Istoricul Marius Oprea: Traian Băsescu, de la Caracal la Petrov

Redactor:
Gândul
Istoricul Marius Oprea: Traian Băsescu, de la Caracal la Petrov
În Apuseni, unde am fost cu fiul meu, am reușit să-mi stric parte din vacanță, văzîndu-l din nou la televizor pe Traian Băsescu.

Am vrut să închid televizorul, dar nu m-am putut apropia de telecomandă – omul ăsta parcă e un drog, într-un fel adulatorii săi sînt de înțeles.

Dacă nu l-aș fi văzut pe Băsescu implicat delirant și în cazul Caracal, certîndu-se cu avocații și familiile victimelor, probabil că alta ar fi fost prima mea grijă la întoarcerea de pe munte și această opinie nu ar fi apărut în spațiul public. Dar, văzîndu-l neobosit în incercarea de a-și acoperi balastul trecutului, exploatînd fără scrupule orice oportunitate prezentă, am înțeles că de fiecare dată cînd un om cu bun simț tace, unul nesimțit crede că a cîștigat. Își ia avînt, prinde curaj.

Cu privire la Traian Băsescu, încerc de o bucată de vreme un amestec de revoltă și satisfacție personală. Cauza? Un eveniment care, teoretic, ar fi trebuit să ne reseteze instituțiile, clasa politică, analiștii, dezbaterile publice și, în general, modul de a ne raporta la realitate. Dar lucrurile nu au stat așa cum mă așteptam, după ce în mai 2019 CNSAS a comunicat oficial ca Traian Basescu a fost turnător al Securității. Asta arată puterea rețelei creată de el, dimensiunile șirului de complicități interesate sau vinovate, care se întind din zona instiutuțiilor statului, pînă în cea a societății civile și a mass-media. Omul ăsta, cum se spune în popor, parcă nici usturoi n-a mîncat, nici gura nu-i miroase.

Cînd în urmă cu mai bine de șapte ani, în 2011-2012, afirmam răspicat că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, fiind și martor în procesul pe care acesta i l-a intentat, pentru același motiv, lui Mugur Ciuvică (deși, de mine nu s-a atins) și l-a cîștigat cu ușurință, ajutat CNSAS, o mulțime de lume, de la lideri de opinie și pînă la postările anonime pe internet, chiar și unii dintre aceia care îmi fuseseră pînă atunci prieteni, fie m-au acuzat că „m-am vîndut” (îndeobște, lui Voiculescu, uitînd că tot eu îi dedicasem acestuia un întreg capitol în „Moștenitorii Securității” – e drept, preluînd acuzații mai vechi care i-au fost aduse și care nu au rezistat în timp), fie pur și simplu mi-au întors spatele – cu o singură excepție, „Observatorul cultural”, unde mi-am și putut publica materialele. Am pierdut nu numai prieteni, dar și colaborări, care îmi aduceau o brumă de bani din scris, într-o perioadă cînd guvernul Boc mă dăduse afară din serviciu, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și aceasta era practic singura mea sursă de venit (de pildă, Sânziana Pop, de la „Formula As”, mi-a comunicat sec că nu mă mai publică, pentru că m-am legat de Traian Băsescu; oare ce-o gîndi acum?). Am trecut însă de toate acestea, nu fără a plăti un preț pe care se dovedește acum că nu ar fi meritat să-l plătesc eu. Și care nu mi-a fost în vreun fel returnat, nici printr-un simplu „ai avut dreptate”, ca să nu zic de „îmi pare rău, am greșit” – cea mai rară propoziție rostită de români. 

Dar să mă las pe mine deoparte și să mă întorc la esența problemei. Pentru un cetățean britanic/olandez/francez/german etc., care trăiește din mica lui afacere într-o oarecare localitate rurală din Europa Occidentală, știrea că acela care a deținut timp de 10 ani functia de Președinte al României a fost turnător al celui mai odios serviciu secret comunist, Securitatea ceaușistă, nu înseamnă, cu siguranță, nimic, sau nu mare lucru. Din păcate, același lucru se întîmplă și cu cetățeanul de rînd din România. Deși, pentru orice român trecut de 25-30 de ani, care a avut măcar în liceu un abonament la bibliotecă și care se spală pe dinți de două ori pe zi, nu aruncă gunoaie pe stradă și se descurcă decent cu acordul între subiect și predicat, această sintagmă („Traian Basescu, turnător la Securitate”) ar fi trebuit să constituie, dacă nu un cataclism, măcar un moment de reflecție, urmat de o justificată revoltă.

