The Donald se apropie periculos de butonul nuclear

Ar fi farsa sinistră pe care electoratul american ar juca-o lumii întregi. The Donald cu degetul pe butonul nuclear? Ferească Dumnezeu!

(Nici doamna Clinton nu e vreun dar al providenței, dar pare a păstra încă un dram de rațiune).

E mai puțin important cine ajunge președintele Statelor Unite, importanți sunt consilierii, veți spune. Vă pot da destule exemple că, din păcate, liderii lumii își cam aleg consilierii după chipul și asemănarea lor. (Excepție face România, unde consilierii recunosc candid că sunt selectați să… învețe de la iluștri consiliați).

 Cei cinci consilieri pe probleme externe ai candidatului Trump (Keith Kellogg, Carter Page, George Papadopoulos, Joseph E. Schmitz și libanezul maronit Walid Phares, specialist în Orientul Mijlociu și contraterorism) sunt personaje quasi-obscure, cu palmares dubios, aleși anume să susțină doct derapajele sinistre ale personajului care a rămas în istoria ideilor cu un singur lătrat carismatic: „Ești concediat!”.

UMOR USR, ironie la adresa PSD după ce Guvernul Mureșan a picat la vot: „Miniștrii își continuă treaba în Guvernul Bolojan. Mulțumim!” Ce favoare le-a facut PSD celor din USR când l-au părăsit pe Bolojan

18:22

ULTIMA ORĂ Nicușor Dan anunță că luni va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan

18:22

Îngrijorarea serioasă în legătură cu discernământul electoratului a apărut la sfârșitul lui martie, când The Donald a fost invitat la conferința anuală a AIPAC (Comitetul de Afaceri Publice Americano-Israelian), influenta instituție a lobby-ului israelian. Misiunea AIPAC fiind să țină calde relațiile americano-israeliene, nici o mirare: se profilase deja ca reprezentant al Republicanilor în cursa electorală. Ținând cont de relațiile preferențiale ale AIPAC cu partidul pe care îl reprezintă, locul lui Trump în fața celor 18.000 de participanți a fost din oficiu asigurat. Mai puțin aplauzele repetate și uralele care i-au însoțit discursul. Nu doar când promitea sprijin  necondiționat Israelului, dar și când îl înjura pe președintele Obama și ștergea podelele cu ONU (fapt pentru care, ulterior, organizatorii Congresului au trebuit să-și ceară iertare).

Demagogia fascistoidă pe care Trump o aduce în arena publică (mexicanii din America sunt violatori și criminali, musulmanilor ar trebui să li se interzică intrarea pe teritoriul Statelor Unite, iar cei naturalizați ar trebui strict monitorizați etc.), inițiativele catastrofale periculoase pe care le anunță („Cu siguranță că nu ne mai putem permite acest lucru…NATO ne costă o avere și da, protejăm Europa cu NATO, dar cheltuim o grămadă de bani”), încuscrirea electorală cu Ku Klux Klan, incultura politică agresivă l-au propulsat în vîrful competiției.

Valul de simpatie populară care îl poartă spre Casa Albă e compus dintr-un ghem de frustrări, alimentat de teoriile conspirației – atât de dragi unora dintre consilierii săi – dar și de lipsa a unor lideri credibili – la fel de acută peste Ocean ca și în bătrâna Europă (vorba altui Donald, vulpoiul Rumsfeld).

Șarlatan seducător, maestru în obrăznicia cinică a portofelului plin, radiind euforia ignorantului, Donald Trump e expresia coșmarescă a visului american.