Prima pagină » Puterea Gândului » O profesoară-n presă sau o presă-n profesoară. Caz școală.

O profesoară-n presă sau o presă-n profesoară. Caz școală.

"Mai bine presă fără guvern decât guvern fără presă" a spus autorul declarației de Independență și al treilea președinte al SUA, Thomas Jefferson, unul dintre părinții fondatori ai celei mai admirate națiuni de către români.

Despre presa română se pot scrie multe volume de memorii. Cu determinări politice și polițiște de-a dreptul. 

După 27 de ani de presă practicată în toate formele ei existente, o să încerc și eu un volum, despre care, zic eu, se va discuta mult. 

Până atunci, o să-ncerc să vă dau aici câteva „insight-uri” și „highlight-uri” despre devenirea și intestinele presei române. 

Și un caz școală al săptămânii: profesoara dată afară de inspectorat în cele două variante antitetice.

Nu numai pentru că pe 3 mai a fost Ziua Mondială a Presei, sărbătorită de ziariști în anii trecuți, pe vremea în care încă își mai făceau iluzii că mai pot fi o breaslă, dar și pentru că practic Presa este în cea mai neagră istorie a ei din ultimii 27 de ani. Din cauza dușmanilor ei naturali: 

1. Statul, cu tendința sa organică, irepresibilă de a minimaliza rolul celei de-a patra puteri in stat  

și

2. Serviciile secrete, „organul de represiune” care azi controlează și influențează copleșitor presa română transformându-o pe deplin în Instrument de propagandă, șantaj și suprimare politică.

Presa a avut trei stări de agregare in existența ei post revoluționară: 1. La ziariști, în anii `90. 2. La moguli, după 2000 3. La serviciile secrete, după 2009

Cum lesne vă puteți da seama, prima fază a fost cea mai liberă din istoria ei națională. La apogeul puterii sale, cel mai puternic premier al României din ultimii 27 de ani bătea la ușa Clubului Român de Presă și întreba Pr(inț)esa, care mânca jar pe-atunci, cum ar putea să-i reducă apetitul și TVA sau, dacă ar putea să o mituiască frumos cu ceva reclame de la stat. 

Apoi a venit epoca celui mai puternic președinte din ultimii 27 de ani, care mai intâi a țintit-o în operațiunea denunțată de consilierul său S.Lăzăroiu: 

„Ori Presa, ori Democrația”. Pentru ca mai apoi, s-o treacă prin intermediul unor operațiuni murdare într-o dependență cruntă de serviciile secrete române și americane, unde se află și azi. 

Deunăzi, cel mai mare dușman al presei și mogulilor, declara: „Ce s-a intâmplat cu A3 a fost un uriaș abuz”. După ce, același „justițiar” dăduse de înțeles că judecătoarea din cazul Voiculescu a fost în misiune …Unde este Adevărul în acest caz celebru al războiului dintre Antena 3 versus Traian Băsescu& Statul de drept? La mijloc. Adică acolo unde stau mațele unui stat mafiot în care nu există buni și răi, ci doar gang banguri politice.

Presa a ajuns un imens instrument în mijlocul unui imens război, iar „democrația cea mai mai mare afacere de presă”, vorba celui mai bun avocat de penal pe care-l cunosc, Doru Costea. 

Nu mai are conștiință de sine, nu mai are sindicat. nu mai are credibilitate. A lucra azi în presă este aproape la fel de rău văzut cu a fi angajat in politică.

Starea de derby a presei reprezintă ca plastilina starea de vrajbă marțială din mijlocul societății noastre. 

Martor stă cazul acestei profesoare eliberate din post de către Inspectorat. Toată presa a înghițit subiectul, ca pe un fel de șaorma cu de toate. Ce poate fi mai bun când are niște PSD, Gabriela Firea și o profesoară bine-prăjită de aceștia?!

Doamna profesoară în cauză, un mic star anti-sistem care deunăzi se „autodenunța” că nu mai citește la clasă poeziile lui Eminescu și Amintirile lui Creangă, ci Cartea Junglei și Micul Prinț, și ataca Balena Albastră a lui Firea, a anunțat că a fost dată afară, că, deși a fost în top 3 la titularizare, anul trecut, i s-a luat postul, că „nu vor decât să scape de mine, profesorul care vrea să schimbe sistemul de la bază”

PR-istic, profesoara a prezentat doar varianta care o avantaja. Din viteză, ignoranță, incompetență sau propagandistic, în presă aproape că pe nimeni nu a mai interesat adevărul: că doamna era suplinitor, că i se repartizase postul pe perioadă determinată, că titularul s-a întors și că, una peste alta, n-aveau nicio treabă cu situația nici PSD, nici Firea și nici altcineva. De altfel, „victima” a revenit la locul faptei, anunțând că, în fond, decizia e legală, dar legea e proastă.

Detalii. Ca pe Facebook, și în presă taberele s-au împărțit, fiecare cu „adevărul” care-i servea „în schimbul de focuri”: PSD-ul rău, care trebuie torpilat cu orice ocazie și mijloace, și PSD-ul bun, care trebuie apărat de agresiune cu orice ocazie sau contract. Ilustrative în acest sens sunt cele două registre în care subiectul a fost prezentat de două publicații, aflate în tabere diferite: Hotnews-ului lui D. Tăpălagă și DCNews-ul lui B. Chireac. (foto mai jos) 

PS. Cea mai importantă agenție de monitorizare a presei din România, Active Watch, o diagnostichează intr-un raport pe 2016/2017 #aici: http://activewatch.ro/ro/freeex/publicatii/lansarea-raportului-freeex-2016-2017-libertatea-presei-in-romania/

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Tragedie CUMPLITĂ! O familie întreagă a murit din cauza unui IPHONE. Cum s-a întâmplat
Digi24
VIDEO Unt vs. margarină. Cel mai nou „război” de pe rețelele sociale are un efect neașteptat: coadă de sute de metri la merdenele
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Cea mai nonconformistă boxeră și-a sărutat pe gură adversara înainte de luptă. Face o avere din imaginile cu ea
Adevarul
„Ce-ai, bă, ești bulangiu?” Român filmat și urmărit după ce a furat din rucsacul unor turiști, în Italia. Val de reacții după apariția imaginilor
Mediafax
„Arde ouăle și scuipă în ele”. Ce a scris un chelner pe bonul de comandă despre un client
Click
De la un telefon la o tragedie cumplită. Fiul și părinții lui au murit după ce au căzut de pe o stâncă
Digi24
„Teroarea plutitoare” a invadat plajele din Europa. Cum ajung aceste animale veninoase tot mai des în Mediterana și Atlanticul de Nord
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum s-a descurcat Zoe Florescu Potolea în prima sa cursă de F1 Academy?
Descopera.ro
A fost descoperită cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Prognoza meteo pentru toamnă. Ce temperaturi anunță ANM?