Ierusalim, numele discordiei

Stabilirea ambasadei la Ierusalim echivalează cu încălcarea repetatelor rezoluții ONU, care nu recunoaște Orașul de Aur drept capitală a Israelului.

La un an după ce, în 1948, Organizația Națiunilor Unite a recunoscut statul Israel, acceptându-l ca membru, Ierusalimul a fost pus sub control internațional. Istoria e lungă, dar piatra de hotar e anul 1967, după Războiul de Șase Zile: atunci, israelienii au cucerit, pe lângă alte teritorii, Ierusalimul de Est, aflat sub jurisdicție iordaniană. În 1980, Knesset-ul (Parlamentul) a forțat delcararea Ierusalimului „capitala indivizibilă” a statului.

Soluția a două state pentru conflictul israeliano-palestinian, reiterată la summitul din martie de la Amman al Ligii Arabe, susține că Ierusalimul de Est trebuie să fie capitala statului palestinian după ce se vor fi încheiat negocierile de pace. Însă Guvernul israelian nu e dispus să dividă Ierusalimul, „inima statului”, „capitala eternă”.

ACTUALITATE Bălăria de sezon care costă mai mult decât un coltlet în primăvara timpurie. Cum îți dai seama dacă planta este încă vie

22:33

CONTROVERSĂ Actorul Shia LaBeouf, obligat să plătească o cauțiune de 100.000 de dolari și să meargă la un centru de reabilitare, după o presupusă bătaie

22:31

Dacă tratativele de pace vor începe, Sionul va rămâne mărul de aur al discordiei. Fapt pentru care, Secretarul de Stat Tillerson a declarat ieri într-un interviu acordat NBC că președintele Trump va acționa cu multă băgare de seamă și nu se va grăbi să mute – cum a promis – ambasada la Ierusalim. Noua poziție a Statelor Unite  a stârnit furia sponsorilor israelieni ai Partidului Republican (între care, cel mai vocal, regele cazinourilor din Vegas, Sheldon Adelson). Premierul Netanyahu s-a grăbit și el să dea o replică șefului diplomației americane, susținând că a lămurit clar în fața Aministrației Trump că dorește mutarea ambasadei. Însă lucrurile par să nu fi stat chiar atât de ferm la întâlnirea din februarie cu președintele Americii. Mai cu seamă că șefii armatei și ai serviciilor de securitate îl avertizaseră pe premier de pericolul unor violente manifestații de stradă. Premierul cunoștea, de asemenea, și poziția celor pe care i-a numit la Washington „prietenii arabi”: două state cu împărțirea Ierusalimului.

În decursul timpului, atât președintele Clinton, cât și George W. Bush, ba chiar și președintele Obama (mai moale) au pus, în campanile electorale, problema mutării ambasadei la Ierusalim, dar nici unul n-a îndrăznit s-o facă, gândindu-se că pune astfel în pericol negocierile de pace și augmentează tensiunile.

Donald J. Trump a înțeles asta, ce-i drept mai târziu, însă nu prea târziu. Ceea ce nu înțelege încă Trump e faptul cu Netanyahu nu a dorit cu adevărat și nu dorește să facă pace cu palestinienii. Iar Ierusalimul e cel mai bun pretext pentru patosul misticoid  al premierului.