Povestea mea de vacanță cu sirieni

Destinul care mă întorcea de la plajă, pe înserat, mi-a scos Invazia în cale: vreo 10 fugari, copii mici, femei și bărbați, și-au văzut frânt drumul ilegal spre Occident, într-o dubă bulgărească albă, trasă pe dreapta de vigilenta poliție de frontieră bulgară.

Vezi galeria foto
3 poze

Aflasem deja din cele citite pe internet că aveau să îmi siluiască religia, să mă arunce în aer pe mine, familia și prietenii mei. Îmi luasem deja adio și de la locul de muncă, unde urma să fiu înlocuit cu sirianul trist, speriat și nedormit pe care l-am întrezărit în dubă. Copiii lui, mai mulți decât ai mei, care nu am, aveau să îmi ia de la gură bunăstarea nu doar mie, ci și eventualului meu copil cu virgulă (pentru că noi, europenii, așa ne reproducem în ultima vreme, ne dă cu virgulă – avem 1 virgulă ceva urmași). Oricum, eram la curent din lecturile de pe Facebook și din unele publicații că oricum aș fi un prost dacă m-ar încerca vreo milă sau empatie umană față de acești sirieni, care oricum sunt plini de bani și îmbrăcați luxos, venind aici doar pentru a profita de proștii de europeni și de ajutoarele lor sociale.

Eram conștient de importanța momentului: eram martorul marelui plan ticălos, pus la cale de Rusia, de a submina încă o dată Europa înecând-o cu victime ale războaielor și regimurilor dictatoriale din Orientul Mijlociu și Africa. Ce nu poate Putin?

JUSTIȚIE Traian Băsescu, sfat pentru Laura Codruța Kövesi dacă revine în țară după ce își termină mandatul de conducere la Parchetul European: „Să nu mai facă spectacol din necazul oamenilor!”

00:04

REACȚIE Băsescu sare în apărarea lui Georgescu, după imaginile cu el încătușat: „De ce trebuie să pui cătușe? Ăsta nu e un tip care să dea în cap!”

23:23

Totuși, grănicerii bulgari nu păreau pătrunși de gravitatea situației. La pândă pe marginea drumului îngust dintre Ahtopol și Țarevo, care taie în două cătunul Varvara, grănicerul a făcut pasul în mijlocul drumului și a tras pe dreapta o dubă albă, cu numere de Plovdiv (al doilea mare oraș al Bulgariei, după Sofia). Flancat de colegul lui, a deschis ușa șoferului, l-a dat jos, i-a sucit mâna la spate, l-a percheziționat rapid și i-a pus cătușele. Colegul a crăpat ușa din spate a dubei și a privit scurt înăuntru, cât să vedem niște ochi strălucitori de copii și niște chipuri arămii. Refugiați. Sau imigranți ilegali, depinde cum vrei să îi privești. O să le spunem fugari sau „sirieni”, pentru că de acolo vin în aceste luni cei mai mulți refugiați de război.

Șoferul bulgar încătușat nu era nici el pătruns de gravitatea situației. Le-a explicat ceva râzând polițiștilor, le-o fi băgat-o pe aia cu nu știu ce-i cu ei, i-am luat la autostop. Grănicerul care oprise duba a râs și el și a început să dea prin stație detalii. În scurt timp, a mai apărut o mașină de Poliție de frontieră și un Opel Astra civil, plin de polițiști.

Un burtos de la Rutieră a fost mai întâi îngrijorat de faptul că filmam și fotografiam Invazia, refuzând să dea orice detalii. Nimeni nu a vrut să vorbească, nici măcar pe limba lor, cu o jurnalistă bulgăroaică nimerită și ea pe uliță, tot de la plajă, cu soțul și copilul după ea. Evident, „este o anchetă în desfășurare”.

Burtosul s-a dovedit însă inimos. Le-a dus imediat un bidon mare cu apă oamenilor îngrămădiți în dubă, iar colegul său de la Poliția din Serbia a scos din spatele jeep-ului cu care venise alături de bulgari, o pungă plină cu franzele, care au dispărut și ele în dubă, la „sirieni”. Copiii și tinerii dinăuntru le-au primit fericiți, nu le-au azvârlit pe jos înjurând, așa cum aflasem că fac de obicei acești oameni, din relatările mediului online. După încă vreo jumătate de oră de parlamentat, polițiștii au preluat duba și au întins-o, cu tot cu mașinile lor, către bază, spre Țarevo sau poate chiar Burgas.

