Lupta titanilor – Iohannis vs CCR

Cum s-ar spune, președintele Iohannis urmează ca, mai întâi, să respecte regula/cutuma/legea de a da curs unei decizii a CCR, și apoi să se pună cu „picamerul” pe ea, pe Curte.

E simplu! Dacă nu va face asta – astăzi, mâine, peste o lună sau două , după „refuz”, mâine, poimâine, la anul, oricine ar putea veni să conteste o decizie/hotărâre a unei instanțe de judecată.

Dacă președintele Iohannis se prevalează de sensul adânc al declarației sale, „eu veghez la aplicarea Constituției”, adică pot să n-o respect acum, imediat, respectându-i sensul, în perspectivă, cred că denaturează.

CONTROVERSĂȘirul nesfârșit de jigniri și scandaluri în care a fost implicat jurnalistul interzis de Nicușor Dan la Cotroceni, deși l-a susținut pe actualul președinte să obțină mandatul. Tudor Chirilă, care a întors la rândul său armele, sare în apărarea acestuia și lansează un nou val de acuzații la adresa lui Nicușor Dan

19:58

VIDEODupă Craiova, și Sibiul a inaugurat Târgul de Crăciun din 2026. Cât costă un pahar cu vin fiert, plăcintele voievodale sau o tură cu roata panoramică

19:58

Cum ar fi ca fiecare condamnat să nu respecte o decizie/hotărâre a unei instanțe de judecată pe motiv că se consideră nevinovat, comportându-se în consecință, și anume ca un cetățean „fără vină”, hăituit de o justiție fără repere.

Indiferent de greșelile sale, decizia unei instanțe se pune în aplicare, urmând ca, ulterior, să fie inițiate diverse alte căi de atac, care să conducă la impunerea adevărului  de netăgăduit.

Dacă ar fi altfel, statul/țara ar fi aruncat(ă) în haos, fiecare înțelegând să-și apere propria dreptate.

Am mai scris de câteva ori că principul/structura camerei, în sine, este greșită; că judecătorii CCR n-ar trebuie să fie legați, în vreun fel, de bunul plac politic; că toți aceștia ar trebui numiți, de (poate) CSM, CSAT, sau mai știu eu cine, pur și simplu pe criterii de competență și expertiză.

Dar nu e corect, politic/juridic/constituțional, nici ca să vii astăzi și să să spui că nu poți accepta o decizie a Curții, după ce, ani de zile, atunci când ți-a convenit, ai aplicat-o.

Sigur, Iohannis, în tot acest timp, nu a anunțat că respinge decizia CCR, privind conflictul de natură constituțională apărut între președinție și guvern. A spus doar că va continua să o analizeze. A spus doar că decizia a scos la iveală mai multe întrebări decât concluzii/soluții.

Oricum ar fi, consider că președintele ar trebui, mai întâi – când crede el că va fi cazul – să aplice decizia CCR și, abia pe urmă, să folosească toate celelalte căi de atac împotriva acestei instituții: unu, ca să nu dea apă la moară celor care abia atât așteaptă să-i reproșeze că nesocotește matricea statului de drept; doi, pentru că asta e legea, pe care n-a catadicsit nimeni să o îndrepte, ani de zile; trei, pentru că nu se poate schimba regula jocului în teren – întrucât, ulterior se pot schimba toate regulile tuturor jocurilor, pe toate terenurile din țară; patru, pentru că președintele, jucător sau nu, nu-și poate asuma toate greșelile făcute, într-un fel sau altul, de conducerea vreunei instituții de forță, numai și numai pentru că parte a poporului consideră justă-absolut această măsură – nu mai operăm astăzi, în 2018, prin tribunale ale poporului; șase, pentru că nu se poate spune că, DNA, la diverse niveluri, nu a făcut, la rândul său, greșeli, unele absolut impardonabile, de care cineva trebuie să răspundă, din poziție managerială, indiferent de calitățile sale umane și profesionale; șapte, pentru că, abia astfel, președintele devine un jucător acoperit de toate regulile arbitrajului democratic, urmând să lupte fără parti-pris-uri; opt, pentru că la șah, uneori, e necesar să sacrifici o piesă importantă ca să poți câștiga partida.

Deși ar putea părea astfel, jocul acesta nu poate fi susținut de orgoliile/veleitățile unei confruntări între președintele țării și un lider de partid, oricare ar fi el, infractor sau nu. Câtă vreme Iohannis afirmă că statul este reprezentat de președinte, acesta nu poate purta războaie la nivelul conducerilor de partid, ci la nivelul cel mai înalt: președinte-CCR. Abia acolo, o luptă pe viață și pe moarte (și nu „din an în paște”) poate deveni decisivă pentru salvgardarea principiilor statului de drept.

Dacă suntem preocupați de o victorie decisivă, și nu doar de una de etapă…