Pentru acești bani, Ceaușescu a înfometat o țară, iar acum noi îi dăm înapoi, că nu ne trebuie

De această scădere a dobânzilor la euro beneficiază și România – stat, companii, persoane fizice -, pentru că indicatorii de referință EURIBOR stau la baza calcului ratelor pentru creditele acordate în euro pe piața românească.

Cu toate că acest cost de finanțare a ajuns la minim, EURIBOR la trei luni ajungând la 0,1% pe an, România trăiește o adevărată dramă: sistemul bancar românesc trimite liniile de finanțare înapoi băncilor-mamă pentru că nu există cerere de credite, pentru că operațiunile se recalibrează, pentru că România formată atât din stat, cât și din companii sau persoane fizice, nu poate să pună pe masă proiecte de investiții care să preia acești bani disponibili.

Banca Națională constată statistic că, din decembrie 2008 încoace, 9 miliarde de euro din liniile de finanțare ale băncilor mamă au plecat acasă. Tot este ceva că au mai rămas 13 miliarde de euro.

FLASH NEWS Șeful Autoritatății Rutiere Române, Cristian Anton, a fost arestat preventiv

19:04

MILITAR Elveția ia în calcul renunțarea la sistemul Patriot al americanilor din cauza întârzierilor de livrare

19:04

Dramatic este că, între 1982 și 1989, pentru rambursarea rapidă a 9 miliarde de dolari datorie externă, după intrarea în default, Ceaușescu a înfometat și dezindustrializat tehnologic o țară pentru a face rost de orice formă de valută.

Florin Georgescu, prim-vice guvernator al BNR, este fericit, în calitate de responsabil cu supravegherea băncilor, că această dezintermediere este pașnică  și că nu pune probleme sistemului bancar care a rezistat crizei.

Dar banii pleacă exact când costul acestor fonduri este la minim istoric, ceea ce este o dramă. Numai în ultimul an au plecat  3 mld. euro, iar în timpul acesta economia și companiile caută cu disperare lichidități pentru a mai respira.

Nu știu a cui este vina că banii pleacă, că sistemul bancar românesc se răstrânge în loc să crească, că nu se cer (de cei care pot lua) și nu se dau credite (cei care vor, dar nu sunt finanțabili conform noilor politici de creditare), că nu sunt proiecte de investiții bancabile atât la nivel micro, cât și la nivel macro, că asistăm la această dramă.

Dar constat că cei care au puterea, mijloacele de a opri acest exod financiar, nu fac nimic, ci doar îl consemnează statistic, în prezentări.

După Revoluție, România s-a confruntat cu exodul uman, 3 milioane de români – cea mai bună, cea mai tânără și cea mai educată forță de muncă – au plecat din țară pentru că economia, administrată de clasa politică, nu avea ce să le pună pe masă. România a rămas cu 4,5 milioane de angajați care trebuie să susțină 5,4 milioane de pensionari.

Acum se întâmplă exodul financiar. Pleacă banii din țară, de fapt pleacă valuta din țară (pentru care în anii `90 se făcea moarte de om), pleacă cei mai buni și cei mai ieftini bani, care îți permit să cumperi peste tot în lume. BNR nu poate să printeze euro când vrea, așa cum poate să facă la lei, de aceea această resursă valutară este cu atât mai prețioasă și mai importantă.

În condițiile în care valuta pleacă, se repatriază, în loc să fie ținută cu dinții, băncile au ajuns să se lupte pentru resursele în lei ale populației, care sunt limitate și pe termen scurt pentru a-și finanța bilanțul și operațiunile. 

Plecarea valutei este o dramă, în condițiile în care resursele interne sunt limitate. La acest exod se adaugă și dezastrul fondurilor europene. În iulie, guvernul a atras numai 36 de milioane de euro de la Bruxelles.

Din 2007 până acum, sumele oferite gratis de Uniunea Europeană și luate de România, ca parte a procesului politic al integrării în UE, au fost de numai 6,8 miliarde de euro, adică numai 35% din ceea ce ni s-a pus la dispoziție. 

Acest dezastru al fondurilor europene – administrat de toate guvernele  – este mult mai grav decât rambursarea liniilor de finanțare, pentru că acești bani europeni au un cost zero.

Dacă adunăm 13 mld. cu 9 mld., exodul financiar se ridică la 22 mld. euro, bani care i-ar fi permis României să-și plătească angajații nu cu un salariu minim pe economie, de 900 de lei (200 euro), sau un salariu mediu lunar de 1.700 de lei (380 euro), sau o pensie medie de nici 700 de lei (160 euro) pe lună.

Cu 20 de miliarde de euro, bani pierduți, poate cursul valutar nu ar fi fost la 4,4 lei pentru un euro, ci poate la 3,5 lei pentru un euro și ar fi rezistat acolo, iar economia românească ar fi fost mai competitivă, iar piața internă mai puternică, firmele locale ar fi vândut mai mult, iar oamenii nu ar fi fost atât de speriați de creditele luate.

Dar în final constatăm că nimic din acest lucru nu s-a întâmplat, singurele certitudini fiind exodul uman și acum cel financiar.