România – un istoric pas înainte pentru securitatea energetică a Ungariei

Ministrul Afacerilor Externe și al Comerțului Exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, a fost luni la București. Mi-au trebuit două zile să înțeleg despre ce a discutat cu omologul său, dar și cu președinții celor două Camere ale Parlamentului. Un astfel de nivel de reprezentare din partea română trăznea a obediență, iar faptul că la masa convorbirilor se afla Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, cel care a dăruit Budapestei Fundația Gojdu (mai exact vreo trei miliarde de euro), reprezenta cel puțin un semnal de alarmă.

După micul dejun de lucru cu Szijjártó, ministerul lui Meleșcanu a ticluit un comunicat, o exemplară mestecare de sacâz, despre relația bilaterală dintre cele două țări, parteneriatul strategic, bla, bla, bla, bla. În ultimul aliniat ar fi ceva: „Totodată, a fost reliefată importanța acordată cooperării în domeniul economic (soldul balanței comerciale e net în defavoarea României, cu un deficit de aproximativ două miliarde de euro, probabil exportăm grâu, după obicei, și importăm pâine congelată, n.m.), inclusiv în ceea ce privește cooperarea bilaterală sectorială în baza proiectelor în curs de derulare în domenii precum energia și infrastructura. Cu privire la cooperarea în domeniul energetic, a fost reliefată importanța diversificării rutelor și surselor de aprovizionare, cu scopul asigurării securității energetice la nivel regional și european”. (Într-o vreme, politicienii noștri plimbau prin studiourile de televiziune stindardul cu sintagma „independența energetică a României”). 

MESAJ Gândul urează tuturor cititorilor, colaboratorilor și partenerilor Paște fericit! Hristos a înviat!

00:00

LIVE Hristos a înviat!

23:26

Ministrul Meleșcanu trebuie trecut în mileniul trei cu forța, ca în anecdota cu bătrânica. Nu se mai poartă caterinca ieftină în care comunici oficial ca să ascunzi ce ai de spus. În 2018, astfel de documente sună scurt și concis: ce-am dat și ce-am luat, fie numele lui Juncker binecuvântat.

Exact asta a făcut ministrul Péter Szijjártó. Cu o zi înaintea comunicatului din 6 februarie declarase pentru Magyar Távirati Iroda (MTI, agenția maghiară de presă): „Cooperarea Ungaria-România s-ar putea concretiza într-un istoric pas înainte pentru securitatea energetică a Ungariei”. Apoi a explicat, pragmatic, ce și cum și în ce fel a fost servit interesul național al țării sale. Am aflat astfel că noi ne-am anagajat să asigurăm, până în anul 2020, condițiile tehnice necesare livrării gazelor naturale din Marea Neagră către Ungaria, astfel încât țara vecină și prietenă să poată achiziționa 1,75 miliarde de metri cubi anual, urmând ca din 2022 cantitatea anuală să se ridice la 4,4 miliarde de metri cubi. Ungaria promite, în schimb, să-și finalizeze propriul său tronson de transport între Vecsés și Városföld. Există și alte detalii tehice în comunicatul părții maghiare, însă ce pot pricepe cei care nu sunt experți în conducte și interconectări este că o țară mică și iscusită, care nu are resurse și nici măcar ieșire la mare, devine hub-ul energetic al Uniunii Europene. Gratulálok!

Prin urmare (ceea ce partea română se ferește se explice), discuțiile bilaterale de luni s-au referit la memorandumul privind gazoductul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), mai nou BRU, fiindcă Ungaria nu mai dorește extinderea acestuia în Austria.

Nu vă lăsați prostiți: nu e o chestiune economică, ci una politică! De poziționare geostrategică. Sau așa ar trebui să fie, dacă (măcar înainte de a o șterge în Tenerife) președintele Klaus Iohannis le-ar fi dat românilor promisul Proiect de țară. În lipsa acestuia, va trebui să împăcăm cu gândul că – blagosloviți cu o rezervă de gaz în Marea Neagră estimată la 80-120 miliarde de metri cubi, dar lipsiți total de viziune – suntem scoși din jocul geostrategic regional, adică nu contăm în partea noastră de lume.