Prima pagină » Puterea Gândului » Izvorul tămăduirii nu mai e la Sănătate

Izvorul tămăduirii nu mai e la Sănătate

Izvorul tămăduirii nu mai e la Sănătate
Credincioșii și-au făcut, de Izvorul Tămăduirii, rezerve de apă sfințită. Aghiasma e scăparea pentru bolnavii din România lui 2016.

E un scandal că ministerul seninului Achimaș și al siniștrilor săi predecesori se numește încă al Sănătății. Ar trebui să-i fi zis demult al Îmbolnăvirii.
 
Te duci viu la nosocomium (spital), ieși mort și infectat.

Niște criminali puși de paravan, sub înalta protecție a altor criminali, ucid de cel puțin un deceniu pacienții din spitale, își bat joc de munca medicilor.

Își împart pe năsălia pacienților câștigurile imense, iar SRI tace intelligent.

Premierul Cioloș bâjbâie tehnocratic: „O să modificăm și legislația (…) Dacă va fi cazul și când va fi cazul, așa cum am demonstrat și până acuma, voi lua orice măsură, dar acum mă interesează să găsim soluții (…). Soluții au găsit cei de la HexiPharma și jupânii lor. Guvernul trebuie să stârpească mafiile.

Până atunci („dacă va fi cazul și când va fi cazul” ne aruncă într-un viitor incert), se termină aghiasma.   

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Alertă pe o plajă populară din Spania. O creatură de aproape 300 de kilograme a speriat turiștii
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?