Ce căuta sârbul în sud-estul Bulgariei și ce făcea acest mixaj polițienesc balcanic așa bine pus la punct cu franzelele și apa pregătite în portbagaj, vă veți întreba? Această rută de migrație către Europa de Vest prin Bulgaria nu apare pe graficele ONU sau ale presei, refugiații preferând clasicul traseu Grecia/Turcia-Macedonia-Serbia-Ungaria-Austria și așa mai departe. Cel mai apropiat punct de trecere a frontierei de satul Varvara este la vreo 70 de kilometri distanță, la Malko Târnovo, și nu este prea frecventat. Fuga către Europa are loc și pe trasee mai lăturalnice, nu doar prin marile centre de tranzit unde se strâng zilnic mii de oameni.

Sătenii din Varvara nu erau însă la fel de mirați ca mine. „Sirieni?”, mi-a bombănit blazat un puști grăsun din sat, luând-o la trap cu prietenii săi către duba incriminată, până să fie ușuiți de polițiști. „Aaa, vin tot timpul, se duc către Serbia, apoi Ungaria. Nuuu, către România nu se duc”, mi-a făcut geopolitica migrației refugiaților un profesor de fizică ce își petrece vacanțele în Varvara, an de an.

Patronul hotelului unde stăteam mi-a povestit și el că „arabii” trec în această regiune granița dintre Bulgaria și Turcia pe jos. Râul Rezovska, care desparte natural cele două țări, este pe alocuri atât de mic, încât lipăi prin apă cât ai clipi, din Orient în Europa. Cu o noapte înainte, după miezul nopții, niște personaje i-au strigat din stradă insistent: „Taxi, taxi!”. Or fi fost niște hipioți beți, îi zic omului. „Fii serios, erau arabi”.

În doar trei zile, mai povestește patronul, jandarmeria a prins în împrejurimile Varvarei 240 de refugiați veniți din Turcia. Traficanții bulgari le iau mulți bani ca să îi ducă către Sofia sau direct către Serbia sau Macedonia, însă de multe ori îi abandonează în port la Burgas și îi pun pe fugă, păcălindu-i că au ajuns. Și în România le fac la fel, le zic că-s deja în Germania, îi povestesc. E complicat cu refugiații, pentru că dacă bulgarii îi întorc către graniță, vameșii turci nu vor să îi primească înapoi. Patronul bulgar dă din umeri și oftează, nu știe ce soluție ar fi mai bună, poliția să-i vâneze în continuare și să-i trimită acasă pe acești oameni sau să îi lase liberi către Europa.

Întors acasă, în România, unde valul Invaziei nici nu a ajuns și nici nu are de gând să ajungă, pentru că sincer, până și noi mergem la mare tot în Bulgaria, iar la schi chiar în Austria, am găsit însă lucrurile cât se poate de clare, la fel de alb și negru ca pe Facebook. Noul președinte al PSD, Liviu Dragnea, mi-a liniștit imediat îndoielile legate de vreo stupidă similaritate între milioanele de emigranți români care și-au luat toate flegmele (la propriu, dar mai ales la figurat) în cap prin Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, și alde ăștia sirienii, afganii și ce or mai fi ei. Nu e cazul, ne-a explicat el pe sub mustăcioară. De parcă nu înțelesesem deja de pe Facebook, de la restul poporului părerist român, nici Dragnea nu vrea să vadă refugiați arabi pe străzile României. Bun, dar ce facem atunci cu marea moschee?

PS: Tot întors acasă, m-am calmat cu câteva cifre. Marea Invazie a refugiaților dinspre Siria, Libia, Afganistan și țările africane reprezintă între 0,05% și 0,1% din populația țărilor europene. Vom supraviețui, har Domnului. Toate semnele indică faptul că spaima pe care au trăit-o și italienii, francezii sau britanicii față de românii care violau și prăduiau pe la ei, băgându-i pe toți în aceeași oală, face victime din nou, iar acești refugiați încă nu au violat și prădat pe nimeni. Îi putem spune simplu xenofobie, rasism, intoleranță. Frici agresive, teritoriale. Și da, domnul Dragnea are dreptate: spre deosebire de refugiații ăștia buclucași, românilor îndreptățiți la „călătorit” (nu care cumva „migrat”), prin Europa nu le-au bătut rachetele și bombele în geam, nici nu le-au sfârtecat gloanțele rubedeniile. Nici chiar în Vaslui, unde am înțeles de pe internet că trăiesc numai bestii cu chipuri umane.