Moartea e o poartă, Jana nu e moartă

Prin 1990 și ceva ajunsesem la Viena. Eram cu amicul Sandilă, ziariști peste noapte amândoi, și dădeam pentru prima oară ochi cu Occidentul.

Seara, după ce hălăduiserăm amețiți printre nostalgiile în piatră ale Imperiului, ne uitam la încă o iluzie de libertate capitalistă, filmele porno de pe televizorul hotelului. Dar de la început ne-a intrat un pay în ochi: pay channel, ca să te holbezi, trebuia să plătești și noi n-aveam un creițar în buzunar.

Așa cum românii au rezistat atâta amar de vreme sub stăpânirea austro-ungară, Sandilă și cu mine am reușit până la urmă să-i fentăm pe capitaliști.

În perversitatea ei, societatea de consum lăsa 30 de secunde gratis, ca să se întărâte clientul și să vază mai departe, în vreme ce șilingii se așezau unul peste altul. Erau cu totul 6 filme triplu X. Urmăream, cu ochii pe ceas, 27-28 de secunde din fiecare, și săream pe următorul. Alte 27 de secunde, altă săritură.

Cam după o jumătate de oră de astfel de vizionare eșantionată multiplex, învățasem toate cele 6 fire narative: ăsta-i ăla cu negrul, ăsta cu blonda, ăsta cu lesbienele… și ni se părea chiar mai interesant acest supermontaj de atracții decât dacă am fi văzut câte un film cap coadă.

N-am mai reușit performanța asta aseară, la mol, la Atlasul Norilor (o fi și vârsta). O hiperproducție de peste trei ore și 100 milioane dolari a lui Tom Tykwer (regizorul Parfumului, după Süskind) și a fraților Wachowski, fazăr end mazăr, cum ar zice dl Crin Antonescu, adică tatăl și chiar mama trilogiei Matrix, întrucât Laurence Wachowski a ales să devină, grație chirurgiei mileniului, lana Wachowski.

Tot vreo 6 cărări narative împletește și Atlasul Norilor, puse sub semnul unui soi de ghiveci metempsihotic: reîncarnarea sufletului, vieți anterioare și vieți viitoare, mecanica cuantică, karma, teoria relativității, teleologie, relațiile de incertitudine ale lui Heisenberg, Moartea e o poartă, Jana nu e moartă, Jana se transformă, plânsul te diformă, și ce-or mai fi pescuit frații Wachowski de pe Google.

Plus, nu râdeți, Aleksandr Soljenițîn.

Plus citate și pastișe vizuale din Soylent Green, 2001 – A Space Odyssey, Equilibrium, bineînțeles Matrix etc.

Tom Hanks, Halle Berry, Jim Broadbent, Jim Sturgess, Hugh Grant, Susan Sarandon, Hugo Weaving, o ciurdă de actori cu firmă mare sunt convocați să joace în travesti, între 4 și 7 roluri, folosindu-se, cred, peste 100 kg de machiaj.

Sunt și secvențe remarcabile în această reîncarnare, după aproape un veac, a Intoleranței lui David Wark Griffith. Dar nu mă trage inima să le amintesc deoarece îmi vine să zic, așa cum Louis Delluc era de părere că gândește spectatorul nevinovat al capodoperei lui Griffith din 1916, „Un talmeș-balmeș inexplicabil, în care Caterina de Medicis îi vizitează pe săracii New York-ului, în timp ce Iisus îi binecuvântează pe curtenii lui Baal, iar armatele lui Darius iau cu asalt expresul de Chicago”: Atlasul Norilor mi-a băgat în cap doar ideea că extraterestrița de culoare Halle Berry este, în același timp, strămoașa și străurmașa lui Barack Obama.