Mica Elveție de la Guvern le-a dat „cu suspendare” scriitorilor din pușcării

După un președinte ca în Germania, adică mai degrabă decorativ, pare că România are parte și de un premier pe stil elvețian, adică unul care preferă să nu se bage. Pentru un guvern tehnocrat, care teoretic nu este priponit politic (practic știm că priponirea i se trage tocmai din volatilitatea sprijinului politic pe care îl are), este de neînțeles. Paradoxal, premierul Dacian Cioloș a venit în fruntea Executivului pe vârful unui val de furie populară care cerea schimbare, în urma tragediei de la Colectiv, dar până acum nu a schimbat nimic esențial, ba chiar când are ocazia să schimbe ceva, se ferește să o facă. Uneori e mai înțelept așa, alteori doar aduce tributuri operelor lui Ion Luca Caragiale – „să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimica…”.

Filozofia non-intervenționistă a lui Dacian Cioloș asupra universului românesc pe care a ajuns să îl guverneze are însă limitele sale, mai ales când guvernezi o țară, pentru că asta nu se poate fără să-ți sufleci nițel mânecile și să scurmi acolo unde vezi că miroase mai urât. Ceea ce pare să nu înțeleagă Dacian Cioloș este că și atunci când nu faci nimic, efecte există. Abstinența face bine, spun unii, dar nu la guvernare, când e vorba de decizii.

MARIUS TUCĂ SHOW Dan Dungaciu: „Guvernul Bolojan începe să conducă prin ordonanțe sau alte forme care n-au nicio legătură cu democrația”

23:30

CONTROVERSĂ Consilierul și fanul premierului Bolojan, influencerul Iancu Guda, propune o măsură radicală în lupta cu corupția: executarea averilor prin sechestru până la rude de gradul 3 până se lămurește traseul banilor

23:05

Am înțeles decizia lui Dacian Cioloș de a nu interveni în jocul politic al alegerilor, refuzând să dea o ordonanță de urgență prin care să readucă alegerile locale la formula în două tururi. Deși nu îl împiedică legal absolut nimic, în ciuda argumentelor care au poluat spațiul public în ultima perioadă. Este alegerea domniei sale, de premier tehnocrat, să nu intervină și să schimbe jocul politic în favoarea unora (PNL și formațiunilor politice mici) sau să mai taie din atuul altora (PSD) și să lase aceste decizii pe seama Parlamentului, forul unde deciziile se iau eminamente politic, atunci când nu au iz de infracțiune sau stupizenie crasă. Mai ales când cei care cer azi cu pumnul în masă două tururi au votat chiar ei această schimbare legislativă mai demult, când aveau de câștigat de pe urma ei, la vot.

„Pasul” spus de Cioloș își are justificarea însă până la acest punct. Pentru că din „inacțiunea” domnului Cioloș are de câștigat un singur actor, și anume PSD, partidul aflat pe locul întâi în preferințele majorității celor care se sinchisesc să voteze.

Nu mai înțeleg însă politica suspendării legislative pe care o practică Dacian Cioloș. I-a mers o dată, în scandalul ciobanilor, când a intervenit urgent în problema care ardea pe toate ecranele României. Atunci, în decembrie 2015, a suspendat articolele de lege care stabileau numărul de câini permiși la stână și interdicțiile la pășunat, până pe 25 aprilie 2016. Ca să aibă timp să gândească o soluție legislativă care să împace pe toată lumea. Nimic de zis, bombă dezamorsată cu succes, după bâlbele inexplicabile ale purtătorului de cuvânt Dan Suciu, care ne explica cum o lege organică nu poate fi modificată prin ordonanță de urgență. Vorba președintelui Curții Constituționale: „Voi citiți alte Constituții”.

Astăzi, aflăm însă că Dacian Cioloș suspendă din nou aplicarea unei legi, și anume articolul din legea executării pedepselor, care acorda deținuților câte 30 de zile în minus la pedeapsă pentru fiecare „lucrare științifică” scrisă și publicată din detenție. Până la 1 septembrie 2016, semn că Guvernul Cioloș are nevoie mai multă de reflecție asupra unei soluții legislative pentru pușcăriași – 7 luni, decât pentru ciobani – 5 luni.

După ce Raluca Prună, ministrul Justiției, vorbise despre „un fenomen scăpat de sub control”, ea a venit cu soluția de tip „toporișcă”: extirpăm articolul din lege. Era soluția cu efect imediat, care ducea la stoparea fenomenului, dar în același timp și soluția cea mai facilă: am bifat-o și pe-asta, nu ne mai batem capul, democrația merge înainte.

De-a curmezișul s-au pus magistrații din CSM, care au spus că poate nu este o soluție atât de inteligentă, ba chiar că „ar putea face mai mult rău”. Astăzi, Cioloș a vrut să împace și capra, și varza: să mai reflectăm până în septembrie. Și e de reflectat, căci și doamna Prună, și CSM au dreptatea lor, când spun că articolul de lege discriminează pozitiv munca intelectuală a pușcăriașilor (doamna Prună), respectiv că eliminarea sa din lege ar duce la discriminarea pozitivă a muncii fizice a pușcăriașilor (CSM).

Este această „sentință cu suspendare” un semn de înțelepciune sau de neputință din partea guvernului Cioloș, în a tranșa o problemă relativ simplă?

Problema cu lucrările de știință scrise în pușcării nu necesită un doctorat în mecanică cuantică și nici 7 luni de gândire. Problema de principiu este dacă vrei să recompensezi cu scăderea pedepsei un condamnat capabil să încropească o carte cu ceva pretenții academice sau nu.

Dacă Guvernul Cioloș consideră că faptele unor hoți, criminali, miniștri sau funcționari corupți nu au nici în clin nici în mânecă cu scrisul și capacitatea lor academică, iar clemența nu ar trebui corelată cu așa ceva, soluția doamnei Prună este cea mai simplă. La ea trebuie să se adauge doar un alt fel de recompensare a muncii intelectuale din pușcării, pentru a evita discriminarea în raport cu cei care dau la târnăcop și li se scade din pedeapsă. Sau, de ce nu, eliminarea completă a recompenselor.

Dacă însă Guvernul Cioloș consideră că un criminal sau un ministru corupt merită iertat mai repede sau că se reabilitează mai solid prin scris, iar e simplu. E nevoie doar de un mecanism care să verifice autenticitatea și caracterul științific al acestor lucrări. Ușor de zis, veți spune. Dar ce ne facem, că nici la doctorate nu suntem în stare, iar alea sunt scrise în libertate, cu profesori coordonatori și patalama de la Ministerul Educației?

E o impresie falsă. Măsurile sunt simple, trebuie doar să impui prin lege niște responsabilități clare și niște pedepse sau mecanisme de control. Totul e să vrei să le creezi.

Dar și cu doctoratele, și cu pușcăriașii, mai avem de așteptat. Guvernul Cioloș are nevoie de timp de reflecție. Totul e să nu-l prindă toamna târziu în meditație, căci vremea tehnocrației va apune din nou în România, în urma alegerilor parlamentare.