Regele a murit! Trăiască Ratingul!

Ce e viața, mânca-v-aș postările voastre? O salbă cu cocoșei. O pui, o porți și, când ți-e lumea mai dragă, începe de se deșiră. Într-o zi – gata – s-a rupt.

O dau și altfel. I-auzi aici: „În viață este o scară/ Ea te urcă și coboară/ Doamne, bine-i la urcare/ Când ești tânăr și-ai valoare/ E mai greu la coborâre/ Când rămâi singur pe lume/ Ca pasărea fără nume…”.

Dac-ai fost un amărât, te-mbracă la repezeală-n patru scânduri, te plâng de recesiune (nu prea mult), și te coboară-n groapă, cu atenție mărită, să nu facă deranj, că e înghesuială pe aleea unde-o să te rupi tu-n figuri, în vecii vecilor amin. Fii mulțumit că te-au băgat, fiindcă ai tăi zic mersi că s-au scos. 

STATISTICĂ Sondaj Curs: 73% dintre bucureșteni consideră că România merge într-o direcție greșită

20:35

VIDEO Ilie Bolojan, surprins în aeroport, în Oradea, la coada de îmbarcare. S-a salutat și fotografiat cu oamenii

19:55

Dac-ai avut soartă și ești rege – nu unu” de rând, ci chiar regele țiganilor – stai în față. Ai auzit de sicriul cu aer condiționat și filtru de cafea? Ăla e – un must have de vară-toamnă. (Abia în octombrie apar alea cu șemineu și Moș Crăciun încorporat). Cu cât ai fost mai bazat, cu-atât te plâng neamurile.  Se-atârnă de tron – nu pleca! unde pleci? cui ne lași? – s-ar arunca în groapă, după tine, doar-doar.

Te petrec cu fanfara. Îți cântă Florin Salam la căpătâi. De ascultare: „Am aflat ceva și eu/ Că m-a iubit Dumnezeu/ M-a iubit de-adevărat/ Si din lume m-a luat/ Făi, mamă…./ Of, io nu m-am gândit la mine/ Am văzut rău” din lume/ Și-am avut mii de furii/ Cu gându” l-ai mei copii/ Ce-or făcea când n-oi mai fi…” . Mai luați una tare, da” să nu vă zvârcoliți: „Ce-o să mă fac fară tine/ Când or trece două zile?”…

Cum e să-ți cânte la năsălie, ce ți-a plăcut mai bine-n viață? „Nici nu ninge, nici nu plouă/ Peste noapte cade rouă/ Dimineața bate vântu/ De se usucă pâmantu”…”

Mă jur că cele mai adevărate înmormântări sunt alea țigănești. Te ating la lingurică. Te fac de vorbești singur o săptămână: „Pământule, negrule/ Și tu, nesătulule/ Pământule lunecos/ Tu mănânci omu” frumos/ Și-ntr-un colț de cimitir/ S-aude glas de copil/ Ce plânge cu foc și-amar/ Și se roagă de gropar: / Stai, gropare, că mi-e greu/ Nu-l lua pe tata-l meu/ Stai și nu-l băga în groapă/ Că pleacă pe lume-ailaltă/ Și nu-l mai văd niciodată…”

Mă uit la Cioabă, Dumnezeu să-l ierte. A avut tot ce și-a dorit. Coroană și sceptru. Aur, potol, putere.  Nu l-a răpus politica, nu l-a răpus plictiseala, l-a pus jos un suflu la inimă. Da” uite că-l țin de cinci zile pe televizor și-l îmbălsămează-n vorbe. S-au adunat  toate bocitoarele, mai tre” s-apară madam Tatoiu. Hai, că se merită să mori.