Prima pagină » Puterea Gândului » Ministerul Finanțelor, testul pe șoareci

Ministerul Finanțelor, testul pe șoareci

Ministerul Finanțelor, testul pe șoareci
„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Nașterea își are vremea ei și moartea își are vremea ei; săditul își are vremea lui și smulgerea celor sădite își are vremea ei" (Eclesiastul, capitolul 3).

Nu cred ca la Ministerul Finanțelor cineva citește din Eclesiatul – una dintre cele mai splendide meditații despre bizara noastră trecere prin viață, despre echilibrul care trebuie să ne îndrume pașii. Pentru că, dacă ar fi citit, ar fi știut că vorbitul are vremea lui și tăcerea are vremea ei.

Nu, la Ministerul Finanțelor se petrece de când lumea testul pe șoareci. Tehnocrat, netehnocrat, angajatul Finanțelor are această bucurie de a vedea cum reacționază șoarecele diabetic la cinci prăjituri cu frișcă și cireșe. Iar, pavlovian, șoarecul-contribuabil face spume la gură ori de câte ori i se pare că aude de mai multe taxe decât îl duce stomacul.

Ministerul Finanțelor are în sertar un proiect de ordonanță de urgență de modificare a Codului fiscal care, dacă ar fi aplicat, ar schimba fundamental relația dintre angajator și angajat în privința drepturilor salariale ale acestuia din urmă. Angajatorul ar urma să nu mai aibă nicio răspundere în privința taxei de pensie a angajatului, acesta, ca beneficiar, fiind singur responsabil financiar pentru viitorul lui.

„Nu va crește povara fiscală” se apără Anca Dragu, ministrul finanțelor, după ce ministerul ei a testat vreo 24 de ore reacția soarecelui-contribuabil la modificarea Codului fiscal – vreo 200 de articole din cele 500.

Rezolvă precizarea ministrului problema? Nici vorbă! Proiectul există. Și în multe privințe ceea ce scrie acolo chiar merita pus în discuție.

Între multe altele, proiectul arată că angajatorul nu va mai avea nicio sarcină fiscală legată de contribuția la sistemul de pensii a angajatului, această obligație urmând să revină celui care prestează o muncă. CAS-ul angajatului se va dubla, prin urmare, în vreme ce contribuția angajatorului se va duce la zero.

Nedreptate? Oh, da vor zice unii!

În realitate nu ar fi decât o clarificare a raporturilor de muncă. În România există această cutumă prea deseori păguboasă a negocierii salariului „net”. Omul vrea să vadă ce bani ia „în mână”. Dar abia bănuiește că și ce nu ia „în mână” adică impozitele plătite de angajator sunt tot banii lui.

Să fie clar: „patronul”, o companie sau o instituție în spatele căreia sunt niște proprietari/acționari, plătește toți banii, dar potrivit unui calcul simplu: mie ce-mi iese? Cine ia „în mână” 1.000 de lei ar trebui să știe că „patronul” plătește de fapt 1.800 de lei – 1.000 „în mână”, iar restul impozite. Aceasta este realitatea unui salariu de 1.000 de lei cash. În fapt însă întreaga sarcină fiscală este a angajatului, nu a angajatorului, acesta din urmă doar virează formal niște bani statului. Pentru că angajatorul nu vine cu bani de acasă; și „netul” și impozitele sunt obținute și plătite în urma muncii depuse de angajat. Când munca angajatului nu mai acoperă aceste obligații – „netul”, impozitele și un minim profit pentru angajator – angajatorul intră în faliment, iar angajatul în șomaj. E bine? Sigur că nu. Dar în România această realitate este nebăgată în seamă pur și simplu.

O trecere de jure a întregii poveri fiscale în privința pensiilor și a sănătății pe umerii angajatului nu face decât să consfințească legislativ situația de facto. Această corecție va muta negocierea salarială de la „net” la „brut”. Omul va fi conștient în mai mare măsură de banii lui. Patronul va putea mult mai greu sa ascundă faptul că nu-i plătește angajatului obligațiile către stat. Și abia în momentul în care va vedea cu ochii lui, lună de lună, că, de fapt, statul îi înghite 70-80% din câștigul „brut” el va zice: mai, da ia stai așa; pe ce cheltuiești tu banii mei de fapt, că șosele eu nu văd, spitale eu nu văd, metrou nou nu văd, trenuri mai bune nu văd!

De ce nu am aplaudat dacă aceste noi măsuri sunt spre clarificare, cum reiese de mai sus?

Pentru că, așa cum spune Eclesiastul, fiecare lucru de sub ceruri își are vremea lui. Iar să discuți despre majorări/schimbări de contribuții/taxe în debutul campaniei electorale, cu siguranță nu e „la vremea lui”. Este o catastrofă.

De ce aduci în discuție un asemenea subiect știind că este un dezastru pentru tine, că nu va fi acceptat niciodată în scurtul tău mandat, oricât de rezonabilă ar fi ideea și oricât de bun simț propunerea? Tu pentru cine joci de fapt? De ce îți sabotezi propriul guvern?

