Moldova vorbește românește. Cui îi e pohui?

Redactor:
Alina Matis
Moldova vorbește românește. Cui îi e pohui?
"Care e limba oficială a Republicii Moldova?", întrebam, în urmă cu câteva săptămâni, un grup de tineri jurnaliști de peste Prut. "Moldoveneasca", au răspuns unii dintre ei fără să clipească, dintr-un reflex al ultimilor 20 de ani mincinoși.

„Care e limba oficială a Republicii Moldova?”, întrebam, în urmă cu câteva săptămâni, un grup de tineri jurnaliști de peste Prut. „Moldoveneasca”, au răspuns unii dintre ei fără să clipească, dintr-un reflex al ultimilor 20 de ani mincinoși. După ce am sărit ca arsă în fața acestei gogomănii istorice, s-au corectat. Moldova vorbește românește.

Astăzi, cel puțin pe durata entuziasmului de breaking news, Republica Moldova s-a întors la România, și am fost uniți în bucuria unei decizii mari, simbolice.

Decizia Curții Constituționale de la Chișinău, prin care se acordă statut de normă constituțională Declarației de Independență din 1991 (în care limba de stat era româna) este tardivă, dar binevenită, mai ales în această frumoasă perioadă de apropiere a Republicii Moldova de Europa.

Oricât am fi banalizat acest cuvânt noi, cei din presă, decizia CC este o decizie istorică. Este și importantă, pentru că, în sfârșit, denunță impostura articolului 13, alin. 1 din Constituție: „Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcționînd pe baza grafiei latine”. O minciună în care prea puțină lume a crezut vreodată, dar care a creat încă o graniță imaginară între România și Republica Moldova.

„Folosirea glotonimului ‘limba moldovenească’ creează o confuzie periculoasă în fața lumii civilizate și ne face de rușine în fața copiilor noștri și a generațiilor care vor veni”, avertiza, în 1994, Uniunea Scriitorilor de la Chișinău. Astăzi, rușinea unei fraude științifice a fost spălată de decizia Curții Constituționale de la Chișinău.

Dincolo de corectarea unei etichete false și de o mare bucurie de moment, nu se schimbă nimic în viața basarabenilor. Noi, românii, ne bucurăm, dar cei pe care îi numim cu mândrie „frații de peste Prut” vor vorbi tot românește, după cum au făcut-o și până acum, în ciuda tuturor celor care au ținut morțiș să le spună că din gura lor iese moldoveneasca. Pentru minoritatea rusă, limba română și moldoveneasca vor continua să fie lucruri diferite. Și mai sunt, desigur, și aici, și acolo, cei cărora le e indiferent. „Pohui”, vorba cântecului.

În timp ce scriam știrea despre decizia Curții Constituționale, mă gândeam la versurile din această melodie, la acele cuvinte „străine” mie pe care le-am căutat imediat pe Google. Mi-am amintit și de discuția cu jurnaliștii din Republica Moldova, dar și de o întrebare, în timpul unei conferințe: „te-am pălit?”. Am stat să mă gândesc câteva secunde. Pe urmă, mi-am simțit zâmbetul și m-am gândit: ce română frumoasă!

Nu știu câtă română „curată” mai vorbim noi în România. Cred însă cu tărie că, atunci când noi vom fi prea prinși în englezisme, limbaj urban și barbarisme, iar greșelile de azi vor intra, în spiritul democrației lingvistice, în DOOM-ul de mâine, ne vom putea recupera limba de peste Prut, unde se află un frumos grai românesc.

Pentru comentarii, mă găsiți pe Facebook – Alina Matiș și pe Twitter – @alinamatis

Inchide