„Papa lui Hitler”, un suveran fabulos

Papa Francisc a decis (întărind o mai veche intenție a ultimilor doi predecesori ai săi) să facă publice toate documentele din Arhivele Secrete ale Vaticanului, referitoare la pontificatul Venerabilului Pius al XII-lea (cele privitoare la predecesorul său, Pius al XI-lea, sunt complet desecretizate).

În sfârșit, după o jumătate de secol, a venit vremea să se destrame „legenda neagră” (formula apartine cardinalului Tarcisio Bertone, secretarul de Stat al Sfântului Scaun), care l-a însoțit pe al 260-lea Papă, care a stat în fruntea Bisericii Romano-Catolice în vremurile cumplite ale celui de-al Doilea Război Mondial și apoi în prima etapă a Războiului Rece.

„Legenda neagră” l-a poreclit „Papa lui Hitler” (după titlul cărții lui John Cornwel, un autor de novele cu tramă istorico-științifică), l-a acuzat că n-a făcut nimic să împiedice Holocaustul și – coronat opus – i-a lipit mai trainic eticheta de antisemit.

MILITAR Vladimir Putin ordonă o nouă mobilizare a rezerviștilor. Cu cât se mărește armata Rusiei

23:36

MILITAR Rusia pompează masiv în bugetul militar pentru 2027. Moscova și-a propus să majoreze cheltuielile cu 27%

23:18

În decembrie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a avut curajul de a-l declara Venerabil. (Titlul se acordă înaintea beatificării – prima etapă a sanctificării – unui slujitor al lui Dumnezeu – marcând virtuțile sale eroice). Cum era de așteptat, momentul a stârnit aprige controverse, detractorii lui Pius al XII mergând până la a-i aminti Papei Benedict al XVI-lea originile sale germane și stagiul său din frageda tinerețe în Hitler Jugend.

Există, din fericire, la Vatican, pentru cei care doresc să se informeze, o bogată bibiografie, adunată în 11 volume. Există și mărturii. Există opera uriașă de documentare a lui Pinchas Lapide, Dumnezeu să-l odihnească între drepții Lui, teolog și istoric evreu, consul al Israelului la Milano (1951-1969), precum și munca de cercetare a rabinului american David Dalin. Avem mai nou biografia lui Andrea Tornielli, vaticanistul de la „Il Giornale”. Pe de altă parte, există mai ales alegațiile neobosite ale d-lui Abraham Foxman, unul dintre fondatorii Ligii Anti-Defăimare cu sediul la New York.

Intronizat când împlinise 63 de ani, la 12 martie 1939, Eugenio Maria Giuseppe Giovanni Pacelli – care, fapt rarissim în istoria Bisericii, și-a luat numele predecesorului său, Pius al XI-lea – a fost un pontif fabulous. Și-a început cariera în Curia Romană, la Secretariatul de Stat, ocupându-se mai cu seamă de probleme de drept canonic (tema lucrării sale de doctorat). Apoi, a fost numit nunțiu (ambasador) papal la Munchen (1917) și la Berlin. (Rigoarea nemțească se potrivea de minune spiritului său rigoruros). Este perioada în care a încheiat cele două Concordate, cu Bavaria și Prusia, care i se reproșează și astăzi, nedrept, ca primele două pacte cu diavolul. În 1929 este ridicat la rangul de cardinal, iar în 1930 este numit secretar de stat – răstimp pe care, până la intrarea în pontificat, îl folosește ca să-și exerseze calitățile diplomatice cu totul excepționale. La întronizarea sa, în 1939, pe lângă înalți reprezentanți din toate statele lumii, participă, firește, și trimișii celui de-al Treilea Reich. Lui Pius al XII-lea i se reproșează și asta. Puțini știu însă că, obligat să respecte uzanțele diplomatice, Hitler i-a trimis un mesaj de felicitare – nu scris, ci verbal – cu indicația de a fi rostit „fără căldură”. Este prima dintr-un lung șir de dovezi care atestă că între Papă și Fuhrer relațiile nu erau, de atunci, deloc cordiale.

Ce i se reproșează lui Pius al XII-lea? Că a tăcut în fața ororilor naziste. Am putea, la fel de bine, să-i reproșăm că a tăcut în fața ororilor sovietice (masacrul de la Katyn). De tăcut n-a tăcut – dovadă enciclicele, scrisorile pastorale, mesajele radiofonice. Dar a vorbit cât trebuie, ca să nu-și pericliteze Biserica (multă vreme l-a avut în coastă și pe Mussolini).

