Problema Franței sunt francezii, problema Europei sunt europenii

Dar există o diferență: La World Trade Center au fost omorâți aproape 3000 de oameni, nediferențiat, la grămadă, în vreme ce la Charlie Hebdo a fost un asasinat chirurgical, oameni puși pe listă cu nume, prenume și ocupație, gazetari ai unei publicații islamofobe la modul cel mai agresiv și tâmp. I-au ales pe cei de la Charlie Hebdo pentru a-și asigura o platformă „morală” în fața altor musulmani, și nu numai, care ar putea fi atrași în mișcările integrist-teroriste. 

Sunt peste 5 milioane de musulmani în Franța și mult mai mulți în întreaga Europă. Am repetat această propoziție simplă în toate intervențiile avute în aceste două zile negre.

FLASH NEWS Medvedev îl amenință pe Zelenski după ce Kievul ar fi încercat să-l ucidă pe Putin: „Va trebui să se ascundă pentru tot restul vieții lui”

23:53

SCANDAL Grupare infracțională în Parlamentul Ucrainei. Procurorii acuză mai mulți deputați de „mită contra voturi”. La ce sumă a ajuns un „vot corupt” în Kiev

23:41

Acesta e miezul tragediei. Franța, Europa, nu are de luptat cu beduini veniți din deșerturile Africii sau cu negrii din junglele fostelor colonii, ci cu francezi, cu europeni. Teroriștii asasini sunt născuți și crescuți în Franța, în civilizația franceză. Femeile musulmane primite în urmă cu decenii ca să spele closetele Franței au făcut copii. Într-o populație de 5 milioane este matematic sigur că se vor găsi, pe lângă o majoritate de musulmani cumsecade, de cetățeni integrați, și un număr proporțional considerabil de religioși fanatici.

Evident, prima problemă a Franței după masacru este analiza găurilor din sistemul de securitate. Dacă voiau, cei doi frați ucigași puteau extermina un număr incalculabil de oameni cu armamentul de care dispuneau, în cele 48 de ore în care forțele franceze trimise să-i anihileze au fost ridiculizate. Dar s-au ferit să mai omoare vreun civil, după cum declara un martor că au spus, încheindu-și fără defecțiuni scenariul mistic cu moartea lor în bătălie cu polițiștii, ceea ce, cred ei, le asigură statutul de martiri. Vor fi luate, deci, măsuri speciale de supraveghere, vor crește bugetele forțelor speciale. Va fi foarte greu, pentru că după noua tactică teoristă, vor trebui apărate nu atât clădiri mari și obiective strategice, cât viețile oamenilor pe stradă, la serviciu și acasă.

Mi-a rămas însă în minte afirmația lui Stéphane Charbonnier, directorul Charlie Hebdo, Dumnezeu să-l ierte: „Nu-mi pasă dacă îi supără caricaturile mele. Aici, în Franța domnește legea franceză, nu Coranul”. Sau ale unor vorbitori din România, de felul: „Musulmanii, dacă doresc să trăiască în Europa, să se supună valorilor europene. Dacă nu, să plece de unde au venit”.

Cu o astfel de mentalitate, oricât de teribile măsuri de securitate s-ar lua, atentatele vor continua.

Este o imensă provocare pentru Franța să-și stăpânească acum o reacție antiislam, rasistă, xenofobă, când, cu un președinte slab, țara alunecă deja spre o dreaptă naționalist-extremistă, antisemitismul, care îi face pe mulți evrei să plece, fiind în creștere – nu degeaba, cel de-al treilea terorist a ales un magazin evreiesc pentru a lua ostatici.

Este crucial pentru Europa să înțeleagă că problema și soluția ei sunt în Europa, nu în Nordul Africii sau în Orientul Mijlociu. Că linia de ciocnire a culturilor trece acum prin inima Europei. 

Închei cu două întrebări adresate dumneavoastră și mie însumi:

– Ce anume și cum îi poate determina pe doi tineri crescuți în splendida civilizație și cultură franceză să ucidă în masă și să se sinucidă în Franța?

– Nu există nicio justificare, religioasă sau de alt fel, pentru acest atentat terorist, cum nu poate exista nicio justificare pentru niciun atentat terorist, niciunde în lume și nicicând. Vina pentru crimă o poartă criminalii. Dar, oare, vor sta puțin pe gânduri cei care scot acum Charlie Hebdo într-un milion de exemplare înainte de a mai tipări, în numele libertății absolute de expresie, încă o provocare mizerabilă și agresivă la adresa unor simboluri religioase în care niște oameni pașnici, nu niște descreierați, cred?