Prima pagină » Puterea Gândului » Și iar ne-au condamnat pe toți la moarte

Și iar ne-au condamnat pe toți la moarte

Și iar ne-au condamnat pe toți la moarte
Și iar ne-au condamnat pe toți la moarte. Marian Sultănoiu critică legea care permite funcționarea localurilor în clădiri cu risc seismic

Parlamentarii au votat o astfel de lege din considerente pe care, eu unul, le consider inconștient-criminale. Inginerii constructori, la rândul lor, consideră că imobilele în discuție sunt extrem de periculoase.

Încep să cred că, onor majoritatea parlamentară, (dictatura majorității, cum ar veni) urmărește aplicarea unor soluții de împuținare a populației care primește, în țara românească, pensii și salarii, din considerente bugetare.

Dacă patronii de diverse locații de antren își presează oamenii – unii dintre ei aflați în Parlamentul României – spre a da liber la funcționarea unor astfel de stabilimente – închise după tragedia din Club Colectiv – aflate în clădiri încadrate în clasa a II-a de risc seismic, disperați să producă bani în orice condiții – iar onor aleșii neamului sunt de acord – consider că în Parlamentul României există și produce un grup de crimă organizată, care încropește legislație în beneficiul celor care nu au niciun fel scrupule.

„Riscul producerii de degradări structurale majore este iminent. Există riscul ca zidurile interioare să crape sau să se prăbușească”, spune Cătălin Roșu, doctor-inginer seismolog.

La sfârșitul lui 2015, după tragedia din Colectiv, patronii discotecilor, cinematografelor și restaurantelor care funcționau în clădiri încadrate în clasa I sau a II-a de risc seismic au fost evacuați din locațiile respective, urmând să răspundă pentru lipsa lor de discernământ civic.

Noua lege, trecută, astăzi, prin Parlamentul României dă liber la revenirea în astfel de imobile.

În deruta lor, un grup de legiuitori inconștienți, care habar n-au ce poate însemna votul lor pentru sute de mii de români nevinovați, ne condamnă la moarte.

Am mai scris aici, anul trecut, ce a însemnat noapte de 4 spre 5 martie 1977. Atunci când, în câteva secunde de cutremur nimicitor, sute de imobile au fost puse la pământ, cât ai inspira, îngrozit de ceea ce ți se-ntâmplă; când mii de oameni au fost amestecați, sufocați, îngropați, conștienți fiind, vii și disperați, în molozul care li se prăvălea peste trupuri, înainte să înțeleagă „de ce tocmai lor, copiilor și nepoților lor”.

Habar n-am unde s-au aflat, atunci, acești parlamentari neisprăviți, care, în loc să-i impună Primarului General să salveze zeci de mii de români de la moarte, prin restaurarea clădirilor în care locuiesc, ei semnează sentința capitală a populației unui București și a unor orașe-municipii destructurate.

Oricărui debusolat care mă va înjura, ulterior, pe forum, din prostie sau din lipsă de imaginație, îi cer să-și țină respirația 30 de secunde, timp în care să-și imagineze cum cade, cum se scufundă, cum alunecă în pământ, împins de sute de tone de moloz!

Eu știu cum e… Am mai văzut.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
România este printre țările europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...