Despre atitudinea lui Pius al XII-lea față de evrei n-au vorbit elogios doar Golda Meir (la vremea aceea ministru de Externe al Israelului), în mesajul de condoleanțe trimis la funeraliile Papei („Atunci când cel mai înspăimântător martiriu a lovit poporul nostru, în timpul celor zece ani de teroare nazistă, glasul Pontifului s-a ridicat în favoarea victimelor (…) Deplângem pierderea unui mare servitor al păcii”) sau Albert Einstein („Numai Biserica s-a ridicat împotriva lui Hitler”). Cu o verticalitate în fața căreia mă înclin, a vorbit mereu, în anii din urmă, rabinul David Dalin: „În secolul al XX-lea, poporul evreu nu a avut un prieten mai mare decât el (…) În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Papa Pius al XII-lea a salvat mai mulți evrei decât oricine, chiar decât Raoul Wallenberg și Oskar Schindler (…) Avem multe documente care arată că Papa Pius al XII-lea în nici un caz nu a tăcut (…) A salvat mii de evrei italieni de la deportare. În timp ce 80% dintre evreii europeni au murit în anii aceia, 80% dintre evreii italieni au fost salvați. Numai la Roma, 155 de mănăstiri au adăpostit 5.000 de evrei. La Castel Gandolfo (reședința de vară a Papei, n.m.), de pildă, au fost primiți și salvați de la deportarea în lagărele de concentrare naziste nu mai puțin de 3.000 de evrei. Timp de 9 luni, 60 de evrei au trăit alături de iezuiți, în Universitateai Pontificală Gregoriană, mulți alții fiind ascunși în pivnițele Institutului Biblic (…) Tăcerea lui a fost o strategie menită să protejeze evreii de la deportare. O denunțare explicită a nazismului de către Papă nu ar fi dus decât la represalii (…) Ne putem întreba: ce poate fi mai rău decât exterminarea a 6 milioane de evrei? Răspunsul este simplu și teribil de onest: uciderea a încă câtorva mii de alți evrei (…)”.

Foarte înalt, cu o figură ascetică, cu gesturi teatrale și voce de actor de tragedie, foarte charismatic, Pius al XII-lea a fost primul Suveran Pontif care a electrizat mase enorme de oameni. Autoritar până la autocrație (moștenindu-și în această privință predecesorul, pe Papa Pius al XI-lea), Papa Pacelli și-a trăit uriașa putere în singurătate. Cele mai multe imagini – când nu se afla în mulțime – îl arată plimbându-se singur, ori meditând în compania canarului său, Gretel, pe care îl ținea pe arătătorul drept.

În ultimii ani ai pontificatului, bolnav și confuz, s-a retras definitiv în sine. A avut parte însă de o tele-agonie, care întrece cu mult spectacolele necrofile de astăzi. Radiourile i-au înregistrat ultimele gemete, televiziunile i-au vânat ultimele imagini de pe patul de agonie. Medicul său personal, un scelerat pe nume Riccardo Galeazzi Lisi, i-a vândut ultimele imagini presei, ba – din greșeală – i-a anunțat moartea cu câteva ore mai devreme. Iar trupul său neînsuflețit a fost expus timp de patru zile învelit în celofan, fiindcă același medic a greșit protocolul de îmbălsămare…

…. La Vatican, Pius al XII-lea o adusese, din Germania, unde-i servise la Nunțiatură, pe sora  Pasqualina Lehnert. L-a slujit, vreme de 41 de ani, cu un devotament fanatic și l-a vegheat până în ultima lui clipă. Casnicii clevetitori ai Palatului Pontifical o porecliseră „Papessa”. Strania legătură cu această călugăriță (unii spun că a fost singura lui confidentă, dar Papa nu se confesa nimănui), e o istorie, pe care, poate, într-o zi am să v-o povestesc. Puțin după moartea Papei, decanul cardinalilor, monseniorul Tisserant, a alungat-o din Vatican. Cea mai tulburătoare fotografie pe care am văzut-o vreodată e a maicii Pasqualina Lehnert, îndepărtându-se  în lumina sângerie a amurgului, în mână cu o colivie…