Prima pagină » Puterea Gândului » Jumătate dintre francezi nu mai vor să fie, din nou, Charlie

Jumătate dintre francezi nu mai vor să fie, din nou, Charlie

Jumătate dintre francezi nu mai vor să fie, din nou, Charlie
Aproape jumătate dintre francezi, potrivit ultimului sondaj de opinie din Hexagon, nu mai vor un alt „prilej" de a fi Charlie. Oamenii aceștia consideră necesară evitarea publicării unor caricaturi cu Profetul Mahomed și, mai mult, doresc o limitare a libertății de exprimare pe Internet. Să fie, oare, acest răspuns, expresia victoriei actului terorist asupra normalității democrației occidentale? În speță, victoria cenzurii violente asupra libertății de exprimare? Să fie acești cetățeni francezi lași, fricoși, duplicitari?

Ca să eliminăm din start posibilitatea oricărei speculații, vizavi de poziția subsemnatului față de crimele comise de cei trei islamiști și de complicii lor, la Paris, și, mai mult, vizavi de orice act terorist de pe această planetă, precizez că le denunț și acuz, cu vehemență, în totalitate.

Dincolo de acest fapt, indubitabil, rămâne întrebarea: în ce măsură ne asumăm, fiecare dintre noi, consecințele libertății de exprimare? În ce măsură le dăm dreptul concetățenilor noștri, pe care nu-i cunoaștem, cărora nu le-am văzut vreodată chipul în fotografii, cărora nu le știm pasiunile, și nu ne-am trecut, diminețile, mâna peste creștetul copiilor lor, să se bucure de propria libertate?

Pentru că, dacă un singur om din sute de milioane moare în consecința libertății mele totale de exprimare, împărtășindu-mi sau nu opinia, atunci se cheamă că libertatea mea a trecut de hotarul în care libertatea aproapelui meu, viața sa și a familiei sale ar fi trebuit să se exprime fără opreliști. Se cheamă că eu am creat, pentru ceilalți, consecințe tragice, în virtutea unui principiu democratic – acela al liberei exprimări -, pe care mi l-am adjudecat exclusiv, fără să țin cont de părerile lor, exprimate, la fel de liber, împotriva percepției mele asupra unor teme sociale.

Sigur că da – pentru un jurnalist, libertatea de exprimare este esențialmente necesară, dar, niciodată, mai puțin, răspunderea socială.

Se cheamă cenzură renunțarea la a-mi exprima o stare, un gând, o imagine, ce pot avea consecințe imediate, dintre cele mai tragice, asupra cetățeanului obișnuit? Se cheamă lașitate faptul că, renunțând la orgoliul de a-mi folosi dreptul la libertatea de exprimare, până la capăt, protejez vieți, chiar dacă nici pe departe atâtea câte ar trebui?

Pentru că, în cazul caricaturiștilor de la Charlie Hebdo, era limpede că se puteau repeta atacurile teroriste de care, chiar unii dintre ei, mai avuseseră parte – concludent fiind faptul că oamenii au recurs la angajarea unei protecții polițienești.

Sigur că, atacurile armate, crima în sine, nu pot fi justificate în vreu fel, indiferent dacă jurnalistul, artistul, caricaturistul își va fi asumat, sau nu, declarativ, consecințele gesturilor sale.

Tot așa cum, jurnalistul n-ar trebui să uite că, dincolo de principii, trăim într-o societate în care frustrări, religii, sisteme politice și geopolitica, au creat, peste capetele noastre, pericole majore iminente, gata să se exprime, violent, la fiecare pretext.

E o lașitate să luăm în calcul, în contextul acestor realități, cât se poate de reale, că libertatea mea de exprimare, fără limită și fără o autocenzură necesară, rod al bunului simț, ar putea genera motivația unor gesturi teroriste criminale, împotriva semenilor mei?!

Jumătate dintre francezi susțin că nu!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
SCANDAL la Guvern! Sindicatul angajaților, atac la adresa lui Bolojan: La 17 august unde erați?
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
DRAMA neștiută a medicului rezident de 28 de ani care s-a aruncat de la etajul 14. De ce boală sufereau părinții lui
Prosport.ro
Ce a pățit o turistă la hotelul Simonei Halep din Mamaia: „Am făcut plângere la Poliție și la ANPC!”
Adevarul
Selecționerul Egiptului ar fi leșinat încercând să oprească o păruială între cele două soții ale sale
Mediafax
IREAL! Un al doilea război ar putea izbucni la granița României
Click
Detalii cutremurătoare despre drama medicului rezident care s-a sinucis. Ce se întâmpla în viața lui
Digi24
„O minune care mi-ar putea salva viaţa”. Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat banii
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Ce se întâmplă doctore
Îl mai ții minte pe Vierme de la Animal X? Cum arată acum, la 42 de ani, și cu ce se ocupă! E schimbat total și mulți nu l-au mai recunoscut
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Licitație pentru mașini electrice la Onești. Cum arată cerințele tehnice pentru cele șapte vehicule?
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Ruinele unei civilizații uitate, descoperite cu ajutorul tehnologiei LiDAR în pădurea amazoniană