„Stinge, Doamne, stelele…”

Nu m-ați întrebarisit de ce sta Ienăchiță Văcărescu tocma-n poartă la boier Dudescu. Pentru căci p-acolo trecea rădvanul Doamnei (care-o fi fost – Zoia lui Moruzi sau Maria lui Mavrogheni), spre Mihai-Vodă (niciunul dintre domnitorii aceștia, aduși din Fanarul Stambulului, n-a stătut la Curtea Nouă, ce i-a zis mai apoi Curtea Arsă, că palatul li s-a părut prea întunericit și grozav de urâcios).

Dudescu avea, în Mahalaua Arhimandritului, un adevărat serai cu – ce credeți? – o grădină englezească, lungă până-n Podul Calicilor. O sută de slugi roboteau prin bucătării și prin cămări, prin cotețe și grajduri, în pivnițele căptușite în care se învechea vinul bolborosind, în beciurile umede unde, când se umfla gârlița, prindeai pește.

Dedeau Dudeștii cele mai fandosite ospețe, dar la spartul petrecerii chemau lăutarii. Rupeau cobza țiganii la urechile veliților meseni – de păhar, de dragoste, de despărțeală, de of și aualeu – mai cu perdea, mai fără. Ce cântau? De-un” să știu? Dar am o bănuială.

SOCIAL Ce poți să faci cu 100 de euro de Revelion. Ce își permit românii să cumpere, de fapt

18:16

SOCIAL Gest incredibil al unui șofer implicat într-un accident în sectorul 5. Bărbatul a lovit intenționat ambulanțele venite să-i acorde primul ajutor

18:09

Ia ascultați – (că aici voiam să vă aduc) – meșteșug de lăutărie,   pescuit din mahalalele Bucurescilor, ca să pricepeți cum s-a ținut bine limba română, din veac în veac, de cele patru coarde ale scripcii:

„Aualeu, leliță floare/ Mult mi-ai fost fermecătoare/ Ai întors voinici din cale/ Și pă mine, frățioare…”

„Și-am zis verde măr domnesc/ Nu mi-e necaz că trăiesc/ Mi-e ciudă că-mbătrânesc/ Și nu mai poci să iubesc/ Iubii una, iubii două/ Iubii patruzeci și nouă/ Și din patruzeci și nouă/ Am rămas numai cu două/ Una veche și-alta nouă/ C-am iubit o sută una/ Și-am rămas numai cu una/ Și-aia face pă nebuna…”

„Pe drumu mănăstiresc/ Plec să mă călugăresc/ Mănăstire nu găsesc/ Mănăstire de-aș găsi/ Pă loc m-aș călugări/ Unde plâng călugării/ Și-și blesteamă părinții/ De ce i-a călugărit/ Și nu i-a căsătorit/ Mănăstire cu trei turle/ Cine trece, să se-nchine/ Să treacă și mama mea/ Ca să se-nchine și ea/ Pentru sănătatea mea/ Că sufăr dă boală grea/ N-o vindecă nimenea/ Numai Dumnezeu,când vrea…”

„Stinge, Doamne, stelele/ Să-mi auzi suspinele…”