Moartea domnului Lăzărescu. La privat

Privirea din spatele ochelarilor te îngheață. Ochiul acela ridicat inchizitor peste rama ochelarilor te strivește ca pe cel mai nemernic gândac din cea mai îngălată bucătărie. „De ce ați venit?”, te întreabă, cu un rictus de dispreț scârbit, abia vizibil, dar pe care îl simți în capul pieptului, ca pe un junghi de jenă. Ești din nou în clasa a cincea, prins cu lecțiile nefăcute, hăbăuc, stânjenit, pierdut. Dacă nu ai fost niciodată așa în clasa a cincea, știi acum, la maturitate, cum se simte. E Privirea aceea în care ți se pune clar diagnosticul: ești ultimul om. Nu ești zdravăn și asta la cap, nu la trup. Ce cauți tu în fața lui, a Medicului? Ești tembel sau pur și simplu masochist?

Sistemul medical este la pământ și, lăsând la o parte excepțiile binefăcătoare dintre medici și spitale, ne-am săturat cu toții să auzim această placă. Da, dăm bani la stat degeaba, pentru servicii medicale. Dacă nu te operezi sau nu ești în ultimul hal cu sănătatea, sunt bani aruncați pe fereastră. Oricum dai șpagă ca să te rezolvi. Dar acum vorbim de medicii de la privat. Nu de spitalele de stat care put a mumie și din care riști să pleci drept bonus cu boli noi, nu de medicii oropsiți, plătiți cu firimituri. Vorbim de clinici private, unde orice vânt constatat de un angajat al clinicilor respective te costă.

După câteva excursii prin astfel de firme cu capital privat, ajungi să crezi că domnul Lăzărescu ar putea să moară binemersi și la privat. Doar că ar fi mai curat și l-ar costa vreo trei-patru pensii. După câteva experiențe simple, de consult, de diagnosticare și de oferire a unui tratament, e ușor să ajungi la o concluzie: dacă unii dintre medicii care lucrează la privat ar lucra ca agenți de vânzări sau ca prostituate, ar muri de foame sau ar risca vătămarea corporală. Pentru ei, pacientul, care prin prisma banilor pe care îi plătește, este și un client, echivalează cu un mare zero.

Plătești un milion și ceva de lei vechi pe o consultație de 10-15 minute. Nu îți curge sânge, nu ți-ai rupt nimic, dar te doare ceva și nu te simți bine de mai mult timp. Nu ești o babă nebună, nici un bolnav închipuit și nici un semianalfabet care nu își deosebește organele sau nu poate exprima unde îl doare, pentru că nu îi permite vocabularul. Și totuși… Privirea din spatele ochelarilor te asigură de contrariu.

Ți s-a spus dinainte: tu ești mai ipohondru de fel, păi pe vremea mea nu mergeai la medic din orice. Ți s-a zis: nu te apuca tu să-i zici Medicului ce crezi că ai, de ce boală crezi că suferi, de ce paranoia ți-au indus zecile de articole de pe internet pe care nu te-ai putut abține să le citești și din care tot ce ai putut pricepe este fie că te paște cancerul, fie că orice mănânci, ești cu un picior în groapă. Nu îi insulta orgoliul Medicului.

Și totuși ai vrea niște vorbe, ai vrea o comunicare, niște explicații, niște sugestii, din partea acestui specialist pe care ai marele noroc să îți permiți să îl plătești pentru o întrevedere tête-à-têtede un sfert de oră. Îți reprimi toți gărgăunii care îți zboară prin minte, toate părerile tale amatoristice despre propriul corp și propriul stil de viață, dar totuși îi spui ce simțiri de rău ai și ce ți-au mai zis alții ca el. Medicii.

Inevitabil, ca un pifan care calcă în străchini fără greș, declanșezi privirea. Încerci o glumă. Mai bine mori, pacientule. Încerci să afli de ce suferi, ce ar trebui să schimbi în viața ta ca să fii mai sănătos. Degeaba. Dacă ai ghinion într-adevăr, vei obține un „nu știu, să vedem…”, semn că teancul de analize cu care ai venit și pe care ai cheltuit deja niște milioane de lei vechi mai trebuie îngroșat. Dacă te-a pălit bunul noroc, o să scoți un „nu e grav, dar dacă nu tratăm…”. Dacă chiar l-ai prins pe Dumnezeu de picior, vei obține un dialog civilizat, de câteva minute, presărat cu ceva explicații despre cum îți funcționează corpul și ce rahaturi din lumea în care trăim îl fac să dea rateuri. Mai sunt și rarități de-acestea. Dar rar, nu fantaza, pacientule.

Să nu faci greșeala să întârzii la medicul privat. Ești mort. Chiar dacă nu e vina ta, ci a tolomacei de asistente care s-a învârtit fără să te vadă prin fața cabinetului și a trebuit să îi spui tu, umil, după 10 minute, că ai programare. Vei fi pedepsit oricum ca și cum e vina ta și expediat rapid, după câteva minute, pentru că vine rândul următorului pacient. El, Medicul, poate întârzia oricât la consultație, desigur, doar e pe banii tăi.

Să nu speri, ca unii pacienți mai fraieri, că la Medicul privat e ca la service-ul de mașini. Aici nu vii cu corpul la revizie și aștepți de la medic, ca de la un mecanic pe care îl simți că își iubește mașina și clientul de pe urma cărora își scoate banii, să îți spună ce e în neregulă, ce trebuie să schimbi, ce trebuie să adaugi ca mașina/corpul tău să meargă mai bine. Până la urmă, ca și în breasla mecanicilor auto, medicii buni nu sunt chiar pe toate drumurile.

Să nu dai curs furiei de moment, atunci când un medic îți recomandă, în tratamentul cu mai multe medicamente, și un anumit supliment din plante, de care nu a auzit nicio farmacie din oraș, cu excepția celor câteva din jurul clinicii unde profesează exact medicul respectiv. Da, poate că medicii au devenit agenți de vânzări pentru companiile farmaceutice. Dar tu, biet pacient, vei sta mereu cu spaima că dacă nu ai luat medicamentul respectiv, poate îți ratezi șansa la sănătate. Ce dacă farmacistele ridică din umeri că nu-l au, râd când le arăți rețeta și îți zic: „Păi v-a dat 5 medicamente, credeți că dacă nu luați acest praf de scoici veți avea de suferit? Comandați-l de pe internet, poate așa…”.

Te întrebi, totuși, cum ajung acești oameni, Medicii de la privat, majoritatea sub 40-45 de ani, să aibă aceste deprinderi inumane și mai ales să devină maeștri ai Privirii. E vorba doar de banii puțini cu care sunt plătiți? Totuși lucrează la privat, deci ar trebui să aibă salarii mai mari ca la stat. E vorba de sistemul de stat din care provin aproape cu toții și care poate i-a deformat în relația cu pacientul? Sau doar de blazarea care apare în orice profesie, atunci când prestezi o muncă semnificativă, dar ești plătit mediocru, iar meritele nu îți sunt răsplătite defel?

În rest, la medic trebuie să știi că e ca în filmele americane cu gangsteri și polițiști. Tu ești ăla răul, pacientule. Ai dreptul să nu spui nimic. Orice spui poate și va fi folosit împotriva ta. Din păcate, nu ai dreptul la un avocat.

PENTRU COMENTARII, VĂ AȘTEPT ȘI PE PAGINA DE FACEBOOK ANDREI LUCA POPESCU