Templul oamenilor de bine

În consecință, Dragnea rămâne peste tot, în post, că e garant/galant. În Kiseleff, la Cameră, la Belina.

I-a înghesuit pe apropiați în biroul de președinte al Camerei Deputaților, le-a dat un șerbet cu apă rece, și-a pus fața aia de învingător obosit de evenimente, le-a zâmbit pe sub mustață – moment în care Vio, Carmen și Rovana au alunecat sub scaune – și au trecut la treabă.

Prima, care și-a revenit, a fost Dăncilă. A sărit în picioare, și-a scos foile din poșetă, și a zis: „Mergem împreună până la capăt. Nu cedăm. Facem ceea ce ne-am propus!” – mă rog, din astea, predictibile -, și a luat-o spre ieșire.

FLASH NEWSBăsescu, sceptic în privința raportului despre anularea alegerilor din 2024: „Dacă Serviciile aveau informaţia, o puneau de mult pe masa preşedintelui”

23:05

REACȚIEUn nou apel al lui David Popovici către Guvern pentru plata banilor datorați sportivilor: „Foarte mulţi dintre colegii mei depind de asta” / „Le este foarte dificil”

22:28

Era de la sine înțeles că PSD-de-cremene nu va ceda în ruptul capului, iar cine spune că se aștepta la altceva, glumește cu aplomb.

Dragnea, exclus să-și dea demisia, chit că asta at fi fost prima măsură pozitivă pe care ar fi trebuit să o ia, în binele partidului, al lui, al țării, al nostru. Dar de ce să o fi făcut, câtă vreme – este adevărat – beneficiază de prezumția de nevinovăție?!

Alternative pentru șefia PSD, care să stârnească animozități, voci, vorbe, murmure, sau ceva, orice, pe la colțuri, exclus să existe într-un partid al cărui CEx intră într-un birou, fie el și al celui de-al treilea om în stat. Iar pesediștii au fost corecți: „Pe cine să punem în loc, acum, că n-avem pe cine?”, ar fi spus ei.

Cu bărbați politici, gen – îi enumăr aici pentru că au existat „voci” care le pusese în CV o eventuală lovitură de birou – Ștefănescu, Rădulescu, Tudose, că alții nici nu mai există, și, care, chipurile, își ascuțeau cuțitele prin toalete, nu faci tu revoluție în PSD, că te iau/calcă amazoanele în copitele cailor.

Și, uite-așa, am ajuns la sfârșitul partidului. La sfârșitul PSD… O înțeleg și pe Rovana, că-i dau lacrimile.

În sfârșit, nu sunt de acord cu tema sloganului: „Afară, afară, cu PSD din țară!”, întrucât o democrație care nu dispune de un sistem politic pluripartit, bine structurat, cu formațiuni stabile, puternice și ofertante din punct de vedere programatic, nu e democrație.

Fără un partid puternic de stânga, și fără unul, sensibil egal, de dreapta, nu faci politică așezată, coerentă, ci una românească, cum e asta de față, care ne scoate peri albi: un mamut, tot mai lipsit de personalitate, care umblă în grup, cu pas mic, adăugat, după șefu”, (ca-n reclamă) și care se consideră de stânga, făcând orice, mai ales în beneficiu personal, și o ciozvârtă de partid de dreaptă, care respiră tot mai greu, tușește, strănută, și, la emoții, o apucă sughițul.

În consecință, nu PSD-ul, în sine, încurcă democrația, ci unii oameni care se exprimă în numele său.

Oricum, figura îmi amintește de secta aia care organiza sinucideri în masă, „la cererea șefului”. „Templul Oamenilor (de bine)”, parcă-i zicea, sau ceva…