Marea prefăcătorie și mintea de pe urmă

Când nu se faultează pe la glezne în nesfârșite maratoane video, liderii în funcție sau un pic suspendați fac pe oamenii de stat. Adică imită atitudinea responsabilă a acestora. Cer sfârșitul zgomotelor și o bună guvernare. Sau declară cu o mină absolut serioasă: „De mâine, avem treabă”.

Însă rolul de oameni de stat este dintre cele „de compoziție”: greu, sobru, fără artificii, pregătit cu multă minte și tragere de inimă. Este atât de greu, încât liderii, de la dreapta la stânga, îl joacă doar în pauze, feriți de ochii lumii, făcând cinic haz de ceea ce ar trebui să fie adevărata lor partitură. După care, revin pe scenă și o iau de la capăt: „De mâine, avem treabă”. Ziua de „azi” nu contează și nenumărate zile de „azi” au fost irosite, dar parcă nu cu atâta inconștiență ca în această vară fierbinte.

Când treburile chiar nu mai merg – la noi au dat-o în bară de vreo trei-patru ani – se pune de un circ, cu aruncări în groapa cu lei (nu aceia pe care îi cauți cu lupa în portofel, anemiați peste poate). După circ, urmează „un nou început”. Românii sunt pasionați de „noi începuturi” (uneori se numesc „reforme”) și le îngăduie în număr mare, căci spinarea lor duce cât nu se poate bănui.

TURISM Cât costă o zi în Vama Veche, fără cazare. Calcul complet: transport + mâncare + distracții, varianta economică și varianta premium

09:08

CONTROVERSĂ Moscova, conflictul din Ucraina și realitatea alternativă. Cum s-a transformat ideea de pace într-un prag psihologic letal pentru Putin

09:00

O asemenea îngăduință, la fel ca și marea indiferență permit puternicilor zilei, din toate taberele, să continue marea prefăcătorie cu „vom face”.

Mintea de pe urmă spune că marea prefăcătorie trebuie să înceteze. Și trebuie să înceteze după ce (a câta oară ?) trebuie să intervină Curtea Constituțională. La Curte se merge ca la Mecca. În loc să fie o instanță excepțională, a ajuns o instanță curentă. Ceea ce spune enorm despre cât de stricate voit au ajuns mecanismele instituționale de la noi.

De obicei, mintea de pe urmă se activează cu viteze diferite. Întâi s-a trezit ministrul Marga. Din senin, curioasa „paralizie” a diplomației române din această perioadă nefastă se va compensa cu un „desant” în care se va explica, prin vreo ingeniozitate, cum că România chiar este o țară guvernabilă și guvernată cum trebuie. Victor Ponta meditează pe buza mării la momentul când va spune „am decis de azi să fac..”. Până și Traian Băsescu este gânditor: Oare să repună în circulație acele vorbe în care destui au crezut: „Voi fi președintele și celor care m-au ales, și celor care nu m-au ales”?

Depășind momentul, greaua întrebare care se pune pentru prezent este: „Cât?”. Cât vor dura liniștea relativă și jocul de-a normalitatea? Cât va fi până când se va reactiva spirala incertitudinilor?

Cât ne costă? Asta știm. Ne costă de ne ustrură și prețul este prezența sentimentului de insecuritate în viața de zi cu zi. Cine dintre lideri nu crede că resemnarea, lehamitea tăcută și chiar indiferență pot naște o explozie înseamnă că nu are nici mintea de pe urmă.