Roiger, învingătorul dublului Del Potro- Bulan

Încă îmi țiuie urechile de propriile mele urlete. Cel mai lung meci din istoria tenisului olimpic, 4 ore și 26 de minute, mi-a măcinat nervii mai ceva ca tărășenia nesfârșită a referendumului.

Am tremurat, firește, pentru Roiger al meu, care l-a avut în față pe halebardierul argentin Juan Martin Del Potro, cu dreapta lui înspăimântătoare ca o coasă a morții, cu reverul mereu aspru și adânc și serviciul care poate doborî  un condor în zbor.  Dar nu numai pe el.
„Bulan” provine din fotbal – e vorba de situația în care șutezi fără preluare la poartă și n-o  faci cu șiretul, șpițul sau latul ghetei,  ci cu tibia sau cu genunchiul, și mingea se duce totuși, de capul ei, în poartă.

La tenis, înseamnă să fii depășit de minge la fileu, să te arunci în disperare, ca în lac, cu voleul de rever, să agăți mingea în ultima fracțiune de secundă, mai mult cu rama rachetei, și mingea să se ducă fâlfâind până pe fundul terenului,  prinzând o bucățică de tușă. Asta i s-a întâmplat lui Del Potro la 15-30 – dacă ar fi câștigat punctul, Federer ar fi avut, practic, două mingi de meci.

VIDEO Debut de sezon pentru ambrozie. Milioane de români se confruntă cu alergii severe. Medic specialist: „Se modifică mult calitatea vieții pacientului”

06:15

EXCLUSIV Povestea secretă a elicopterelor dispărute ale Armatei Române și cum au reapărut în colecția unui norvegian

06:00

Bulanul lui Del Potro s-a mai produs în continuare, incredibil, de vreo 6-7 ori, în situații limită: mingi care au nimerit în banda fileului și au sărit imparabil dincolo, un lob orb, aproape cu spatele la fileu, căzut pe tușa de fund, lovituri de dreapta câștigătoare din poziții imposibile.

Statistic, bulanul se compensează de obicei într-un meci. Apar însă uneori fantastice „bule” de bulan, de zeci de minute,  în favoarea unui singur jucător.  Cu o asemenea „bulă” magică a trebuit să lupte Federer.

„Nu se poate!”, strigam eu, părându-mi-se că un blestem îl urmărește pe Roiger. Am fost pe rând frustrat, furios, am râs amar, am înjurat, am căzut în resemnare. Del Potro a revenit de la  0-30, 15-40, ba și de la 0-40 scoțându-mă din minți.

În tot acest timp, Federer a rămas adunat în sine ca un făt în burta mamei. „Nu pot să mă bat cu Dumnezeu”  e gândul care îți încolțește în minte ca scuză anticipată și moleșitoare pentru că vei pierde.  Swiss Wizard a rezistat magiei negre care îl năpădea,  înghițind întregi, aidoma unui boa, bulanele lui Condor Hunter, fără să lase vreo urmă.

Roger Federer va juca finala olimpică de la Londra, cu șansa de a realiza Career Golden Slam,  adică cele 4 titluri de Grand Slam plus aurul olimpic, performanță pe care, în tenisul masculin, au obținut-o până acum doar
Agassi și Nadal.

Și a reușit asta pentru că, dincolo de tenisul lui de basm, a considerat că norocul celuilalt înseamnă doar încă un adversar pe teren, nu vreo vrajă sau blestem.

Așa că a jucat simplu împotriva dublului Del Potro – Bulan.