Eu, cînd am aflat despre notele semnate Petrov, în care fostul președinte turnase colegi de facultate de la Marină și care nu au fost infirmate nici măcar de Traian Băsescu, am trăit, pe lîngă satisfacția confirmării propriilor spuse, în așteptarea unui șoc care să zguduie societatea românească. Iată, președintele a mințit! Iată, Băsescu a fost un turnător! Chiar și înțelegîndu-i pe cei care i-ar fi găsit drept scuză fapul că, în acei ani în care comunismul părea veșnic, foarte puțini oameni erau imuni la amestecul de tinerețe și oportunism, rămîne realitatea obiectivă, greu de administrat rațional, că Traian Băsescu și-a făcut un titlu de glorie, în ultimii 10-15 ani, din a se lupta cu „turnătorii”. De exemplu, în nesfîrșitul război cu Voiculescu, la care mă întorc numai pentru că a fost ținta lui favoriă, „turnator” a fost arma folosită cel mai des. Și aducea acest argument, el înuși fiind cu adevărat turnător?! Fără nici cea mai mică jenă?! Ce fel de om ne-a condus zece ani?

M-am așteptat, tocmai de aceea, ca, asemeni mie, mulți oameni de bună credință, mai ales dintre cei care l-au susținut public și vocal, ca să nu zic de cei care pur și simplu l-au votat, să reacționeze. Am sperat ca în primul rînd cei care i-au fost alături turnătorului Petrov, crezînd că stau lîngă un Președinte al României, vor cere măcar explicații, dacă nu îi vor solicita chiar retragerea din viața publică. Nimic din toate acestea. Deși trebuiau să se fi petrecut.

Pentru că, dacă Traian Băsescu este Petrov, nimic din ce a spus sau a mimat că face, nu mai rezistă. Cu sau fara voie, fostul președinte a compromis idei și valori fundamentale, în care alții chiar au crezut. Dacă Traian Băsescu este Petrov și nu are nimic să-și reproșeze, nici el, nici cei care l-au susținut, de la Vladimir Tismăneanu, la Gabriel Liiceanu, să nu vorbesc, totuși de Andreea Pora, de la Societatea „Timișoara” la Grupul de Dialog Social, ce mai rămîne din condamnarea comunismului? Doar mascarada unui turnător? Nu cumva, această „condamnare” operată de un fost turnător și mult-aplaudată de „societatea civilă” nu a fost altceva decît revanșa Securitătii în războiul său, post-revoluție, cu Partidul Comunist? O operațiune întoarsă pe dos, a ceea ce făcuse Cesușescu în 1968, cînd a condamnat mai întîi abuzurile staliniste ale Securității și apoi invadarea Cehoslovaciei, cu aceleași efecte de imagine devastatoare, care l-au făcut pînă și pe Paul Goma să se înscrie în Partidul Comunist? Nu rămîne nimic altceva, decît o grimasă a răului, care se extinde ca o metastază, pînă ajunge să se hrăneasca din propriile celule. Și să-i priască. Pînă ce moare, nu înainte de a fi ucis tot organismul sănătos. Asta este, de fapt, marea operă a lui Traian Băsescu.

Toate acestea se petrec într-o tăcere asurzitare. Tac voci care, pentru că altadată dată au vorbit antuziast, dacă nu măcar laudativ, acum nu aveau dreptul să amuțească cu totul. Și totuși, au amuțit. Rezultatul: răul a înflorit. Grotescul s-a întins, ca malaria. De cînd i s-a dezvăluit cocoașa numită Petrov, Traian Băsescu își flutură efervescent hidoasa anomalie morală, fără nicio umbră de regret. Este prezent peste tot, pe orice subiect, la orice oră, rîde, plînge, face tumbe, înghite săbii, scuipă foc, încercînd să-și păsteze audiența. Și reușește. Dar, dacă bruma de valori morale pe care le rostogolim abundent pe facebook, în piețe și de la diverse tribune are vreo noimă, Traian Basescu ar trebui să nu mai păcălească pe nimeni. Pentru că noi, toți (și cei care nu l-am iubit, și cei care l-au adulat și acum tac, și cei care îl invită încă în studiouri, îi dau share și îi preiau opiniile) știm acum cine e.

E Petrov.

Autor: Marius Oprea

Inchide