Prima pagină » Puterea Gândului » Pop îi lucrează pe inspectori în schimbul de noapte

Pop îi lucrează pe inspectori în schimbul de noapte

Pop îi lucrează pe inspectori în schimbul de noapte
Ce poate fi mai penibil decât prestația unui ministru el Educației, care amenință copiii cu manuale de Dirigenție și Educație Fizică, dar nu e în stare să le pună tuturor elevilor manualele serioase pe pupitre, la începerea anului școlar?!

Uneori, am senzația că anumiți miniștri din guvernele PSD-ALDE sunt puși pe funcții ca să realizeze „marea brambureală”, din nimic.

Întrucât avea impresia, probabil, că nu se află, destul, în treabă, omul științelor exacte, ministrul Liviu Pop, a propus omenirii tot felul de teme false, pe care le-a rezolvat în stilul deja consacrat al „guvernelor Grindeanu-Tudose”, atât de plastic „tradus” de cel din urmă: prosteli „discutate și uitate”, un fel de fake news, la prima mână.

Cetățeanul nostru a anunțat, cu surle și trâmbițe, lansarea unor manuale inutile, după care, a anunțat că nu mai sunt necesare, apoi a anunțat lipsa, în totalitate, a manualelor importante, pentru elevii claselor a V-a, care vor primi cărți abia după vreo două-trei luni de la începerea anului școlar.

Iar dacă această bătaie de joc la adresa copiilor și a părinților este deja o chestiune la ordinea zilei, ceea ce s-a întâmplat deunăzi, vineri, după stingere („noaptea, ca hoții de weekend”, cum ar spune Ludovic Orban, cu unele completări), anume demiterea prin fax a unui număr important de inspectori generali școlari județeni, profesioniști – și nu sindicaliști „reformați”, ca Pop – care ocupaseră posturile, prin concurs ME, pentru o perioadă de patru ani, este foarte grav.

Nu poți să duci în derizoriu și să acționezi la bunul plac, împotriva legislației și a unor regulamente funcționale, în sistem, în cel mai odios stil comunist: înlocuind oameni, fără o analiză justă a muncii lor – bună, rea, asta ar fi rămas de văzut -, numai și numai pentru că nu-ți place „căutătura” lor.

Orban și Tomac merg mai departe, și susțin că, de fapt, manevra lui Pop – cam laș în exprimare, destituirea fiind dusă la „bun sfârșit” prin intermediul unui oarecare secretar de stat din MEN -, este o inacceptabilă manevră cu rază lungă de acțiune: „În spatele acestor demiteri se ascunde un lucru care, după opinia mea, nu a fost sesizat, dar pe care noi îl arătam cu degetul. Acești inspectori generali școlari au fost demiși pentru că au refuzat să asculte ordinele baronilor PSD din județele respective care le-au solicitat ca la concursurile pentru directori de școli să pună toți PSD-iștii fără pregătire, fără experiență managerială și competență profesională, să îi pună directori de școli în cadrul concursurilor pe care le organizează inspectoratele școlare. PSD urmărește ca un fir roșu să-și pună cadrele politice, clientela politică lipsită de profesionalism în pozițiile de directori de școli”, a afirmat Orban, după care a precizat că liberalii se gândesc, „cu siguranță” să depună o moțiune simplă împotriva ministrului Educației.

Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat, de exemplu, în Norvegia, dacă Învățământul din țara  fiordurilor ar fi fost condus de ministrul L. Pop(ersen)…

Probabil că toți copiii ar fi fost „confiscați” de pe la casele lor de Serviciul Pentru Protecția Copilului, pe motiv că părinții, lipsiți de interes și vigilență, își lasă odraslele de izbeliște, la mâna unor cetățeni care îi pot afecta grav, pe micuți și pe profesorii lor, pe motive de crasă incompetență și periculoase interese politice.

Atenție părinți români! Voi trebuie să vă protejați, singuri, copiii!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Acord nou: fără roaming, acces rapid în aeroporturi și 90 de zile de muncă în Elveția
Digi24
Explicațiile lui Dan Dungaciu, după ce George Simion a cerut șefia Senatului în schimbul colaborării cu PSD: Trebuie să existe un gest
Cancan.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini incendiare cu Sarah, fiica Anamariei Prodan, în costum de baie!
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Mediafax
China interzice iubiții virtuali pentru minori
Click
Noile marcaje de pe drumurile naționale îi păcălesc pe șoferi. Ce sunt „dinții de dragon”
Digi24
Momentul în care Rusia lansează o bombă glisantă FAB-3000 „devastatoare”, de trei tone, asupra unui orășel ucrainean
Cancan.ro
Cu cine a fost SURPRINSĂ Andreea Ibacka după divorțul de Cabral, pe o plajă din Mamaia
Ce se întâmplă doctore
Kate Middleton a făcut una dintre cele mai neașteptate alegeri vestimentare din ultimii ani. Cum a apărut la Wimbledon! A radiat după ce s-a vindecat de cancer
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
În localitate e legal să circuli cu 50 km/h sau cu 60 km/h? Care e limita de toleranță în 2026
Descopera.ro
Ce s-a găsit pentru prima dată în spațiul interstelar?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Interviu cu un milionar: – Cum aţi făcut avere?
Descopera.ro
Mai mulți români au primit mesaje SMS frauduloase cu amenzi pentru viteză