Nu e plagiat, e pixelul albastru

„Să mă judece colegii mei, intelectualii”, cere Victor Ponta, convins că aceștia vor citi teza sa de doctorat într-o altă lumină decât „colegii lui Băsescu, intelectualii”. Deja avem o dezbatere despre ai cui sunt „judecătorii” care se vor pronunța asupra lucrării, ceea ce este o primă victorie a titanicului efort instituțional și mediatic de ștergere a unui furt grosolan.

În astfel de momente își fac apariția spălătorii de cadavre. Ei au un talent special să-ți demonstreze că albul este negru și negrul este alb. Când Traian Băsescu a lovit un copil, fapt confirmat de o înregistrare video, o întreagă armată de doctori în pixelul albastru s-a activat instant, livrând o minciună unui public care voia să fie mințit. Astăzi, o forță egală, dar de sens opus, se străduiește să-l spele pe Victor Ponta, folosind instituții ale statului, influența din presă și aceeași nevoie a oamenilor de a fi prostiți în față.

DIPLOMAȚIEDonald Trump se va întâlni joia viitoare cu Xi Jinping și Vladimir Putin. Subiectele de pe agenda celor trei lideri la summitul trilateral de la Shenzhen

00:11

BREAKING NEWSAlertă aeriană majoră în SUA. Niciun avion nu mai decolează de pe tot teritoriul american din cauza unor “circumstanțe extraordinare”

23:48

Și pentru că ceea ce a făcut premierul pute rău de tot, acești vidanjori profesioniști nivelează cu sârg rahatul, astfel încât culpa să se împartă la toată clasa politică („toți sunt la fel, toți sunt doctori, toți fură”), iar Victor Ponta să apară drept victimă politică („se ascute războiul politic între Palate, acuzațiile curg dintr-o parte și din cealaltă”). Pentru a-i șterge urmele, politrucii d-lui Ponta folosesc demolarea, desființând și reînființând instituții, permutând comisii și oameni, și nivelarea, întinzând mâzga peste o clasă întreagă de dottorei făcuți la fără frecvență.

Cu siguranță, există o mafie a titlurilor academice. Da, o treime dintre parlamentari sunt doctori și doctoranzi. Da, există probe clare că și alte notabilități au plagiat. Da, este foarte probabil ca denunțătorul să vină pe filiera Traian Băsescu. Dar toate acestea sunt contextul: asta-l absolvă pe Victor Ponta de vină? Subiectul este clar, de la The Guardian, la Washington Post. Dacă nu era prim ministru, dl. Ponta era un simplu membru, cu cotizația la zi, al democraticului grup copy-paste care a înflorit în România cam de când s-a dat drumul fabricilor de diplome. Dar pentru că este premierul României, dr. Ponta este un personaj despre care scrie azi presa din întreaga lume.

Sunt societăți care iau lucrurile astea în serios. În Germania și Ungaria, în cazuri similare, cei acuzați de plagiat și-au dat în cele din urmă demisia, ca urmare a unei presiuni sănătoase venite din partea mediului academic, a societății civile și, nu în ultimul rând, a presei. Dar în Ciordistan, o mare parte a societății are nevoie de o comisie specială care să-i certifice că negrul este alb. Sunt oameni care n-au nevoie să vadă pentru că știu mai bine cum stă treaba și pe ei nu-i poate convinge de plagiat nici măcar o comisie formată din laureați Nobel.

Dar pentru că una este feelingul popular și alta este o decizie oficială, mă întreb doar cum vor explica universitarii din Comisia de Etică – pe care premierul îi consideră judecători legitimi – cele 85 de pagini din teza de doctorat identice cu cele din cartea profesorului Diaconu? Vor spune că i-a scăpat mâna autorului într-un citat mai lung? Vor derula filmul până în 2003, atunci când – după cum spune dl. Ponta – erau alte norme academice?! Ce norme, Franț?!

În rest, cei care mai îndrăznesc în zilele noastre să-și folosească propriul cap, fără să aștepte să le spună vreo comisie cum să gândească, pot să citească și să compare, cu onestitate și bună credință. (Le mulțumesc aici colegilor Ramona Loznianu, Attila Biro și Corina Vârlan care au stat o zi și o noapte să citească și să compare filă cu filă cele două lucrări).

L-am văzut pe Victor Ponta duminică noaptea, la TV, vorbind de „întoarcerea la popor” și de „speranțele oamenilor” puse în domnia sa. Dincolo de izbitoarea asemănare cu Traian Băsescu, pe care dl. premier are toate șansele să-l întreacă în tupeu și ipocrizie, întoarcerea la popor ar fi o idee: cetățenii să spună prin referendum dacă este sau nu este plagiat. Ar fi un recensământ util: am vedea astfel câți fani ai pixelului albastru mai sunt în țara asta.