Prima pagină » Puterea Gândului » Je suis Lassana Bathily

Je suis Lassana Bathily

Je suis Lassana Bathily
Felicitându-se între ei pentru succesul (?) acțiunii, înalții demnitari de la Paris nici măcar nu l-au pomenit pe Lassana Bathily.

48 de ore de bâlbâieli – destul timp ca rețelele teroriste din lume să contemple slăbiciunea autorităților franceze și să pună la cale proiecte diabolice. 48 de ore ca alți dezaxați să intre în vibrație, ca pianele.

Nici acum n-am înțeles cum au reușit poliția, jandarmeria, serviciile secrete să țină sub teroarea spaimei o țară întreagă, o lume, străduindu-se să prindă trei criminali ageamii plus o complice. Declarațiile tembele ale asasinilor despre Al-Qaeda și Statul Islamic (ori-ori; numai în mințile lor al-Zawahiri și-a dat mâna cu al-Baghdadi) conduc spre ideea pe care încercam s-o formulez încă de joi: niște neisprăviți, care vor să se dea mari în fața posibililor recrutori din Orientul Mijlociu. În demența lor ucigașă, l-ar fi luat ostatic și pe Profet, pe care oricum l-au umplut de sânge, băgându-l la înaintare.

Jihadiștii pot să exulte. Tembelii au creat mai mult decât se așteptau – un spectacol al spaimei și al neputinței. Cele 48 de ore, cât le-a luat autorităților să-i pună capăt, descoperindu-și vulnerabilitățile, ar putea schimba soarta Europei.

Și extremiștii de dreapta pot să exulte – delirul islamofob de pe rețelele de socializare le dă apă la moară.

În această tragedie există trei criminali(uciși), 17 victime și un erou. El se numește Lassana Bathily, un tânăr musulman din Mali, angajat al prăvăliei evreiești, care a salvat viețile unor oameni, ascunzându-i în camera frigorifică. Nu l-a împiedicat să facă asta nici teoria despre ciocnirea civilizațiilor, nici gândul că ar fi parte a vreunui război inter-religios.

Felicitându-se între ei pentru succesul (?) acțiunii, înalții demnitari de la Paris nici măcar nu l-au pomenit pe Lassana Bathily.
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...