„Ies în cucu” gol să fac o băiță!” – un „reality-show” made in România centenară – în „studiourile” de la Bacău

Ies în cucu'' gol să fac o băiță! - un reality-show made in România centenară - în studiourile de la Bacău
Publicat: 24/07/2018, 16:26

Iar ceea ce se întâmplase ar putea părea pe undeva desprins dintr-o nuvelă a lui Cehov sau dintr-un roman al lui Ilf și Petrov, mai ales că pitorescul oraș este situat într-o relativă apropiere – deopotrivă geografică, literară și comportamentală – de „Mama Rusia”! Ei bine, în acea după-amiază fierbinte de vară, nu mai departe de săptămâna trecută, un cetățean al Uniunii a ieșit gol-pușcă pe stradă, oripilând tot cartierul! Și, cum trăim în secolul viralizării, oripilarea s-a extins instantaneu asupra întregului oraș și, inevitabil, asupra întregii țări! E de la sine înțeles că toată suflarea națională de pe rețelele de socializare și dincolo de ele a început să speculeze pe seama acestui impuls tribal al bărbatului surprins în totală expunere indecentă! Scos din context, adevărul gol-goluț poate fi lesne deturnat: e un prădător sexual, e un exhibiționist care vroia să revoluționeze conceptul de nudism urban sau e, pur și simplu, un nebun evadat de la ospiciu! Nimic din toate acestea! Omul nu vroia nici să scandalizeze opinia publică, nici să promoveze vreun brand de nișă din vreo campanie neconvențională de advertising, nici să facă vreun „statement”! Omul nu vroia decât să se spele! Ce poate fi mai „mainstream” decât acest lucru?!? Și, pentru că, de peste o săptămână, nu mai avea apă acasă, a recurs la acest gest disperat! A ieșit în costumul lui Adam, pe trotuar, pentru a se spăla cu apa pe care primăria a depozitat-o în fața blocului în niște butoaie mari de plastic! Aceeași primărie care, timp de opt zile, nu a reușit să remedieze o avarie la conducta care furnizează apă blocului neobișnuitului protestatar transformat într-un anti-erou nudist fără voia lui. Se întâmplă în 2018. Undeva în UE… În România centenară. La Bacău, mai precis…

„Exasperat de situație, un băcăuan în vârstă a ieșitîn pielea goalăsă se spele la unul dintre butoaie. Desigur, a fost filmat cu telefonul mobil de o femeie care comentează – mai întâi amuzată, apoi ușor revoltată – unde te poate aduce disperarea,”transmitea gandul.info săptămâna trecută.

Relatarea continua apoi prin intermediul citării „voice-over”-ului – deopotrivă suculent și înțepător – al duduii voyeuriste care a „share”-uit acest rarissim „footage” cu întreg spațiul virtual românesc, atât din țară, cât și din diaspora!

„Vaaaai! Asta înseamnăsă n-ai apăîn ziua de azi,” se aude o voce de femeie. „Săracul moșneags-a supăratși a zis: Îmi bag p…! Ies în cucul gol, să fac o băiță!” comentează băcăuanca.

Dar știrea nu se oprește aici. În următorul paragraf aflăm că, vigilentă, Poliția intră în alertă și în acțiune, îl interpelează pe „Moș Adam di la Bacău”, îl încătușează și-l „umflă” – așa gol și cu șosete cu tot cum e – în mașina care veghează neostoită asupra liniștii și ordinii publice! Gata, apărătorii legii au mai rezolvat un caz greu și au mai salvat încă o dată situația! Urbea poate răsufla ușurată. Teroristul gol a fost ridicat! Cine știe, dacă a avut baftă, „săracul moșneag” poate a primit un duș la furtun în timpul reținerii sale la secție…

Concluzia dulce-amară a acestei întâmplări aparent incredibile o trage tot doamna cu filmarea: Să n-ai apă în 2018!? Ferească Dumnezeu!” În ceea ce o privește, audiența reacționează diferit, între aplauze și huiduieli.

