• Publicat:
Puterea Gândului

Surprize-surprize la concursul pentru șefia Comisiei Europene

Surprize-surprize la concursul pentru șefia Comisiei Europene
Micul Pentagon. Casa de nebuni (58)

Spre deosebire de atmosfera din Micul Pentagon, la Spitalul Jours Heureux din Bruxelles liniștea era doar aparentă. După zile și nopți de negocieri intense, doctorii se străduiau să ajungă la un consens în legătură cu șefii instituției. La fel ca în urmă cu cinci ani, popularii câștigaseră alegerile și potrivit cutumei aveau prioritate în desemnarea noului președinte. Dacă Jean-Claude fusese în 2014 preferatul spitalului din Paris, acum venise rândul Berlinului să-și impună favoritul. În ciuda lipsei de carismă și de expertiză la nivel înalt, doctorul Manfred era primul nume vehiculat. Alți doi candidați – olandezul Frans și daneza Margrethe – visau să conducă spitalul din Bruxelles.

Niciunul dintre cei trei nu manifesta simpatie pentru Micul Pentagon. Dimpotrivă. Olandezul, spre exemplu, profitase de orice ocazie să-și arate colții, de parcă cineva îi furase portofelul la spitalul din București (sau îi dăduse vreo boală rușinoasă, Doamne ferește!).

Votul din 26 mai părea să conteze în alegerea noului șef la fel de mult ca influența lui Klaus la Bruxelles. Totul se rezuma la un troc de funcții înalte în urma căruia fiecare spital important avea să obțină o felie cât mai mare. Însă până la împărțirea tortului trebuia găsit un răspuns la principala problemă: cine va pune mâna pe felia cea mai consistentă?

Aflați de 24 de ore în incinta cantinei, Angela și Emmanuel epuizaseră tratativele fără să ajungă la un rezultat. Fiecare ținea cu dinții de preferatul său. Decizia era imposibil de luat în lipsa unor compromisuri majore.

Emmanuel își umplu farfuria cu cartofi pai. Consilierii îl sfătuiseră să aibă în permanență burta plină în timpul negocierilor. Îl ajuta să gândească logic și să reacționeze rapid. Se scărpină după ureche, pe urmă trase pe nas două pastile de Distonocalm primite cadou la summit-ul de la Sibiu. Dintr-odată își recăpătă optimismul. O prinse de umeri pe Angela și îi zâmbi cald, de parcă ar fi stat de vorbă cu liderul vestelor galbene.

― Gata, știu cum să facem! îi spuse plin de entuziasm.

Femeia îi făcu semn să aștepte. Dădu peste cap trei halbe de bere, aproape pe nerăsuflate, de teama unei noi crize. În ultima vreme se deshidrata foarte repede de la căldură și începea să vorbească urât. Într-un astfel de moment îl înjurase pe președintele Donald mai ceva ca pacienții de la Hollywood. Fusese surprinsă de microfoanele unei televiziuni cum îl compara pe șeful de la Washington cu un taur comunal scăpat de sub control și care nu mai făcea diferența: agresa sexual tot ce prindea în cale!

Ridică din sprâncene curioasă să afle propunerea lui Emmanuel.

― La ce te-ai gândit?

Doctorul francez îi explică succint, înainte de a-i suna pe candidați. Îi chemă la cantină pentru confruntarea decisivă, în urma căreia avea să se aleagă marele câștigător.

Manfred, Frans și Margrethe se aliniară, cuminți, în fața celor doi tartori de la Bruxelles. Fiecare își dorea, în egală măsură, să-i ia locul lui Jean-Claude. Din motive diferite, bineînțeles. Doctorița daneză visa să continuie războiul cu giganții din Silicon Valley și să cenzureze rețeaua Madbook. Jurase să plătească niște polițe mai vechi, de când fostul prieten răspândise fotografii compromițătoare cu ei doi uitându-se la filmul rasist „Pe aripile vântului”. Ceva mai cumpătat, Frans urmărea doar să liberalizeze prostituția și consumul de canabis în spitalele europene. Și-ar fi dorit să impună și câte un membru al comunității LGBT în fiecare consiliu de administrație, dar conștientiza că pacienții încă nu erau pregătiți. În fine, doctorul Manfred nu părea să aibă o agendă proprie. Se mulțumea să răspundă la apelurile telefonice ale Angelei și să nu-i iasă din cuvânt.

Președintele Emmanuel îi servi cu cartofi pai și-i puse în temă.

― V-am chemat pentru testul suprem. Juriul este compus din mine și Angela. Vă rog să ne convingeți, prin orice metode, că meritați să fiți urmașul lui Jean-Claude. Cine începe?

Timid, Manfred ridică două degete. Făcu un pas în față și își lepădă hainele (inclusiv lenjeria intimă!) cu lipsa de pudoare a unui stripper de la Flamingo Boys. Mai rușinată decât o călugăriță blondă filmată topless pe plaja din 2 Mai, Angela își puse palmele la ochi și privi printre degete.

Gol-goluț, doctorul neamț își intinse brațele în aer:

― Priviți! Spre deosebire de contracandidații mei, eu nu am nimic de ascuns. Voi servi afacerile comunitare în mod transparent, în interesul pacienților și în particular al marilor spitale. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu!

Își făcu cruce, apoi își strânse hainele și se îmbrăcă. Daneza Margrethe nu se aștepase la o astfel de „reprezentație”. Înghiți în sec conștientă de handicap și făcu un pas în față. Știa că Emmanuel, deși avea gusturi ciudate în materie de femei, ar putea s-o susțină. Rămânea s-o convingă și pe Angela.

Scoase din buzunar două ouă, le sparse într-o farfurie și le bătu zdravăn cu furculița. Apoi își turnă omleta pe cap.

― Iată! exclamă Margrethe. Sunt în stare de absolut orice ca să obțin acest post… Sper că v-am convins. Mulțumesc frumos.

Se retrase în linie cu colegii fără să realizeze cât de mare fusese impactul. Un mușchi zvâcni imperceptibil pe chipul Angelei.

În sfârșit, lui Frans îi veni rândul. Fluieră scurt și în sală își făcu apariția Klaus. Pacientul Micului Pentagon lătră la juriu ca scos din minți și se așeză în patru labe lângă doctorul Frans (care îi dădu un cub de zahăr).

― Hai, bate laba! îi spuse olandezul.

Klaus se conformă, îi întinse palma. Membrii juriului păreau extrem de impresionați. Mai văzuseră un număr de dresură asemănător în urmă cu doi ani, la Spitalul Micul Pentagon.

― Cam așa cred că ar trebui să se comporte șeful spitalului de la Bruxelles cu supușii săi. Ca un adevărat lider, autoritar și exigent… Klaus, mulțumesc. Ești liber, poți pleca. 

Bărbatul se ridică, își aranjă bluza de pijama și dispăru discret.

Manfred și Margrethe îl priviră pe doctorul Frans cu multă invidie. Se temeau ca nu cumva demonstrația de putere să fi convins juriul pe ultima sută de metri. 

Ușa se trânti zgomotos. Negociatorul Brexit, Michel (preferatul lui Emmanuel), intră gâfâind în cantină. Fusese blocat în trafic. Purta doar niște chiloți cu steagul Franței pe față și cel al Germaniei pe verso (ultimul în format mic, gen timbru Cap de bour).

― Hei, salut bro! Am întârziat mult?     

(va urma)

×
Inchide