Sistemul contraatacă. Pe cine a deranjat deconspirarea torționarilor?

Nu! Istrate nu e bolnav în ultimul hal. Nu e sclerozat și nici bulversat de vreo formă de Alzheimer. Istrate își amintește perfect manifestările mizeriei morale și de caracter, dovedite, zi de zi, în anii 50, când „lucra” la exterminarea fizică și psihică a „dușmanului” de clasă din postura de ofițer-comandant de penitenciar. Numai că, în același timp, Istrate lucra și la desființarea colegilor de clasă socială și de servciu, din postura mizeră a informatorului Securității, practică impusă de propria-i inițiativă și „conștiință”.

Constantin Istrate este un exemplu elocvent de produs al politicii sovietice postbelice; criminalul cu aplicație, cu zâmbetul pe buze, inteligent în perversitatea lui și, pe deasupra, înzestrat cu talentul nativ de-a rupe oase, cu aerul că face singurul lucru care se cuvine. Șocanta descriere pe care i-a făcut-o Paul Goma, în volumul „Gherla”, este, desigur, o metaforă; una care, însă, îl definește impecabil pe monstrul ascuns în viscerele și creierii „omului nou” produs de paranoia comunistă.

CONTROVERSĂ „Lectern Guy”, bărbatul grațiat de Trump după asaltul Capitoliului, candidează în Florida

00:08

COMERȚ Sony suspendă vânzarea cardurilor de memorie în Japonia. Care este motivul

23:13

Cu toate acestea, ce înseamnă pentru lume, societate și istorie, numitul Istrate?! Nimic altceva decât o unealtă între zecile de mii, poate sute, ale unui sistem, el însuși criminal, în forma impusă de demența stalinisto-dejistă de desființare a matricei sociale românești, post monarhice.

Unul dintre sutele, zecile, miile de români gregari care au pus, stâlcindu-i fața, bocancii pe frunte semenului său, a fratelui de sânge, la ordinul conducerii comuniste. Că a făcut-o din frustrare, din demență, din prostie, că a fost mârșav și abject, asta aproape că nu mai contează. Ceea ce contează este că, din tot acest eșafodaj monstruos de oameni deformați la suflet de sistem, IICCMER a întocmit, în cele din urmă, după eliminări succesive, o listă scurtă cu 35 de nume, aceea a torționarilor cei mai zeloși, care, la timpul respectiv, erau, încă, în viață.

Întreg colectivul institutului a muncit enorm pentru asta în ultimii doi-trei ani. Zeci de mii de ore de documentare, de telefoane, de interviuri. Am lucrat împreună cu acești oameni, noi cei de la Gândul. Știm ce au făcut, și am apreciat cum se cuvine munca lor, singura, de altfel, care a produs rezultate concrete, într-o hărmălaie de voci, care au cântat, sterp și necontenit, de 25 de ani, prohodul comunismului, lăsându-l să triască în liniște și pace.

Doar datorită insistenței și profesionalismului acestor oameni, figuri sinistre precum cele ale torționarilor Vișinescu, Ficior, Cormoș și Istrate – al cincilea dându-și obștescul sfârșit înainte să ajungă în justiției – au apărut în fața societății pentru a da socoteală, chiar dacă nejustificat de târziu. Sunt singurele dovezi concrete că statul de drept a funcționat, democratic și just, trimițând în judecată, pentru crimă, exponenții unui sistem dictatorial, de exterminare.

Iată de ce devine cu atât mai suprinzătoare remarca unui vechi deținut politic, liberalul Dinu Zamfirescu, președinte de onoare, în ultimii ani, al IICCMER, cel care a „observat”, abia acum, după doi ani de la întocmirea listei, și numai odată cu schimbarea vechii conduceri, anume Andrei Muraru, președinte, Dan Mihai Țălnaru, director general și Adelina Țînțariu, director general adjunct – primul plecat prin demisie, ceilalți doi fiind trimiși în șomaj, în ultimele zile, fără prea multe explicații -, că „celebra” listă n-ar fost decât o „gogoașă de presă”, comparație precară, însușită, însă, imediat, de noul președinte al institutului, teologul Radu Preda.

Mai mult, acesta din urmă susține că lipsa de profesionalism a vechii „garnituri” a condus la întocmirea unei liste pe care apar anumite inadvertențe ce ar fi putut crea deficit de imagine IICCMER, și că unii dintre cei nominalizați sunt considerați vinovați doar pentru că au fost comandanți de penitenciare.

Adică ce ar trebui să înțelegem noi de aici?! Că mult așteptata listă va fi azvârlită la coșul de gunoi, ca „o gogoașă de presă” stricată? Că trimiterea în Justiție a altor criminali de teapa lui Vișinescu, Ficior, Cormoș și Istrate, care au nenorocit psihic și fizic sute de mii de oameni, prin susținerea și aplicarea măsurilor de exterminare, impuse de regimul comunist, nu va mai fi posibilă în statul de drept România? Că nu vor mai putea fi judecați criminali comuniști, nici la bucată, dacă „la sistem” n-am fost în stare s-o facem?

Se teme cineva că „Lista celor 35″, din care au mai rămas 26, cinci dintre ei mergând la Dumnezeu, iar patru în tribunal, va fi dusă la bun sfârșit – evident, cu corectarea inadvertențelor de care vorbea Radu Preda?

Nu vreau să cred că singura instituție care a fost în stare să trimită în judecată patru torționari comuniști pentru crime săvârșite împotriva umanității va pune, în curând, batista pe țambal, pentru „liniștea” proprie și a societății românești!

Ar fi încă o dovadă că, în România, comunismul și securismul n-au moarte, și că „tot ce mișcă, în principiu, nu mai mișcă”…