Războiul proeuropenilor: „dezbinarea” de la Sibiu vs „liniștea” de la Iași

Redactor:
Marian Sultănoiu
Războiul proeuropenilor: „dezbinarea” de la Sibiu vs „liniștea” de la Iași
Nu știu dacă mitingul PSD, de la Iași, a fost, până la urmă, o idee bună pentru partid, în perspectiva apropiatelor alegeri. Cel puțin, în comparație cu cele întâmplate la Sibiu.

Pentru că dacă s-au întâmplat lucruri, în ultimii ani, care să facă bine României/românilor, printre acestea a fost, cu siguranță, și întâlnirea șefilor statelor UE de la Sibiu.

Și nu vorbesc aici despre discuțiile oficiale și despre documentele generate, cu privire la identificarea și fixarea motoarelor strategice și ideologice de dezvoltare comunitară; în general, despre „bucătăria” summit-ului.

Vorbesc despre culoarea din obrajii fluxului online. Despre aerul cu tentă de proaspăt spălat. Despre sărbătoarea politică – de Ziua bătrânei Europe -, la urma-urmei, organizată în lumina limpede, europeană, a civilizației.

Așa mi s-a părut, dacă nu ne-or fi păcălit ăștia de la tv. Dacă n-au produs, iarăși, figura aia veche, cu „ați mințit poporu” cu televizoru””, că ăștia, „slugile lu” Iohannis”, sunt în stare de orice…

Cadrul întreg al pozei de grup (și nu mă refer, în acest moment, la oficialități), de la rama patinată, minunat pusă în valoare, a arhitecturii Pieței Mari din Sibiu, la asistența, cetățenesc-europeană, prinsă-n cadru, coagulată ad-hoc – adică, fără fețe lungi și întrebătoare, fără grimase și sprâncene ridicate, fără „enoriași” ai edililor de sate și comune, cu normă impusă de „aduși” la zaiafet cu microbuzele de transport comunal -, de la șefii de state și de guverne, rămași, deodată, fără solzi scorțoși în fața efuziunilor de simpatie ale românului-european, venit la fața locului, în carne și oase, la cele câteva sute de jurnaliști, traversând drumul scurt de la acreala cu apret, cotidiană, la zaharicalele cu nucă și alune, de la o comunicare absolut ok a tuturor acestor tabere, până la organizarea – deplasarea, integrarea, siguranța participanților -, fără cusur, ori motive de scandal, a fost una demnă de linia modei universale cerută de un atare eveniment

Cum s-ar spune, fără isterii, fără țipete, fără pus „uniforma în cap”, vorba subtilei Carmen Dan.

Până și protestele Greenpeace au fost și ele unele aduse „de afară”.

Un foto cu români și alți europeni, la un loc, în care mai-mai să nu-i mai deosebești pe unii de alții.

De partea cealaltă a munților, precum într-un desen de gazetă de perete, al duselor orânduiri, gen „Așa da! Așa nu!”, o altă poză, în general în alb și negru (ținuta clasică a actorilor politici PSD, „urcați pe scenă”), în care social-democrații vorbesc prea tare, prea sacadat, prea incisiv, prea agitat, uneori prea violent, ca să-i mai poată urmări cineva, cu atât mai puțin treziții cu noaptea-n cap și adușii cu flota de transport, la miting.

Aceștia din urmă sunt și ei participanți tot la un fel de summit – în calitate de asistență interactivă -, și acesta organizat tot de Ziua Europei, o „entitate” pe care, însă, o cam beștelesc, deoarece îi ține pe români în genunchi, pe coji de nucă, le suge sângele, le ia șeptelurile la muls, și încă le mai face și altele, pe care hârtia nu le mai suportă.

Oamenii, văzându-se apărați de calamitate, scandează și ei numele partidului (nu și al vorbitorului), răspund cam șters la diverse întrebări cu răspuns inclus, agită pancarte cu satele de baștină, cu unele dorințe ilizibile, cu sigla PSD.

Pe scenă, vorbitorii, de la cei mai mărunți, la liderul social-democrat, cer vehement pace, civilizație, respect, unitate între tabere. Strigă ca din gură de șarpe că nu mai vor dezbinare între ei și „derbedeii” care se-nvârt pe lângă scenă, între ei și „slugile președintelui”, care nici el nu e chiar președinte, ci mai mult un fel de frână „Westinghouse”, un fel de distrugătorul/crucișătorul Potemkin, un fel de cocktail Molotov pentru guvernarea PSD, pentru țară, pentru popor…

Deci, sunt hotărâți să impună liniștea în societate, cu orice preț, cu orice risc!!

Păi, ce să zic… Eu mai multă liniște decât „am auzit”, astăzi, la Sibiu – deși, orașul stătea cu toată Europa pe cap -, n-am auzit nicăieri în țara asta.

Spre deosebire de „liniștea” de la Iași, în cadrul căreia, fluierau românii, unii la alții, de-ți țiuiau urechile!

Acum, o să știe fiecare ce să aleagă, aflându-se în temă: fie neliniștea și divizarea europeană de la Sibiu, fie liniștea de la Iași.

S-a zis! 

Inchide