Rețeta legilor pe sub mână: pumnul în gura presei

În urmă cu mai bine de un an, pe când scandalul cu proiectul Roșia Montană era în floare, iar parlamentarii încercau să modifice legi adiacente cu aceleași propuneri ca pentru proiectul minier din Apuseni, m-am dus la comisia economică a Senatului, unde urma să se ia în dezbatere legea minelor. Intru în sală, ocup un loc pe scaunele destinate presei, moment în care președintele comisiei, Lucian Iliescu, mă ia la rost. „Domnișoară, ce căutați aici? Nu știți că presa n-are voie?”, mi-a spus el atunci. Eu, siderată, întreb, mai mult pentru mine, de când ședințele comisiilor sunt secrete, atunci când nu este în discuție securitatea națională. „De când vrem noi!”, mi-a tăiat-o el, scurt, aruncându-mi puterea votului dat de membrii comisiei, în absența mea.

Nu era prima dată când accesul jurnaliștilor a fost interzis la anumite ședințe. Ne-am trezit cu legea minelor modificată substanțial tocmai cu prevederile din proiectul Roșia Montană. Ne-am trezit, în decembrie 2013, cu un raport favorabil la legea amnistiei și grațierii, plus o serie de modificări controversate la Codul penal, toate făcute într-o ședință obscură, departe de ochii presei. Iar acum ne-am trezit că presa nu mai are voie să participe nici măcar la dezbaterile pe noile legi electorale. Toate, subiecte de interes public.

EXCLUSIV Devenit om al străzii, criminalul Marian Clită a fost primit înapoi la pușcărie. Ucigașul disidentului Gheorghe Ursu a rugat instanța să-i dea adăpost

05:00

MARIUS TUCĂ SHOW H. D. Hartmann: „Miruță vrea ca satelitul să stea sus, nu pe jos”

23:00

E mai bine așa, spun ei. E mai bine pentru că așa o să facă treabă, o să adopte legi bune și eficiente. Și că din cauza noastră, a jurnaliștilor, au ajuns ei să taie frunze la câini în Parlament și să bifeze cu mare succes cele mai multe eșecuri legislative, inclusiv revizuirea Constituției. Ei, parlamentarii, au o problemă, pe care o și recunosc. Suferă de cultul personalității, adoră să se audă vorbind, să se vadă la televizor maimuțărindu-se și asta fac din cauza presei. Așa că soluția pe care ei au găsit-o a fost foarte simplă: să închidă ușa în nas jurnaliștilor. Este simplu, când parlamentarii greșesc, decontează presa.

Săptămâna trecută, jurnaliștii s-au trezit că Valeriu Zgonea nu îi lasă să participe la dezbaterile pe noile legi electorale. Argumentele cu care a venit au fost ca într-o cursă bazată pe câte tâmpenii pe minut poate spune. Că jurnaliștii s-au întors supărați la „servici”, că dacă presa e prezentă, atunci parlamentarii fac show, că sunt ambiții personale ale jurnaliștilor, că așa se face de 20 de ani, că așa se face în orice alt Parlament din lume, că nu se pot lua decizii de față cu presa și că nu pot lucra eficient.

A naibii presă, aproape că leșini când îl auzi. Da, domnule Zgonea, poate așa se face în orice Parlament din altă țară civilizată, dar nu și într-o țară în care oamenii se trezesc cu legi date pe sub mână, în ședințe secrete din săli obscure. Poate aveți impresia că noi, jurnaliștii, suntem ușor paranoici, că nu credem ce nu vedem și ce nu vedem ne duce cu gândul că sigur ați făcut o mizerie.  Dar cu experiența pe care o are actualul Legsilativ, cam ce pretenții aveți? Să vă spunem > și să înghițim pe nemestecate toate firimiturile pe care ni le aruncați într-o declarație de la finalul unei ședințe?

Nu. Într-o democrație, așa cum pretindeți că suntem, presa are acces neîngrădit la informațiile de interes public. Știți, avem și o lege în acest sens, îi spune 544/2001, dar pe care, surpriză, nu o respectați. Am și acum, de exemplu, o solicitare făcută Camerei Deputaților, for pe care îl conduceți, la care nici acum nu mi s-a răspuns, deși a trecut aproape un an, și la care chiar dacă ați face-o acum, răspunsul și-a pierdut valoarea și actualitatea.

Iar dacă dumneavoastră, sau oricare dintre deputați și senatori, considerați că există printre voi „dependenți de atenție” și oameni care suferă de cultul personalității, nu ar trebui să ne sancționați pe noi. Există un principiu filozofic, enunțat de Immanuel Kant, care spune practic că libertatea mea încetează acolo unde începe libertatea altcuiva. Și da, domnule Zgonea, libertatea mea ca cetățean, ca jurnalist, îmi este lezată prin simplul fapt că îmi îngrădiți defășurarea activității, nu o ambiție așa cum susțineți,  prin faptul că îmi interziceți accesul la informații de interes public, mai ales atunci când o faceți cu argumentele care depășesc limita penibilului.

Și dureros nu e că președintele Camerei Deputaților, președintele unui Parlament european, așa cum îi place să se autointituleze, spune și gândește astfel de lucruri. Dureros este că aproape toți membrii comisiei pentru elaborarea Codului electoral gândesc la fel și că toți, într-o formă sau alta, ar băga puțin pumnul în gura presei sau măcar un văl pe ochi.

P.S. Vă recomand cu căldură, domnilor deputați și senatori, să citiți petiția colegilor mei din presă, care cer transparentizarea lucrărilor comisiei speciale, alături de câteva texte de lege.

Legea 544/2001

Art. 15
(1) Accesul mijloacelor de informare în masă la informațiile de interes public este garantat.
(2) Activitatea de culegere și de difuzare a informațiilor de interes public, desfășurată de mijloacele de informare în masă, constituie o concretizare a dreptului cetățenilor de a avea acces la orice informație de interes public.

Art. 19
(3) Autoritățile publice care sunt obligate prin legea proprie de organizare și funcționare să desfășoare activități specifice în prezența publicului sunt obligate să permită accesul presei la acele activități, în difuzarea materialelor obținute de ziariști urmând să se țină seama doar de deontologia profesională.

Constituția României

Art. 31
(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit.
(2) Autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal.