„Toți suntem Adrian Năstase”. Chiar toți?

Până la urmă, Adrian Năstase nu a stat degeaba la închisoare. Loviți de o emoție profundă, politicienii, de la Traian Băsescu (lacrimi de crocodil) în jos (lacrimi de pisic), s-au dat în gât, lăcrimând la ghinionul pe care l-a avut fostul premier de a tras biletul până la Jilava. „Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat. A fost condamnat pentru o găinărie”, și-a făcut curaj primul Traian Băsescu să plângă pe umărul fostului vecin de bloc, care se folosise de o instituție a statului pentru a-și alimenta contul de campanie cu 1,6 milioane de euro.

O greșeală! a sărit, ce-i drept, mult mai târziu, și Relu Fenechiu, beneficiar și el de dosar la DNA pentru corupție. Până la urmă, „asta fac mulți politicieni”.

AUTO Alertă pentru șoferi: Site-uri false care vând roviniete online, depistate de CNAIR

12:06

ULTIMA ORĂ Mugur Isărescu anunță inflație de 11% în iulie

11:50

Punct și de la capăt. „Este o surpriză generală, sunteți șocați de acest lucru?! Nu vreți totuși să fim mai puțin ipocriți?”, le-a bătut obrazul și Victor Ponta câtorva jurnaliști care l-au întrebat de banii negri cu care partidele își finanțează campaniile electorale.

Probabil, într-o țară normală, pe rând, cei trei sus-numiți și-ar fi dat demisia. Dacă nu, măcar cineva le-ar fi cerut-o. Tăcerea de la stânga la dreapta a politicienilor, dar și a societății în general nu-i face pe toți decât complici ai unui sistem toxic pe care România îl cultivă masochist de zeci de ani încoace.

Cel puțin după 1990 încoace, partidele au prosperat în campaniile electorale, în ciuda sumelor infime declarate. Banii au venit fie cu sacoșa direct la partid, fie sponsorii declarați cu câteva zeci de mii de lei s-au regăsit pe listele de contracte de zeci de milioane de euro cu statul. Orice discuție despre finanțare partidelor a rămas un tabu, iar oricine a deschis-o a fost privit ca nebunul din Piața Universității care anunță Apocalipsa.

Momiți cu doi-trei lei la salariu/pensie/alocație, românii s-au făcut că nu i-au prins pe politicieni cu mâna în buzunarul lor (trebuie spus că banii de care puterea, indiferent care a fost ea, s-a folosit pentru a-și satisface clientela nu au fost aduși de vreunul dintre politicieni de acasă). Cum ar zice Traian Băsescu, „electoratul îți poate ierta asta”.

Cum parcă toată lumea s-a închis în casă și a înghițit cheia, nu este de mirare că Europa nu se grăbește să ne deschidă ușa. Va rămâne închisă câtă vreme sistemul politic profund corupt este girat în continuare.

Important este cine și, mai ales, când va spune la revedere, domnule președinte/premier/ministru. Până atunci însă, asta este România în 2013. Și nu o contrazice nimeni.

PENTRU COMENTARII ȘI OBSERVAȚII VĂ AȘTEPT PE PAGINA MEA DE FACEBOOK – CLARICE DINU