În pact cu dușmanul. Scurt tratat despre impotență guvernamentală

La început de mandat, printre alte gesturi simbolice precum decorarea unui fost deținut politic sau cadorisirea cu tablete a unor copii a căror mamă se afla la muncă în Italia, noul președinte a mediat și un pact. Pactul pentru Apărare, prin care partidele semnatare au agreat ca bugetul Apărării să fie de cel puțin 2% din PIB, începând din 2017, pe o perioadă de 10 ani.

Pentru unii, pământul s-a oprit un pic în loc. „Astăzi sunt cel mai fericit ministru al Apărării”, a exclamat ministrul Apărării, Mircea Dușa. Într-adevăr, unii au nevoie de atât de puțin pentru a fi fericiți.

METEO Pe ce dată vine vara în 2026, în București. Prima zi cu temperaturi +30 grade Celsius, potrivit meteorologilor Accuweather

07:33

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Actualul regim din Iran reprezintă o cangrenă și pentru Europa. Ne poate distruge pe toți”

07:30

Pacte s-au făcut și la case mai mari, iar culmea este că pactul Iohannis pentru Armată fusese de fapt semnat cu câteva luni înainte, la Newport, în septembrie 2014, la summitul NATO. Doar că atunci, din partea României semnase alt președinte. În NATO, statele membre și-au asumat și ele că vor face toate eforturile să mențină bugete ale apărării de peste 2% din PIB și din acestea, cel puțin 20% să fie dedicate cheltuielilor pentru înzestrarea forțelor armate.

Acest pact nu obligă însă membrele NATO la nimic concret, cum de altfel se întâmplă și cu pactul mediat de Klaus Iohannis, care în plus de cel al NATO conține chiar termeni concreți – 10 ani, 2017-2027. Rămân deziderate frumoase, pe hârtie, asumate de toată lumea și aplicate doar de cine poate și dorește.

Fără să aibă o răspundere directă în drămuirea banilor pentru asigurarea transpunerii în realitate a acestui frumos și necesar gest bugetar pentru Armată, Klaus Iohannis nu a făcut altceva decât să reediteze grija predecesorului său, Traian Băsescu, pentru Educație. Pe atunci, în 2008, Traian Băsescu convingea partidele politice, tot cele de astăzi, să își asume un buget de 6% din PIB pentru Educație și de 1% pentru Cercetare. 6 ani mai târziu, bugetul acestor domenii este aproape neschimbat, nesituându-se nici măcar în vecinătatea cifrelor asumate în 2008. Pactul rezistă și acum.

În această lume feerică, în care fostul adversar de moarte din luna noiembrie 2014 a ajuns să îi facă fericiți miniștrii dintr-o răsucire de pix, premierul Victor Ponta nu putea rămâne mai prejos. Și dumnealui dorește un pact pe 10 ani, dar pentru șoselele României.

Poate din spiritul de mimetism care i-a caracterizat și lucrarea de doctorat, premierul României a găsit de cuviință să imite spiritul de mediator situat într-o poziție superioară, exterioară problemei (nu eu am banii, dar iată, i-am adunat la un loc pe cei care îi au la dispoziție), exersat de Klaus Iohannis cu Apărarea.

Nimic mai stupid, pentru că spre deosebire de Iohannis, Ponta conduce Guvernul României de aproape 3 ani, având la cheie toți banii și toate resursele aflate la dispoziție pentru a pune în aplicare un astfel de pact pentru șosele, dacă și l-ar fi dorit cu adevărat.

La 3 ani de la preluarea puterii executive în România, Victor Ponta găsește de cuviință să adauge spirt pe rana acestei țări pe care o guvernează – infrastructura rutieră. „Dacă nu îl avem (Pactul), nu are rost să vă apucați de treabă”, le-a transmis el astăzi oficialilor din transporturi. Ce v-a împiedicat, domnule Ponta, să faceți acest pact până acum? Nu era nevoie de șosele în toți acești ani? A avut loc o criză externă, precum cea din Ucraina, o asumare la nivel de stat în vreo alianță, precum cea de la summitul NATO, pentru a avea scuza să faceți un pact abia acum?

Americanii, pe care pactul pe Apărare al lui Klaus Iohannis i-a gâdilat acolo unde le place (ca principali furnizori de securitate în cadrul NATO, SUA au ajuns în punctul în care solicită vehement ca toți aliații să facă eforturi financiare pentru apărare, nu doar unii), au o vorbă veche: „Put your money where your mouth is!”. Klaus Iohannis și Victor Ponta ar face bine să țină cont de ea, în spatele păctulețelor lor. Nimeni nu a ajuns prea departe doar cu speech-uri frumoase și power-point-uri cu masterplan, iar americanii, campioni în domeniu, știu prea bine acest lucru.