitorul tău și al copiilor tăi. Acolo, tu nu votezi pentru primar, pentru partid, pentru o plăcintă cu brânză și stafide. Votezi ca să le arăți că exiști; că ai un cuvânt de spus; că tu îl trimiți pe idivid să te reprezinte și că n-ar trebui să te lași, să te simți, vreodată, sluga lui.

Că tu, până la urmă, faci țara asta, împreună cu ceilalți, care au de ales.

Arată-le că exiști, că vorbești, că alegi! Ai dreptul ăsta pe care multe miliarde de oameni și l-ar dori. ALEGE!