Roșia Montana e neagră de furie

Încerc, de câteva zile, să înțeleg ce ni se întâmplă. Încotro ni se duc viața și logica. Nu vă gândiți că am soluția! Nici vorbă! Mă simt doar ca un câine cu ochelari de cal, bătut de soartă, care adastă picior peste picior, în ușa măcelăriei, ciolanul rațiunii.

Vă întreb, grav și frust ca o gravură de Goya: mai guvernează cineva în țara asta?! Și dacă da, de ce o face atât de discret, ca și când n-ar face-o?!

Din anii 90 n-am mai plutit într-o astfel de imponderabilitate politică. Nimic nu mai șade; totul alunecă, glisează, se duce istoriei de suflet.

Mă întreb, de luni bune, care este, de fapt, rolul USL în această țară. Am mai spus-o și o repet: singura rațiune politică a nașterii acestui conglomerat difuz a fost „debordarea” lui Traian Băsescu la tribord de Cotroceni – gest tehnic eșuat lamentabil. Și nu spun lamentabil din partizanat politic, și nici din cauză de referendum: a eșuat pentru că, ce să vezi, chiar și în România, democrația, atâta câtă e ea, își prezervă dreptul la a fi organizată prin legi.

EXTERNE Anchetă în Italia în urma accidentului grav de la telecabina Monte Moro din Macugnaga

07:55

EXTERNE Războiul se intensifică: Drone rusești lovesc clădiri civile în Odesa, armata ucraineană atacă obiective strategice din Rusia și Luhansk

07:26

În rest, totul a fost eșec și incoerență în guvernare: privatizări, negocieri, rezilieri de contracte păguboase, crearea de locuri de muncă, numiri de miniștri, secretari de stat, directori de regii.

De când guvernează, cu sprijinul unei megamajorități poliomielitice, n-a făcut nimic altceva decât să se comporte ca un mutant cu două capete în care gura unuia caută să muște beregata ăluilalt. Ca să fiu sincer, până la capăt, a fost o perioadă în care credeam că Ponta doar joacă naivitatea politică. Ei bine, nu! M-am convins.

Cum să fii atât de copilăros încât să crezi că dacă te bagi la alba-neagra cu Roșia Montana, și amicul tău se prinde, o să-ți țină spatele. Ce să te facă să crezi că poți câștiga un joc absurd, când ești pândit și ți se vânează fiecare mișcare; în condițiile în care prietenul tău, Crin, e superofticat pe tine – încă de când s-a trezit lăsat, ca un maidanez, la poarta coabitării cu Cotroceniul – și pe partidul tău, care nu-l mai vrea președinte de pripas? Cum să te dai pe mâna unuia pe care l-ai lăsat falit din cacialmale, iar acum îi ceri să pluseze pentru tine, când știe că n-ai în mână decât o chintă spartă?

Mă convinsesem că premierul se teme, ca dracu de tămâie, să-și mai asume vreun risc politic. Era limpede că se spală pe mâini de toate deciziile grele, ca Pilat din Pont, cerând acoperire fie de la Cotroceni, fie din Parlament. Dar ca să mergi atât de departe, să susții un proiect de lege la Guvern, și să te declari împotriva lui în Parlament, doar ca să ieși basma curată pe votul majorității pe care tinzi s-o exploatezi în propriul beneficiu, asta n-aș fi crezut.

Pe urmă, să te superi pe Antonescu că n-a mai făcut pe prostul și să te declari, tot tu, ofensat că, odată proiectul respins, „România va urma să plătească despăgubiri de 500 milioane de euro”. Abia asta este culmea absurdului.

Să propui, aproape pe față, un joc pervers din care tu să ai numai de câștigat – pe motiv că ai dat drumul proiectului, adică ai fi vrut investiții și locuri de muncă în minerit, deși erai conștient că e un proiect cu efecte perverse, ceea ce urma să te facă să votezi împotrivă, în Parlament – , iar Antonescu numai de pierdut – pe de o parte, dacă proiectul ar fi trecut, să dea socoteală străzii; pe de alta, dacă ar fi picat, să dea socoteală PSD că nu i-a făcut jocul lui Ponta, care doar mima că se opune adoptării proiectului – asta ar fi fost prea mult chiar și pentru somnul greu al liderului liberal.

Antonescu nu l-a mai iertat pe Ponta, iar asta ține, în ultimă instanță, chiar de instinctul său politic. Liderul liberal a ajuns la 30 la sută în sondaje, pe trend negativ; PSD amenință aproape direct că nu-l va mai susține pentru Cotroceni; orice gălușcă înghițită, în continuare, de Crin, pe motiv de șantaj PSD, nu va face decât să-l îngroape și mai mult, în consecință să-l îndepărteze de Cotroceni, ridicându-l pe Ponta în sondaje.

Premierul a supralicitat dintr-un calcul politic greșit. A contat pe teama sau pe amiciția liberalului, ceea ce nu s-a întâmplat. Nu cred că Ponta îi va ierta amicului său politic acest dos de palmă în plină figură, și nu-i exclus ca reacția liberalului să devină, astfel, primul pas în desfacerea Uniunii cu mâna lui Ponta.

Până atunci, jocul infantil al premierului și diferendul său cu Antonescu au exacerbat nemulțumirea minerilor, împingând în stradă încă un rând de protestatari care amenință să nu mai plece acasă până nu vor sta de vorbă cu liderii puterii de la București.

E o vorbă: de ce ți-e frică, de aia nu scapi!