Prima pagină » Puterea Gândului » România, în președinția rotativă a UE – agent de lobby pentru Israel?

România, în președinția rotativă a UE – agent de lobby pentru Israel?

România, în președinția rotativă a UE - agent de lobby pentru Israel?
Un joc SUBTIL și foarte periculos. Lelia Munteanu atrage atenția că România nu e deloc pregătită să devină AGENT DE LOBBY la UE pentru Israel

Doamna Dăncilă, premierul Guvernului Dragnea, s-a repezit astăzi până la Ierusalim, pentru o „vizită de lucru” de câteva ore, care probabil că ar fi fost trecută în agendă, dacă ar avea o agendă.

Știrea că a trecut pe acolo am aflat-o întâi nu din surse oficiale de la București, ci de pe conturile de Twitter și Facebook ale prim ministrului Netanyahu. Abia apoi informația a fost ridicată și pe site-ul Palatului Victoria. În comunicatul de presă, subiectele abordate sunt aceleași de la ultima vizită, de parcă cei doi s-ar fi revăzut să fixeze ideile. Singura noutate – ședința comună a celor două guverne, amânată din vara anului trecut, va fi reprogramată „în prima parte a acestui an”.

Ce postează Bibi: „O întâlnire excelentă astăzi cu premierul României, Viorica Dăncilă. Relațiile dintre Israel și România sunt excelente, iar acum le vom întări și mai mult!”.

La începutul întrevederii, de față cu jurnaliștii israelieni, prim ministrul de la Ierusalim i-a cerut prim ministrului de la București să oprească „deciziile rele ale Uniunii Europene” împotriva țării sale. (Doamna Dăncilă a răspuns cu un sincer „senc iu very maci”).

Va accepta România, în exercitarea președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, să se transforme în agent de lobby pentru Israel, cum îi cere Netanyahu? (Asta pare să fi fost principala temă a discuțiilor dintre cei doi înalți oficiali).

Oricare ar fi prețul promis pentru acest demers, România nu e deloc pregătită să facă acest joc subtil și foarte periculos între Uniunea Europeană și Israel, în care intră inevitabil și America lui Trump.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
„Ar trebui evitate deplasările cu metroul”. Medicul Beatrice Mahler explică riscul de Legionella după inundații și cere anchetă epidemiologică
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
O rocă marțiană bizară conține un mineral pe care oamenii de știință nu se așteptau să îl găsească