După ce testul glicemiei pe contribuabilul diabetic a eșuat, ministrul finanțelor ar vrea să uităm într-o clipă un proiect la care s-a lucrat luni de zile.

Degeaba. Finanțele au făcut deja un mare rău guvernului. Cu siguranță vor veni mutre tehnocratice să explice ca oamenii sunt proști, nu înțeleg mecanismul economiei, nu pricep cum e cu propria lor bunăstare. Ghinion! Guvernarea nu înseamnă cifrele Finanțelor. În spatele venitului la buget de 129 de miliarde de lei raportat de Finanțe la șapte luni sunt vreo 4,8 milioane de angajați cu contract, alți vreo patru milioane „ocupați” și câteva sute de mii de pensionari care plătesc contribuții la sănătate. În spatele cheltuielilor de 131 de miliarde de lei la șapte luni sunt cinci milioane de pensionari, câteva milioane de copii, 550.000 de șomeri. Când vii cu un proiect de asemenea anvergură, ei bine, acesta trebuie să aibă în spate o argumentație fără cusur. Nimic nu trebuie lăsat la voia întâmplării, nici un punct aiurea, nici o tușă de îndoială. Schimbi viața a 600.000 de companii și a cinci milioane de angajați, iar tu faci încă experiențe pe șoareci?

Populiștii și dezaxații au prins prada din zbor. Să vezi ce campanie electorala de aici încolo, de n-a văzut Parisul!

PNL care, măcar formal, ar trebui să susțină guvernul având în vedere că este creația președintelui Iohannis o vrea pe doamna Dragu în Parlament ca să o smotocească bine spre satisfacția vulgului. Cui îi mai pasă de adevăr? PSD va plusa pe ideea că a redus TVA și a majorat salariile în vreme ce oamenii lui Iohannis vor să-i îmbuibe pe patroni și să-i împovăreze pe bieții oameni simpli.

Este ce au făcut Finanțele doar prostie? Nici nu mai are importanță. Fiecare pasăre pe limba iei piere.

 

Mediafax
Protest în Piața Victoriei, organizat de Centrul Filia, după un nou caz de femicid: „Ne șochează pasivitatea instituțiilor statului”
Digi24
Avertismentul lui Vladimir Putin pentru SUA în privința războiului dintre Israel și Iran
Cancan.ro
S-a sinucis Elena Marsilia! A fost găsită moartă, în penitenciar
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
Adevarul
Un român care a încercat să revină în țară din diaspora a renunțat după 11 luni: „Nu pot accepta așa ceva”
Mediafax
Lovitură pentru șoferi: Plafonarea RCA se va încheia în 30 iunie. Care vor fi efectele asupra clienților
Click
Fetița săracă ce a creat un imperiu. A avut o copilărie modestă, cu 11 frați, însă a ajuns să dețină un colos mondial
Wowbiz
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Antena 3
Prețuri uriașe la RCA de la 1 iulie. Plafonarea expiră. Cine va plăti peste 5.000 de lei pe o asigurare
Digi24
„Liderul nostru se ascunde într-un buncăr ca un şobolan”. Prințul moștenitor al Iranului cere răsturnarea regimului ayatolahilo
Cancan.ro
Descoperire-șoc a lui Piedone într-un restaurant chinezesc din București. Ce e carnea de vită, de fapt
Ce se întâmplă doctore
Mai sexy ca niciodată la 42 de ani! Fostul model a pozat în costum de baie și și-a încântat fanii
observatornews.ro
Sporuri de 12 miliarde de lei pentru bugetari. Cele mai absurde, "pentru praf" sau "de antenă"
StirileKanalD
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
KanalD
A murit antrenoarea de baschet Aurelia Stoia. Aceasta s-a stins la vârsta de 75 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Povestea incredibilă a unui HIPERCAR reparat cu 5 lei și o piesă de Volkswagen
Descopera.ro
Momentul în care TOTUL s-a schimbat pentru oamenii antici
Capital.ro
Șoferii care trebuie să schimbe permisul de conducere. UE a impus o nouă regulă. Termen final, 19 ianuarie 2026
Evz.ro
Meta vine cu noutăți pentru WhatsApp. Ce se schimbă
A1
Cum a fost surprinsă Mihaela Botezatu, văduva lui Silviu Prigoană, la mormântul soțului ei. Cum arată locul de veci la șapte luni
Stirile Kanal D
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Kfetele
Ce spune Carmen Harra despre cifra destinului lui Nicușor Dan și cum l-a ajutat anul karmic să câștige alegerile. “Un conducător trebuie să vibreze la nivelul celor mulți, să înțeleagă suferința.”
RadioImpuls
Zi DECISIVĂ pentru Culiță Sterp. Artistul și-a primit sentința. Fanii sunt devastaţi de verdictul CRUNT. Este condamnat definitiv după accidentul rutier provocat în Cluj
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Tipa: – Bulă, văd că nu ai desfăcut multe sutiene la viața ta. Ești începător!
Descopera.ro
Primul caz de variolă ovină confirmat în România