Oaia ca brand de țară. Era și timpul…

Auzi la Becali: „Dacă stau bine și mă gândesc, mult mai bine ne reprezintă Miorița decât o simplă frunză care ne-a costat și foarte mulți bani. (…) Este reprezentativ pentru neamul nostru oaia. Din strămoși ne tragem ca fiind oieri, ciobani, păstori. (…) Dacă eu sunt turist străin, mă atrage oaia prin har și prin duh”.

Doamne, ferească-ne Dumnezeu! Păi, și dacă unii dintre noi nu suntem turiști străini, ca Becali, ne mai atrage oaia prin har și duh, de vreme ce s-a stabilit că, și ea, e săracă cu duhul?

Mai pe urmă, îl înțeleg și pe nea Gigi, pentru că el e prea ocupat cu fotbalul, mulsul de dimineață și consumul brânzei ulterioare, dar celorlalți – miniștri, secretari de stat, administratori, dregători – le atrag atenția că din toate poveștile-astea cu ciobani, pe noi, ca popor, nu oaia ne reprezintă, ci baltagul!

NEWS ALERTDacian Cioloș, susținut din Congo. Țara africană și-a retras candidatul la funcția de secretar general al Francofoniei pentru a-l sprijini pe candidatul român

15:18

ALERTĂMinisterul de Interne, apel la calm, după ce în spațiul online ar fi apărut îndemnuri la violență, în contextul protestului AUR

15:06

„Baltagul”, însuși, romanul lui Sadoveanu – idee „plagiată” după „Balada Miorița” – fiind chintesența evoluției și ieșirii noastre din pădure, cu turmele sporite, după căsăpirea „ortomanilor”.

Că de aia suntem unde ne aflăm: pe motiv că, dacă se ridică unul dintre noi – cu excepția cocalarilor, politicienilor și a unora care au plecat din țară, la timp – îl tragem înapoi, în rahat.

Astfel, abia acest episod mi se pare, cu adevărat, reprezentativ, fiind ilustrat, de minune, prin aducerea în atenția colectivă a unei surate a oii – capra. Pe sistem: „Să moară capra vecinului, colegului-cioban, ortomanului etc!”.

După cum reiese din poveste, practic, capra este adevăratul simbol al sacrificării pe altarul involuției noastre, de la daci la români, oaia fiind doar un personaj secundar schematic, care, în principiu, nu schimbă nimic și nici nu generează emoție sau ceva – afară de o istorie desfășurată în capul ciobănașului-victimă.

În consecință, dacă din „Miorița”, precursoarea „Baltagului”, n-am aflat, cu adevărat, încheierea, preferând să ne identificăm cu ciobănașul letargic – spre a deveni, nu-i așa, mioritici -, nu și cu atacatorii obraznici, – de parcă n-ar fi fost tot români -, din romanul lui Sadoveanu am înțeles exact-exact cum se rezolvă problema în spațiul, mioritic, la o supărare: cu baltagul..

În consecință, care ar putea fi legătura oii cu subțirimea caracterului și cu brandul turistic de țară despre care ne-a vorbit Becali? Niciuna.     

Ca să nu mai spunem că, în scandalul mioarelor ca brand, Gigi Becali n-a zis, nici pe departe, câte erau de zis. Ia fiți atenți la ministrul Agriculturii, Petre Daea:

„Oaia este o statuie vie! Uitați-vă dumneavoastră în orice parte a țării cât de frumos este acest animal pe pășunile verzi ale țarii românești”. Așa… „Dar frunza, ce facem cu frunza?!”, a fost întrebat ministrul. „Frunza o are toată lumea, dar oi ca în România nu”.

Și „apoteoza”: „Lângă oaie, găsești o frunză, lângă frunză, nu poți să găsești o oaie”.

Dar halatu”?! Halatu”, cât e halatu”?!