Prima pagină » Puterea Gândului » Nea Tase Îmbârligătorul

Nea Tase Îmbârligătorul

Nea Tase Îmbârligătorul
Toată viața l-au fugărit ideile, fără ca, în general, să-l ajungă din urmă. L-au dovedit, ce-i drept, în vreo câteva rânduri, încercări din care Tase a ieșit mereu mai întărit.

Penultima oară anul trecut pe vremea asta, la Bistrița, când s-a pornit să scuture pomul cu fructe comestibile și să-i ia la per prunis pe colegii pedeliști (era pe vremea când PNL și PDL se opinteau să fuzioneze):
 
„Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept, chiar dacă în Bistrița e puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul, locația în care să funcționăm (…). Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă prim-ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!”. Pentru Nea Tase vorbele n-au miros, se știe.

În loc să-l zburătăcească din partid, cocopreședinții, niște papagali cenușii, s-au făcut că nu aud: „Lasă-l pe bietul nea Tase, că nu vorbește gura lui, vorbesc ideile cu care aruncă unii în el, anume să-l doboare…”.  

Ultima oară, acu” câteva zile, când, după retragerea glorioasă a lui Orban, a simțit că-i dă din nou târcoale și-l bâzâie rău o idee. A încercat să se ferească, s-o alunge ca pe un tăune, dar n-a rezistat: l-a paraștat pe Marian Munteanu în Aviatorilor 86, stricându-i omului marșul „în iureș ne-nfrânat de primăvară”.
 
Spăimoși până și de umbra lor că ar putea desfășura pe asfalt un mandat de aducere la DNA, liberalii au îmbrățișat cu patos ideea, crezând că e de undeva de mai de sus decât mintea gâfâitoare a Îmbârligătorului. Ba li s-a părut că le vine mănușă și le rezolvă problema fundamentală: cum să nu câștige Primăria Capitalei. Odată castigată, victoriosul (mai ales dacă ar poseda și oarece patină liberală) s-ar putea instala în scaunul de președinte al partidului, zgornindu-i cu fulgi cu tot pe cocopreședinți.
 
Cui servește, deci, pantalonada lui Nea Tase? Sieși, ca de obicei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...