Poarta Djihadului în Paradisul islamic (I)

… Drumul musulmanilor – spre Rai sau spre Iad – va lua sfârșit în Ziua Judecății (Ziua Învierii, Ziua Ieșirii din Morminte, Ziua Adunării), la sunetul trâmbiței, „când pământul și munții se vor face bucăți, dintr-o singură zgâlțâitură, în ziua aceea se va întâmpla ce este sortit să se întâmple. Se va despica cerul și va cădea în zdrențe” (Sura El-Hakka – „Adevărul”, 13-16).

Sura 99, Al-Zalzala („Cutremurul”) descrie înfricoșata clipă în care credincioșii vor fi aduși în fața Tronului lui Allah, iar faptele lor cântărite, astfel încât binele, cât de mic, cât un fir de praf, și răul, cât de mic, cât un fir de praf, vor fi puse atent în balanță. (Bogățiile adunate pe pământ, în această lume a iluziilor, care nu durează mai mult decât o ploaie de vară, nu vor mai sluji la nimic). Celor cărora Allah le va preda Cartea prin dreapta le va fi hărăzită fericirea veșnică; celor cărora Cartea li se va înmâna prin stânga le va fi hărăzită osânda veșnică.

O precizare obligatorie: dreapta și stânga, în cultura musulmană, au semnificații aparte. Partea dreptă este benefică – halal, iar partea stângă malefică – haram. Mâna dreaptă este Mâna Jurământului, cu ea se răsfoiește Coranul, numai cu mâna dreptă se fac donații săracilor, astfel încât stânga să nu știe niciodată valoarea lor exactă. Mâna dreaptă este semn al purității, stânga este considerată impură. Până și în organizarea armatei, aripa din dreapta conducătorului de oști este socotită de bun augur, pe când aripa stângă de rău augur.

La Judecată vor fi prezenți îngerii (mala”ika) – ajutoarele neobosite ale lui Allah: atât îngerii îndurării, cât și îngerii păzitori, dar și îngerii grămătici, cu lungile lor catastife în care nimic n-a rămas neconsemnat, precum și îngerii morții. Toți îngerii laolaltă – cum se mai adună doar în cea de-a douăzeci și șaptea noapte a lunii Ramadan, Noaptea Destinului (Layla Al-Qadr).

Despre Iad (Gheena) sunt puține de spus. Acolo își petrec păcătoșii eternitatea. Un foc veșnic arde în mijlocul lui, iar roadele unui copac blestemat, numit Zaqqum, hrănesc „oaspeții cuptorului încins”, blestemați să nu se sature niciodată. Ape clocotite îi adapă, sporindu-le setea. De remarcat că limba arabă e și un suav balet al perifrazelor. Nici un musulman nu se va adresa frust, abrupt, ci va înveșmânta cuvântul într-un cocon de mătase. Prin urmare, nu de-a dreptul „păcătoși”, ci „oaspeți ai cuptorului încins”. (Va urma)