Dar când cazul părea a fi clasat și învăluit de o nemeritat de prematură uitare, apare, ca prin vrajă, cine altcineva decât factorul politic! Într-adevăr, această știre cu totul și cu totul neobișnuită nu putea trece neobservată la „nivel înalt”, cel puțin local! Astfel, nu e de mirare faptul că cel care a postat primul pe Facebook imaginile insolitului protest în pielea goală a fost prim vicepreședintele Tineretului Național Liberal (TNL), pe numele său Mihai Candet! Care le-a și șters ulterior, nemulțumit de reacția pe care au provocat-o! Inutil de spus că, în urma acestui gest, tânărul prim vicepreședinte liberal în gândire și nu numai a simțit nevoia să revină cu un mesaj explicativ.

Potrivit gandul.info, Candet a continuat după cum urmează pe aceeași pagină de fb din dotare. „În primul rând, nu am postat acel filmuleț ca o bătaie de joc la adresa acelui om. Intenția mea a fost să tragun semnal de alarmăasupra consecințelor pe care le poate avea o asemenea avarie,” scrie Candet, care enemulțumitcă mesajul său a fost interpretat politic și amenință în glumă, că ar putea recurge și el la un asemenea protest: „Pot începe și eu… asemenea unei „opoziții” și credeți-mă pe cuvânt, va ieși ceva frumos.”

Care-va-să-zică, „opoziția” devine din ce în ce mai „creativă”! Și se inspiră – de unde altundeva – decât de la viitorii potențiali alegători! Cu siguranță că tinerele liberale băcăuance vor fi în prima linie cu gadget-urile pregătite de un live pe facebook, atunci când Poliția va veni să-l ridice pe junele chipăndel politic, Mihai Candet, în timpul protestului său gol…

În tot acest timp, între „plimbarea” bătrânului protestatar la secția de poliție și o nouă postare a tânărului liberal, apa potabilă începuse să revinăla robinetele băcăuanilor. Cu toate acestea, primarul anunță că va depuneplângere penalăîmpotriva firmei care a realizat lucrările de reabilitare acum 7 ani.

„În 2011, s-au investit52 de milioane de euroși constatăm acum că suntgreșeli de execuție,” declară primarul Cosmin Necula. „Toți locuitorii municipiului au fost afectați.”

Din fericire sau din păcate – în funcție din ce parte a eșicherului politic „se” privește situația – nu toți locuitorii afectați ai municipiului au ales să recurgă la protestul în pielea goală… Și dacă, prin absurd, ar fi făcut-o?!? Ar fi rezultat, probabil, cea mai spectaculoasă imagine de tip „No Comment” de la EURONEWS, înfățișând 170.000 de oameni în costumele lui Adam&Eva, care lasă muți de uimire sute de milioane de privitori din întreagă Europă și lume! Inutil de spus că, scos din context, acest video i-ar fi făcut pe toți aceștia să creadă că până mai azi necunoscutul oraș Bacău din Estul îndepărtat al Uniunii concurează la o probă Guinness Book de doborâre a unui record mondial la categoria „cei mai mulți nudiști urbani în aceeași fotografie”! Sau din același film! A crede că acești oameni ar fi ieșit goi în stradă să protesteze că n-au apă acasă ar fi părut pentru ei din alt film! Dintr-un cu totul alt film, de acum un secol poate, dar în niciun caz din 2018… Nu și pentru noi, cei din România centenară, unde viața bate (mereu) filmul…

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din...
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Câți bani au primit Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la MasterChef. Suma este...
A fost la un pas să moară din cauza unui produs de slăbit popular la...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
EXCLUSIV: Cât plătesc românii pentru o sticlă de apă plată în restaurantele din București. Prețurile...
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
De ce s-a SINUCIS Mihaela, fata care s-a aruncat de la balcon! Șocant ce a...
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Gestul disperat făcut de David Pușcaș pentru a avea bani de chirie: "Eram în momente...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Ce culoare aveau cele mai vechi molecule colorate de pe Pământ?