Prima pagină » Puterea Gândului » PNL sau vocația penibilului

PNL sau vocația penibilului

PNL sau vocația penibilului
#teslapesteoaie

Partidul care se laudă că e „singurul care poate bate PSD” – PNL – e cel care a adus PSD la putere. Liderii cu vocația penibilului, lipsa de viziune, lenea liberalilor i-au propulsat pe socialiști și au făcut din Dragnea Jupânul României. 

Să nu-și facă iluzii PNL că vreun Übermensch (Superman) sau strada, oricât de patetic s-ar strădui, îi vor câștiga alegerile. 

PNL n-a schimbat paradigma în care funcționează: aceiași lideri cu vocația penibilului, aceeași lipsă de viziune, aceeași lene fără leac. 

Abia pe la jumătatea campaniei, urmașii Brătienilor au binevoit să azvârle electoratului un program politic pentru europarlamentare – câteva deziderate ciugulite de ici-colo și cusute în pripă.

România Curată a publicat astăzi „Listele negre pentru alegerile europarlamentare 2019. Cât de curate sunt alegerile europarlamentare, care au, în premieră absolută, un referendum însoțitor despre problema corupției?”.

Minimum 6 candidați din primii 11 ai PSD au probleme de integritate. Nici o mirare. Jenant, dacă le asculți sloganurile, e că minimum 9 candidați din primii 11 ai PNL au probleme de integritate! #teslapesteoaie. 

Mi-e teamă că, pe 26 mai, mașinăria infernală de vot a Jupânului României va zdrobi din nou sub șenile „singurul partid care poate bate PSD”.

Recomandarea video

Mediafax
Războiul din Orientul Mijlociu: Fiul lui Khamenei, considerat succesor, a fost eliminat / 40 de zile de doliu național și numirea conducerii interimare astăzi / Trump amenință Iranul
Digi24
„Articolul 5” al UE, clauza de apărare reciprocă mai amplă decât echivalentul NATO. Ce presupune și când a fost testat
Cancan.ro
5 zile la rând de ninsoare în aceste orașe din România, începând de marti, 10 martie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Olivia, apariție în bikini: „A arătat aproape tot”
Adevarul
Riscă Iran să fie noul Vietnam al Americii? Expert în Orientul Mijlociu: „Au multe capacități necunoscute și rachete puternice”
Mediafax
Efectele războiului din Orientul Mijlociu. Prețul petrolului ar putea crește brusc
Click
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Digi24
Țările în care se mută superbogații lumii. Unele destinații sunt surprinzătoare
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în lumea întreagă. A fost ELIMINAT în timpul bombardamentului
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Arsenie Todiraș la 20 de ani de la destrămarea trupei „O-Zone”. Cu ce se ocupă la 42 de ani! E total schimbat față de Dan Bălan
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Poze spion cu prototipul „fantomă” la Pitești! Să fie viitoarea Dacia C-Neo?
Descopera.ro
Un studiu a descoperit că senzorii anvelopelor mașinii ar putea fi folosiți pentru a te urmări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: - Dragă, sunt cu o domnișoară de 18 ani la un hotel!
Descopera.ro
Îți bârfești șeful? Cercetătorii spun că acest obicei ar avea și părți bune